View Single Post
Old 07 May 2009, 10:45   #506
Pashpix
Guru
 
Pashpix
 
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
PROLIFIC Noua producţie a regizorului Sergiu Nicolaescu va fi „Poker“, o comedie în care vor juca George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Florin Piersic, Dorel Vişan şi Jojo

Joacă pe cartea râsului „Poker“

Filmul, al cărui scenariu este semnat de Adrian Lustig, va fi lansat în această toamnă, înainte de alegeri

Sergiu Nicolaescu filmează o comedie. „De la Nea Mărin a trecut ceva vreme. Cât timp îmi va merge capul şi voi sta drept, voi face filme”, mărturiseşte pentru Gândul Sergiu Nicolaescu. Mai mult, regizorul în vârstă de 79 de ani, care revine pe marile ecrane cu drama documentară “Carol I”, ce va fi lansată pe 9 mai, spune că are în plan să scoată şi o comedie.

“Eu fac filmele ca americanii, cu profesionalism şi ritm. Aşa că, e timpul pentru o comedie. De la Nea Mărin miliardar a trecut ceva vreme”, mai spune Nicolaescu. Scenariul e deja scris şi îi aparţine lui Adrian Lustig – e cel al piesei “Poker”, care se joacă la Teatrul de Comedie. “Textul e foarte actual şi e un subiect bun”, povesteşte regizorul care crede că va păstra acelaşi nume şi pentru film. “Pelicula va surprinde realitatea noastră de toate zilele dar nu voi face politică”, spune Nicolaescu. Filmul, care va fi produs de Media Pro, îi va avea în distribuţie pe George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Dorel Vişan, Florin Piersic şi Jojo. Cu “Poker” , Sergiu Nicolaescu speră să-i aducă în cinematografe pe români. “Dacă un film ca “Supravieţuitorul” a adus în săli 26.000 de spectatori, iar “Orient Express”, care a fost un film de artă, - 60.000, sper că o comedie să facă peste ce-a realizat “Supravieţuitorul”. Cifrele sunt mici şi nu se compară cu cele înregistrate de alte producţii semnate de Nicolaescu. Regizorul rememorează succesele de casă pe care alte producţii de ale sale – “Mihai Viteazul” şi “Nea Mărin Miliardar” – le-au înregistrat: “ 4 milioane de spectatori în sălile de cinema, fiecare.”. El spune că astăzi nu se mai poate vorbi de profit în cinematografie.”Producătorii pierd bani şi o ştiu de la început”, mai zice Nicolaescu.
Cu toate acestea, el încă regizează şi joacă în filme. Astfel, cea mai recentă producţie, care îi poartă semnătura, va fi lansată în această săptămână. E vorba de “Carol I”, un documentar istoric produs de Media Pro Pictures, ce marchează o premieră în cinematografia românească – acelaşi actor joacă la vârste diferite acelaşi personaj în două filme distincte – Sergiu Nicolaescu în rolul regelui Carol I atât în “Pentru patrie” (1977) şi “Carol I” (2009). „L-am jucat pe Carol de două ori, povesteşte Nicolaescu. La 45 de ani, în „Pentru Patrie”, şi la 75 de ani, în această docu-dramă. I-am jucat vârstele în momentul în care şi eu aveam aproximativ aceeaşi ani. Fără doar şi poate am mai mult de dat decât atunci, în 1977, când am filmat alături de 2.000 de oameni , zi şi noapte, timp de două săptămâni. Am reuşit să creez cu acelaşi efort, sper ca şi rezultatele să fie aceleaşi”, a mai spus actorul – regizor. Pentru acest proiect, filmările au început în august 2008, la Peleş, şi au durat două săptămâni. Regizorul venea după o intervenţie chirurgicală pe creier suferită în urmă cu câteva luni. Ulterior avea să povestească deschis despre cea mai dificilă perioadă din viaţa sa: la 78 de ani a reînvăţat să vorbească, să meargă şi să scrie. În acest context, au fost voci care au declarat că „Supravieţuitorul” va marca finalul carierei regizorale. Dar n-a fost aşa. Câteva luni mai târziu, Nicolaescu a demarat filmările la „Carol I”, un proiect câştigat la Centrul Naţional al Cinematografiei în 2006, pentru care regizorul s-a documentat 2 ani.

377.572
de euro a costat producerea acestui documentar care îi include în distribuţie, alături de Sergiu Nicoleascu, pe Răzvan Vasilescu, Geo Dobre, Cristian Moţiu şi pe actriţa Andreea Măcelaru Şofron, interpreta rolului Principesei Maria.

[email protected]
Pashpix is offline   Reply With Quote sendpm.gif