[Pitbull]

Se7en:

Secventa 1.

O dupa-masa devreme intr-un sat din Muntenia. Prin praful drumului de tara un individ imbracat nemteste merge cu capul in jos protejat fiind de soare cu o palarie eleganta, tinand in mana dreapta din cauza caldurii jacheta de la costumul sau. Subprefectul intra deci in sat iar la intrare este asteptat de arendas.

ARENDASUL: Haideti pe la mine onorabile. Pana va vedeti cu mujicul luati o masa la mine, beti un vinulet bun, va odihniti putin, ca dupa aia sa mergem bine mersi la taran.

Subprefectul zambeste si accepta imediat. Cei doi merg unul langa altul prin colbul satului pana la prima cotitura la dreapta cand subprefectul este condus de arendas catre locuinta sa: o casa mare, cu o livada in spate si cu tot felul de animale domestice prin curte.

Cei doi intra in casa.


Secventa 2.

Subprefectul gaseste masa pusa unde cele trei fete ale arendasului si cu baiatul cel mic imbracati frumos deja s-au pus la masa si asteapta venirea tatalui. Toti sunt foarte tacuti. Subprefectul se uita la figurile tuturor si vede o adanca tristete. Dupa o perioada apare slujnica batrana cu un castron mare de fierturi si le pune tuturor in fata un fel de ciorba de verdeturi cu un ciot mic de carne la fiecare. Dupa ce termina de pus mancarea la fiecare, slujnica se intoarce inapoi in bucatarie. Toti comesenii incep sa manance in tacere. Dupa cateva minute subprefectul rupe tacerea:

SUBPREFECTUL: Si nevasta?

ARENDASUL: Bolnava de febra.

SUBPREFECTUL: Cum asa?

ARENDASUL (trist): Asa am luat-o de la ma-sa, fragila, bolnavicioasa. Acuma de cand s-a imbolnavit de-a binelea nici bani s-o tratam cum trebuie nu mai avem. Mai face baba (arata catre bucatarie) tot felul de fierturi si ceaiuri dar de o saptamana si ceva, tot la pat sta.

Subprefectul intelege trist si aproband din cap mananca mai departe.

ARENDASUL: Nu mai avem bani de nimic. Am trimis depesa la Paris baietilor sa se intoarca ca nu mai avem cu ce le plati scoala, dar ei n-au raspuns si tot acolo au ramas. De o luna si ceva nu mai avem nici un semn de la ei. Dumnezeu din cer mai stie ce-i cu ei.

SUBPREFECTUL: In ultima scrisoare erau macar bine?

ARENDASUL: Nu, George al mare era cautat de militie la ei pentru ca furase ceva de la un Cantacuzin! I-auzi, de la un Cantacuzin in Paris! Pai asta nu-i rusine!! Ne ingroapa nenorocitu' familia in pamant mai mult decat e deja!

SUBPREFECTUL: Iar cel mai mic?

ARENDASUL: Nu mai stiu nimic de el de doua luni. Din ce mai imi zicea al mare se ducea pe la niste adunari de socialisti si cica planuia sa arunce in aer niste cladiri prin Paris! Numai rusine imi aduc copii astia acolo! Numai rusine si teama, ca doar Al de Sus mai stie pe unde s-au mai pricopsit. Si acum cu mujicul asta...Ion...parca ni s-a varsat tot jaratecul iadului in cap. Pe unde te uiti numai belele, necazuri si lipsuri.

SUBPREFECTUL: Pai de ce lipsuri venerabile? Ia-uitati ce casa aveti, unde-i lipsu'?

ARENDASUL: Unde-i lipsul? Pai sa stiti si matale domnule subprefect tata Arghir ce avere avea pe vremea lui Cuza? 5 sate! 5 sate si pamant de aici pana la Arges, pana in buza Bratienilor! Eu ce mai am dupa ce au venit liberalii? Un sat, o mana de tarani si pamant de aici pana in Poiana Bursucului, care nici ala nu mai e arat cum trebuie ca pleaca taranii droaie la oras. Nu se mai produce, nu se mai ara nimic la noi aici. Taranii-s putini, onorabile, si lenesi iar de cand cu Ion asta ni s-a mai pus o piatra de gat.

