[BigOne]

Tema Povestire

Adunare, lanternă, pasiune


Personaje

Dl. Dorel Ionescu – Profesorul de geografie
Dl. Radu Cristescu – Cabanierul
Ion – elev
Alin – elev

Dl. Dorel Ionescu

Dl. Dorel Ionescu este un om de 50 de ani, profesor de geografie la Liceul Lazăr din Bucureşti. Are o mustaţă deasă şi voce groasă, dar prietenoasă. Este divorţat, are un băiat student în Germania la politehnică şi deci foarte mult timp liber. Este iubit de elevi şi apreciat de părinţi, însă câteodată poate fi plictisitor. Acesta este un mare fan al drumeţiilor montane, în fiecare week-end frumos organizând câte o excursie la munte la care sunt invitaţi şi elevii săi. Îşi face meseria cu plăcere pentru că o face din pasiune. Este un om vesel.

Avem de a face cu un om bun şi grijuliu care îşi ajută semenii. Când pleacă la drum o face întotdeauna pregătit pentru orice fel de situaţie. Are mulţi prieteni prin locurile pe unde trece cel mai des, pentru că este glumeţ şi plăcut. O relaţie deosebită are cu prietenul său de suflet Radu Cristescu, cabanierul de la Babele şi fost coleg de facultate.

Regretă căsătoria cu soţia sa, dar este foarte mândru de fiul său. Se consideră un om împlinit deoarece face ceea ce îi place. Visul lui este să îşi facă o agenţie de turism care să organizeze excursii montane în toată ţara şi chiar în străinătate.


Dl. Radu Cristescu

Dl. Radu Cristescu este de meserie profesor de geografie, dar acum are o cabană la Babele şi din când în când face excursii pe munte cu prietenii. Este solid, înalt cam de 1,85m, poartă barbă. Avem de a face cu un om pedant. Are cam 52 de ani, este prietenos şi văzut ca un guru al muntelui de cei din zonă care îl cunosc demult.

Nu a fost căsătorit niciodată, dar are un fiu care însă stă la mama lui în Satu Mare, pe care îl vede în vacanţe când îl duce pe munte. Vorbeşte însă cel puţin săptămânal cu acesta la telefon. Este un om liber şi a fost întotdeauna un nonconformist. Nu a făcut decât ce a vrut el. Acum are o prietenă studentă la comunicare şi relaţii publice la Braşov pe care o vede destul de des.

Cabana a fost visul lui de când era mic şi a făcut totul pentru ea. Se mulţumeşte cu turiştii ce îi calcă pragul şi totdeauna el dă tonul la distracţie, însă devine foarte serios când aceştia îi cer sfaturi despre munte şi îi îndrumă cu mare atenţie. Se bucură când întâlneşte alţi oameni pasionaţi de munte şi deapănă tot felul de amintiri cu aceştia.


Ion

Ion este elev în clasa a 10-a la liceul Lazăr din Bucureşti. Este un băiat înalt cam de 1,70m şi are ochelari. Nu este fricos, ci chiar destul de dur, însă este sensibil cu cei din jur şi ţine foarte mult la fratele său mai mic, Alin. Este pasionat de drumeţii la munte, fiind şi membru în clubul cercetaşilor.

Se înţelege foarte bine cu părinţii lui şi are grijă chiar şi de frăţior în lipsa acestora. Învaţă bine şi este plăcut de către colegi. De asemenea a participat la olimpiada de matematică şi de geografie. Îi place mai mult să iasă cu prietenii în parc sau cu bicicleta decât să petreacă ore nesfârşite în faţa calculatorului.

Ar vrea să devină geolog întrucât îi place foarte mult să studieze cum s-au format munţii şi s-au modelat munţii de-a lungul timpului. Ai lui îl susţin în tot ceea ce doreşte să facă, iar el simte acest lucru şi încearcă la rându-i să îi ajute cum poate.

Îi plac romanele poliţiste dar şi cele de tip Bildungsroman, din care consideră că ar putea deprinde o serie de cunoştinţe ce i-ar putea fi de folos mai târziu în viaţă. Îi place foarte mult şi muzica rock deoarece se potriveşte cu latura sa mai dură. În general este un tip ascultător şi descurcăreţ.


Alin

Alin este elev în clasa a 7-a la o şcoală generală din Bucureşti. Este un băiat de vreo 1,60m cu părul scurt şi ochelari. Este un tânăr curajos, chiar prea curajos uneori. Învaţă bine şi îi plac matematica şi calculatoarele. De asemenea împărtăşeşte pasiunea fratelui său mai mare pentru excursiile pe munte, fiind însă extrem de ascultător şi precaut în aceste situaţii.

