Am vazut joi (TV, arte)
Giulietta degli spiriti. Trecuse ceva vreme de cand vazusem filme de Fellini, si m-am bucurat mult sa fiu din nou in fata universului lui (mai ales ca ultimul pe care l-am vazut era casanova, cu care fellini s-a sters din lista mea subiectiva pana joi).
in topul meu l-as pune dupa
81/2. inscenarile teatrale ale lui fellini, mai ales legate de o tema care (in viata mea de cinefil) apartine asa de mult genurilor horror, thriller, sau crossover-ului mystery film m-au facut sa-mi iubesc intensiv televizorul pe tot parcursul filmului (fara intrerupere reclame, doamne-ajuta).
in acelasi timp mi s-e solidifica parerea ca fellini lucreaza mult mai bine cu material alb-negru. eu cred ca filmele lui color sunt luminate excesiv, ceea ce, desi nu tot timpul, dauneaza culorilor si in general atmosferei. o buna parte din acest deficit e contracarat de genialitatea decorului prin culorile expuse, mrejele de materiale si combinari de materiale in care personajele se misca. un contraexemplu in acest sens e scara imbracata in frunze (verzi, galbene si rosii) a vilei lui Iris.
prietena mea, in contrast, e de parere ca lumina e intentionat asa, pentru a crea iluzia unui voal in lumea paralela a Giuliettei.
ma retrag repede, s-a trezit fiica-mea