SUBPREFECTUL: Da ce pot sa zic cucoane, e greu cu modernizarea asta. Pleaca lume, vine lume, nu mai stii de rostul nimanui nicaieri. E dezordine peste tot, sfarsitul ne mai asteapta.

ARENDASUL: Asa-i sa stiti dom' subprefect, sfarsitul! Ca de cand au venit bonjuristii astia liberali de la Paris la Bucuresti, numai rele sunt pe capul boierilor, noi astia care am condus Tara Romaneasca in ordine si pace veacuri la rand!

SUBPREFECTUL: Asa-i! Asa-i cum zici cucoane!

Dupa ce termina de mancat, arendasul trimite copii la somnul de dupa-masa si ii arata subprefectului camera sa. Inainte sa il lase pe subprefect sa se odihneasca arendasul mai adaoga.

ARENDASUL: Onorabile subprefect, asa comportament din partea unui mizerabil ca Ion nu se mai poate ingadui. Familia mea se destrama si moare de foame iar un nespalat si un coate-goale de taran nu vrea sa mai are un petec de pamant inca zece zile ?! Ei bine daca e asa, atunci pana nu il tarasc la prefectura si il vad cum infunda ocna nu ma las!

Subprefectul intra in camera, inchide usa dupa el, se intinde in pat cand dupa usa se aude vocea uneia dintre fetele arendasului:

FATA: Tata, tata, stiai ca taranul de Ion s-a dus hat pana la prefect sa faca reclamatia impotriva ta?

ARENDASUL: Al naibii de misel! Mizerabilul chiar vrea sa ma umple de rusine pana sus! Ei las' c-am eu ac de cojocul lui!


Secventa 3.

Dupa-amiaza tarzie. Satul este tacut, cativa tarani razleti se mai ivesc pe drum. Subprefectul si arendasul merg unul catre altul catre primarie. Arendasul este abatut dar totusi este in fata si il conduce pe subprefect prin drumul colbuit catre primarie. Amandoi ajung la o casa cam cat casa arendasului si intra in curte. In curte conasul vede cativa tarani si da sa ii salute, taranii insa nici nu se uita la el. Furios si scrasnind din dinti se adreaseaza in soapta subprefectului:

ARENDASUL: Vezi onorabile unde a dus nemernicul ala de Ion satul asta? Om cu om nu se mai saluta pe strada!! Nici nu ma trezesc bine si maine poimaine o sa am tot satul pe cap!! Ei nu! Asta nu se mai poate!

Cum deschide usa primariei Ion tocmai iese de la primar si se indreapta spre casa. Cum il vede arendasul se face rosu de furie si incepe sa-i strige:

ARENDASUL: Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!

Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.

SUBPREFECTUL(bland): Cocoane Arghir, cocoane Arghir...

Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:

ARENDASUL: Sa te saturi de cercetare!

Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:

subprefectul: Ei, ia spune, cum a fost...

ION: Pai dumneata nu vazusi?

SUBPREFECTUL: Lasa asta, ailalta.

ION: Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...

SUBPREFECTUL (bland): Ei, uite asa mai vii d-acasa: mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace. Vezi tu Ioane, arendasul asta nu-i om rau, are si el belelele si necazurile lui. Are familie grea cu nevasta bolnava si copii rataciti prin strainataturi, mata Ioane cu nazurile cu aratul sa stii ca mai multe bube in cap faci sarmanului om. Uite acuma ce de reforme fac ai de la Bucuresti pentru voi taranii sa va faca sa traiti mai bine si mai dezrobiti de glie. De ce nu te bucuri mataluta de asta si fa-i si tu hatarul asta acuma coconasului ca mai apoi sa fiti amandoi in pace si sa trageti roade bune dupa aia amandoi din munca voastra. Zii daca nu-i mai bine asa Ioane!

ION: Îi! Cum sa nu fie!

SUBPEFECTUL: Bine asa Ioane! Sa raspund la rezolutie ca partile sau impacat?

ION: Scrieti acuma asa domnule ca n-am ce face! Glia-i glie si eu taran, daca n-oi muri cu sapa-n mana n-am rezolvat nimic.