Este un copil respectuos cu cei din jur şi este foarte ataşat de mama sa. Fratele mai mare îi serveşte drept model în sensul că acesta este liber să facă ceea ce îşi doreşte şi se luptă pentru asta. Este ataşat de el, deşi uneori îl enervează cu grija pe care i-o poartă.

Îi place să asculte muzică şi să se joace pe calculator dar şi să încerce tot felul de lucruri pe acesta. Ascultă muzică de toate felurile în special rock-ul de pe calculatorul fratelui şi citeşte conştiincios tot ceea ce i se dă la şcoală. Îi place să meargă cu bicicleta. Are mulţi prieteni şi se bucură când vreunul serbează ziua de naştere şi se întâlnesc cu toţii.

Este un copil deschis cu cei din jur şi se gândeşte chiar şi la viitorul îndepărtat; ştie că vrea să se facă inginer de calculatoare.





Întâlnirea


Pentru o sâmbătă frumoasă de aprilie Dl. Ionescu propune elevilor săi o excursie de 2 zile la cabana Babele în munţii Bucegi, unde cabanier este un prieten de al său şi fost coleg de facultate Radu Cristescu. Întâlnirea este sâmbătă la Gara de nord la ora 7:00. Apare doar un elev din clasa a 10-a Ion însoţit de fratele său mai mic Alin. Se apropie ora de plecare.
─ Bună ziua dom' profesor!
─ Bună ziua Ioane, Aline, doar voi?
─ Atât că restul trebuie să termine insectarele de la biologie şi nu au făcut mai nimic. Eu sunt gata şi Alin a dorit să vină şi el, după cum v-am spus.
─ Da, aşa e… E! Atunci hai să mergem la peron pentru ă trenul pleacă în 10 minute, cine nu a venit până acum rămâne acasă.
Cei trei se duc la tren şi la 07:30 fix pleacă spre Buşteni.
─ Copii! E o zi frumoasă azi şi cred că vom avea parte de vreme foarte bună. Aveţi bocanci şi pulovere şi v-aţi luat şi sandvişuri?
Amândoi în cor:
─ Da! foarte entuziaşti.
─ După cum v-am spus o să mergem cu telecabina sus la Babele la prietenul meu Radu Cristescu şi de acolo acesta ne va însoţi.
─ Dacă e aşa frumos putem vedea apusul? întreabă Alin.
─ Nu ştiu pe munte nu există lumini şi trebuie să avem lanterne şi un ghid foarte bine familiarizat cu drumul. Dar putem vorbi cu amicul meu dacă doreşte şi se poate.
─ Super! exclamă amândoi.
─ Bine acum hai că aproape am ajuns! E aproape 9:30. Să nu uitaţi nimic în tren.
─ Da, am verificat tot! spune Ion.
─ Bine, haideţi!
Cei trei coboară în gara din Buşteni şi se duc spre telecabină. Acolo Dl. Ionescu strânge banii de la copii şi se duce să ia bilete.
─ Am luat! Hai să intrăm, acuşica ajungem sus. Puneţi ceva pe voi că e vânt! Zise el punându-şi jacheta.
Drumul nu ţine mult iar cei doi s-au îmbrăcat ceva mai gros. Erau aşteptaţi chiar acolo de Dl. Cristescu.
─ Salut Dorele! Bună ziua copii!
─ Bună ziua! răspund ei.
─ Copii! Acesta e cabanierul de la Babele, domnul Cristescu, prietenul meu şi ghidul nostru de azi.
─ Radu! Copii au văzut că e zi frumoasă şi şi-au exprimat dorinţa de a vedea apusul pe munte.
─ Dorele, e într-adevăr foarte frumos dar trebuie să fim echipaţi corespunzător. Ştiu eu un loc destul de bun şi aproape unde putem face asta, dar trebuie să lăsaţi o parte din bagaje la mine la cabană şi să luăm lanterne şi să fim atenţi pentru că seara poate veni ursul, deşi e puţin probabil.
Cei patru ajung la cabană şi se pregătesc de drum. Cabanierul le propune să meargă până la vârful Omu şi la întoarcere să se oprească pentru a urmări apusul. Zis şi făcut. Copii o iau înainte pe drumul marcat, fiind urmaţi de cei doi adulţi. După vreo două ore de mers pe munte…
─ Dom' profesor, mai avem mult?
─ Deja aţi obosit? Mai e un pic după care vom face un popas să mâncăm ceva.
