Edit: am pus un link in loc de poza, era prea mare si iesea din ramele skinului folosit pt forum.
Incerc sa pornesc ceva atunci.
Prima persoana care imi vine in minte cand e vorba de cadru e Eisenstein, cu montajul lui vertical.
E un caz foarte particular, dar fiind und zenit al montajului, merita dat ca exemplu.
Pornind de la ideea ca el isi concepe cadrul in asa fel incat spectatorul e obligat sa citeasca fiecare imagine (de fapt "Einstellung", invat inca terminologie romaneasca de la voi) in felul in care el o doreste, Eisenstein a creat asa-zisul montaj vertical, cu imagini care se citesc grafic (linii si pete de lumina) de la stanga la dreapta, subliniate de o muzica care urmeaza exact grafica imaginii respective.
Cel mai cunoscut exemplu, pentru ca el insusi il foloseste in scrierile sale teoretice, e Batalia de la Lacul [Peipus] in Alexandr Nevski:
poza
In cazul meu nu a functionat teoria lui, decat dupa ce am citit despre ce e vorba. nu numai ca nu "maturam" ecranul de la stanga la dreapta cu privirea, dar o faceam cu alta viteza decat muzica de pe coloana sonora ar prevedea-o.
O problema simpatica legata de cadraj mi s-a intamplat azi in
Il Divo, pe care l-am vazut intr-un cinema mic, care tocmai s-a deschis, o sala cu 25 de locuri si un ecran pe care nu tot filmul incapea, asa ca o bucata in dreapta lipsea. Scena in care mi-am dat seama de aceasta era discursul unui episcop sau cardinal, filmat de sus, care se revolta vis-a-vis de crima organizata nepersecutata de lege. cum am scris, tipul era filmat de sus, si probabil asezat central pe ecran, doar ca pt mine era putin in dreapta; in imaginea urmatoare o masina dispare intr-un tunel (pastrand in minte perspectiva de sus, masina se scufunda, ca un purtator al cuvintelor prelatului); din nou imaginea cu prelatul revoltandu-se cu mainile ridicate (din cauza tunelului dinainte devenit prin montaj un hau - acum intr-o cadere metaforica); imaginea urmatoare: giulio andreotti intr-o masina aparand dintr-un tunel frontal spre camera (o miscare metaforica de jos in sus), urmate de o serie paralela a fetelor celor doi. secventa asta m-a trimis cu gandul la eisenstein si la cum ar arata filmele lui daca li s-ar taia sus sau jos o fasie, ca sa fie 16:9 sau alt format, de aceea aduc eisenstein azi ca exemplu.
in final am impresia ca n-am spus nimic, in afara de faptul ca exista o groaza de filme pe care probabil le-am vazut la tv in al format decat au fost facute (adaugand astfel problema formatului la cadru) si habar n-am cum arata imaginile in original.
incerc sa-mi salvez postul dupa ce am scris atata cu precizarea ca compozitia cadrului la eisenstein venea dinspre grafica, poate influentat de expresionismul din germania din anii 20-30. fiind o metoda intre multe altele, felul acesta de a compune cadrul s-a pierdut in timp in ce priveste mainstreamul, lasand loc compozitiei dependenta de dramaturgie si de nevoia tot mai mare de dinamica in filmele ultimelor 3(-4) decade.