[halebardul]

oare de ce se mutau oamenii tocmai de Sfantul Gheorghe?
Cum zice si nenea Iancu:

De închiriat

O vorbă veche franţuzească zice că mai-binele e adesea vrăjmaşul binelui. Este foarte adevărat; însă omului nu-i trebuieşte binele, îi trebuieşte mai-binele: aceasta e raţiunea întregului progres al omenirii. Priviţi, la fiecare Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, ce goană după mai-bine! Gândesc că nicăieri nu se mută mai mult şi mai des lumea ca la Bucureşti; e natural – capitala trebuie să dea tonul progresului. Cu trei luni înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere, având un vădit caracter de urgenţă:

– Nu-mi mai dă mâna, cocoană! leafa scăzută; criză; nu mai pot! trebuie să căutăm una mai ieftină...

– Iar să ne mutăm?

– Dacă trebuie...

– Uf! când mă gândesc, să plec iar cu troacele, să le mai hodorogesc iar! să mai paţ iar ca-n rândul trecut, când s-a răsturnat căruţa cu mobila şi era să mă calce tramvaiul! – că mă mir ş-acuma cum am scăpat! – uf! parcă mai bine să mor!

– N-am ce-ţi face! De ce nu ţi-au dat părinţii o pereche de case de zestre? Şi mie mi-ar fi plăcut să nu mai umblu la fiecare şase luni din mahala în mahala... Dar de!... asta e soarta noastră a chiriaşilor!

A treia zi de Sf. Gheorghe:

– Umbrela mea! Şoşon-galoşii mei! mi i-aţi pierdut pe drum!...

Şi ţine-te, pe urmă, înjurături...

Sau:

– Ei! noi... ce facem?

– Cum, ce facem?

– Da, ce facem? Rămânem tot aici, ori ne mutăm?

– De! zice bărbatul, ştiu şi eu ce să facem? Eu zic să rămânem... Iar să ne mutăm?

– Dar dacă găseşti una mai ieftină şi mai bună? N-ai zis tot tu că aici ţi-e departe de canţilerie?

– Da, decât... ce zor e să ne gândim de-acum? Mai avem încă trei luni în cap... Mai e timp... Nici nu s-au pus biletele.

– Da! să facem ca în rândul trecut... să alergăm ca nebunii, cu două zile înainte de Sf. Dumitru,prinzloată şi să luăm ce ne iese-nainte şi să dăm cât ne cere... Nu-i mai bine să căutăm din timp?

– Bine, să căutăm mai din timp, zice omul cu glasul pe jumătate...

– Eu, să ştii că de mâne pun samsar... Aicea n-o să fie de trăit la vară... o să ne coacem de soare...

– Bine, pune samsar... treaba dumitale! eu nu m-amestec...

– Fireşte! d-ta nu te amesteci... etc...

Şi se isprăveşte masa cu ceartă şi cu lacrimi...

– Fir-ar a dracului ş-afurisită de viaţă! etc...

Aceeaşi damă, a treia zi de Sf. Gheorghe, către Boris, servitoarea:

– Oglinda din salon! ce-ai făcut? Trăsni-te-ar Dumnezeu să te trăsnească! lua-te-ar hengherul, şoangheriţa dracului! etc...

– Uf! mie-mi spui? Aşa e cu mutatul, soro! mie, ţiganul, globul ăla de cleştar de la lampă!... Asta e soarta noastră a chiriaşilor!

„Soarta numai a chiriaşilor?? zic eu în gândul meu. Aş!...

În toate părţile lumii se mută numai chiriaşii; la Bucureşti se mută şi proprietarii. Dacă unui proprietar care are două perechi de case îi rămâne o pereche ne-nchiriate, desigur se mută din casa în care a şezut în casa goală...

– Probabil pentru ca să spargă ursuzlâcul, zici d-ta.

– Nu! răspund eu; pentru că omului îi trebuieşte mai-binele. Era bine în casa unde sta până acuma; dar...în casa-n care se mută o să fie mai bine.

