La Sfântul Gheorghe
Ferestrele-s deschise. Potop străbat d-afară
Cascadele de raze, din cer de primăvară.
Stau mobilele calme. S-a stins orişice şoapte.
Pe masă-s lăcrămioare, şi chiar şi-un vas de noapte
Inspiră cu nesaţiu parfumul lor subtil.
Oare şi el să simtă splendoarea lui april?
Deodată, calendarul, ce smirna stă-n perete,
Tresare şi şopteşte încet şi pe-ndelete:
"Vai, dragii mei prieteni... V-aduc o veste tristă..."
"Nu plânge, calendare!" exclamă o batistă.
"N-am poftă să-mi pierd vremea ştergând şi ochii tăi!"
"Nu plâng, nu... Totuşi, mâine e-n douăzeci şi trei...!"
Declară calendarul cu voce tânguioasă,
Iar pat, oglindă, scaun, birou - toate din casă...
"Soseşte Sfântul Gheorghe...!!!"
se tânguiră-n cor,
Şi înlemniră-n prada aceluiaşi fior.
Biblioteca, cultă, ce-n toate e arbitru,
Tăcerea întrerupse: "Copii!
Sfântul Dumitru
Cu chin cu vai ne-aduse în casele aceste.
Ş-acum, ce-aud? Sinistră! Îngrozitoare veste!
Acuma Sfântul Gheorghe din nou să ne ajunge?!
Vă-ntreb: atâta viaţă nomadă nu v-ajunge?"
"Da, da! Jos Sfântul Gheorghe - nefastă zi de doliu!"
Răspunde cu căldură un veteran fotoliu.
"Eu, cel mai venerabil, mai vechi dintre fotolii,
Vreau linişte! Cu riscul de-a fi mâncat de molii,
Vreau să rămân în locu-mi, modest, netulburat.
Bătrânele-mi picioare au groază de mutat...!"
"Rezon, unchiule dragă!" sări un taburel.
"Cu tine vrea să moară fidelu-ţi nepoţel!"
"La vorbă," zice lampa, "nu-mi place să mă-ntind,
Dar parcă simt că însămi încep să mă aprind!"
"Revoltă! Altă cale de mântuire nu-i!
Să-i masacrăm!" răcneşte panoplia din cui.
"Revoltă!"
glăsuieşte oglinda cea cochetă,
Iar scaune şi mese "Revoltă!!!"
crunt repetă
Şi bat, bat din picioare, şi-njură ca păgâni...
"Eu, ca Pilat din Ponţiu, pardon, mă spăl pe mâini..."
Roseşte-ncet, cu frică, timidul lavabou.
"Eşti lava-
bou!" 
îi zbiară energicul birou,
Dar patul, brusc, tresare, zicând: "Stimate domn,
Vorbiţi încet, la dracu'... M-aţi deşteptat din somn..."
Birou-i ripostează: "Nu-i treaba dumneavoastră!"
Şi cearta era gata... Noroc că o fereastră
Interveni: "Tăcere! Tăcere, bre, vă zic!
Nu vi-i ruşine? Uite: pe stradă trece-un dric.
Hai să-l privim...
Ce naiba, sfârşiţi cu gălăgia,
Iar tu, cuier, fă bine şi scoate-ţi pălăria.
Se liniştiră toate... Tăcere ca-n pustiu...
Şi-n faţa-acestui jalnic, sărman, umil sicriu,
Cioplit fără de artă din patru biete scânduri,
Ah... mobilele mândre căzură trist pe gânduri,
Invidiind sicriul, ce-n neagra-i sărăcie
Nu-i pasă de mutare... Nu-i pasă de chirie...
Doar el, la Sfântul Gheorghe-i senin, nepăsător:
El n-o să se mai mute... în vecii vecilor!
George Ranetti