Ba, ceva mai mult... Cunosc proprietari care au o singură pereche de case tocmai potrivite pe mijloacele şi nevoile lor; le dă cu chirie şi ei se mută cu chirie în alte case. De la casele proprii ia chirie, să zicem, o mie de lei pe an; la casele în-care se mută, plăteşte chirie o mie fără ceva, ori o mie şi ceva. Dar iată un caz şi mai interesant:

Doi amici ai mei, d. George Marinescu şi d. Marin Georogescu, sunt proprietari fiecare a câte o pereche de case în aceeaşi stradă. Amândouă casele sunt absolut identice; acelaşi plan, aceleaşi încăperi zugrăvite la M; în sfârşit, două case gemene, peste putinţă de deosebit dacă una n-ar purta numărul 7 simplu şi cealaltă 7-bis. Au fost începute şi isprăvite de clădit totodată. După ce le-au adus în stare de locuit, amândoi proprietarii s-au mutat fiecare în proprietatea respectivă, şi au stat, ca buni vecini, fiecare în sine şase luni, de la Sf. Dumitru până la Sf. Gheorghe. De la Sf. Gheorghe, fiecare s-a hotărât să se mute şi să-şi dea casa cu chirie. De ce? De ce, de nece, nu ştiu; dar ştiu că au pus fiecare bilet de închiriat. Ca buni vecini şi vechi prieteni, au făcut însă învoială, că n-au să scază din preţul hotărât pentru chirie – una mie două sute de lei anual. Astfel, orice concurenţă neleală era înlăturată şi rămânea să joace rol numai norocul, după gustul muşteriilor. Multă lume a venit rând pe rând să vadă casele amândouă, şi fireşte că, dacă chiar se învoiau din preţ, fiecărui muşteriu i-ar fi venit foarte greu pe care din două să o prefere, pe 7, ori pe 7-bis, deoarece nu era altă deosebire între cele două acareturi decât că, dacă veneai dintr-o parte a străzii, 7 venea mai aproape, dar dacă veneai din partea cealaltă, atunci venea mai aproape 7-bis. În sfârşit, ce să mai lungim vorba degeaba! casele plăceau la toată lumea, dar preţul nu convenea.

– Mai jos, nu putem! zicea d. Georgescu; mai bine rămînem noi în ele. Dv. poftiţi şi la vecin, alături la d. Marinescu; să vedeţi...

– Am fost şi la vecin...

– Şi cât v-a cerut?

– Tot cât ceri şi d-ta...

– Apoi vedeţi...

Tot aşa şi iar aşa, au rămas şi casele lui d. Georgescu şi ale lui d. Marinescu neînchiriate până alaltăieri, după Sf. Gheorghe. Şi madam' Marinescu şi madam' Georgescu steteau la fereastră, ori în grădiniţă, şi se uitau cum trec pe dinaintea caselor dumnealor calabalâcuri peste calabalâcuri, şi auzeau cum drăcuiesc cocoanele mergând, care cu o lampă, care cu o colivie, care cu un căţeluş în braţe, pe urma calabalâcului ei fiecare, şi atunci' un fel de mâhnire le cuprindea pe amândouă:

– Toţi! toţi se mută!

Iar seara, când veneau acasă d. Georgescu şi d. Marinescu, găsea fiecare pe consoarta sa aşa supărată, aşa, cum să zic, fără chef, că nici bucăţică nu punea femeia în gură. Amândoi bărbaţii au pătruns în taina sufletului consoartelor... Ce-i de făcut? Nimic mai lesne! S-au învoit să se mute d. Georgescu de la 7 la 7-bis în casele lui d. Marinescu, iar d. Marinescu de la 7-bis în casele lui d. Georgescu, la 7 simplu.

Şi... bucuria cocoanelor! Şi ridică, şi asudă, şi sparge, şi ocărăşte, şi drăcuieşte şi blesteamă-ţi viaţa! Dar în sfârşit, s-au mutat şi dumnealor!

N-apuc să sfârşesc, şi iacătă hamalii.. Au sosit pentru mutat; adică, pentru mutat, vorba vine; căci, de data asta, nu ştiu cum făcurăm, n-am avut noroc să ne mutăm... Dar, în sfârşit, tot putem zice că e ca o jumătate de mutat, şi poate chiar mai mult decât jumătate; fiindcă, după multe chibzuinţe în familie, am văzut că nu eram destul de bine aşezaţi şi ne-am hotărât să ne aşezăm mai bine; anume: În salon, odaie de dormit; în odaia de dormit, sofragerie; în biurou, salonul; în sofragerie, odaia servitorilor; în odaia servitorilor, bucătărie, şi-n bucătărie, biuroul... Ei! Cum putem face această operaţie fără încurcătură?... Foarte uşor... Le scoatem toate din casă în curte, şi pe urmă le băgăm din curte în casă, după pianul cel nou... Să-ncepem dar...

– Numai de-ar da Dumnezeu să nu ne-apace vreo ploaie!...

– Încet! Încet, că spargeţi!...