─ V-am pregătit o surpriză! V-am făcut prăjiturele că să mai prindeţi putere că o să aveţi nevoie! E aproape ora 3 şi trebuie să drămuim bine timpul pentru a n u ne prinde noapte de parte de cabană, deoarece la întoarcere o să facem oricum mai mult pentru că suntem mai obosiţi.
─ Ajungem acuşi! Un pic de răbdare. Nu mai sunteţi copii mici.
─ Gata am ajuns! Să punem păturica asta pe jos şi să ne odihnim.
─ Avem maxim o oră! Deci Dorele hai să mâncăm fiecare pacheţelul şi să trecem la prăjiturele că nici nu le-am gustat şi am poftă nebună. Termină toţi de mâncat şi băut şi totul este strâns degrabă pentru că timpul devine scurt.
─ Cam pe la opt apune soarele şi la munte se întâmplă brusc! Soarele dispare după o culme şi e beznă totală.
Ajunşi la locul cu pricina cei patru scit aparatele de fotografiat şi sunt gata să privească falnicul apus.
─ Radu! Pregăteşte lanternele! De aici ne bazăm pe tine.
─ Luaţi fiecare câte una! Şi le aprindeţi imediat după apus!
În 10 minute erau toţi patru într-o beznă totală. Toata lumea a mai pus câte un pulover şi se pregătesc să meargă la cabană unde îi aşteaptă o masă caldă pregătită de ajutorul cabanierului.
Deodată se aude un zgomot ciudat. Parcă era un murmur. Toţi ciulesc urechile şi domnul Cristescu cere imediat linişte deplină pentru a asculta. Nu se mai aude nimic. Cei trei pleacă încet spre cabana care e era la numai o jumătate de oră de mers pe jos în timpul zilei, drum ce acum ar trebui să dureze aproximativ o oră. Cum se ridicară, iar se aude. Domnul Cristescu prinde în lumina lanternei un pui de urs care mormăia speriat. Se pierduse de mama lui.
─ Ioane, hai să mergem să îl mângâiem!
─ Aline! Stai cuminte, e periculos, dacă mama lui e în apropiere, nu-i aşa dom' profesor?
─ Aşa e copii! Staţi departe. E mai bine să îl speriem să nu ne trezim şi cu mama lui după el.
─ Radule! Cum procedăm?
─ Încercăm să îl speriem cu lumina lanternelor. Când spunem eu, toţi punem lumina în ochii lui pentru că ar trebui să se sperie şi să fugă atunci cel puţin nu am avea de ce să dăm de mamă.
Puiul se sperie şi se depărtează dar nu prea mult, însă se aude iar un mormăit, de data asta mai puternic.
─ Linişte stingeţi lanternele nici un zgomot şi haideţi după mine. Dacă ursoaica nu e flămândă şi caută doar puiul va pleca. Toţi foarte încet.
─ Ion! Mi-e frică!
─ Şşş! Facem ce spune domnul Cristescu pentru că ştie ce face.
─ Copii gata! Haideţi tiptil după Radu, eu rămân ultimul!
─ Dacă nu îi arătăm că ne e frică ne lasă în pace. Şi el e speriat. Staţi! Nici o mişcare! Ioane ia-l de mână pe Alin şi pe mine. Alin! Tu ia-l pe dom' profesor. Şir indian! Nici un zgomot.
Toţi sunt încremeniţi. Ursoaica apare. Se văd ochii ei sticloşi. Îşi găseşte puiul. Dar nu pleacă. Parcă ar căuta ceva. O linişte de mormânt îi tulbură. După câteva minute bune, ursoaica pleacă încet cu puiul ei. Alin vrea să zică ceva, dar Ion i-a astupat gura la timp. Dl. Cristescu face un semn foarte discret. Dl. Ionescu aprinde lanterna şi cei trei pleacă foarte încet mai departe.
─ Aline! Vroiai să dăm colţu' cu toţii?
─ Nu, dar…!
─ Nici un dar! Dacă nu apucam să te opresc puteam să nu mai fim în viaţă. Cu muntele nu e de joacă.
─ Bine că eşti tu deştept!
─ Frate-tău are dreptate! spune Dl. Cristescu.
─ Hai Radule! Cred că a plecat, să mergem să ne odihnim şi să mâncăm ceva că nu mai pot.
─ Cred şi eu după aşa o spaimă.
În sfârşit cei patru ajung în siguranţă.
─ Mulţumim Radule! Dacă nu erai tu…
─ Dacă nu eram eu nimic! Te-ai fi descurcat la fel de bine!
─ E aş!
─ Copii spălaţi-vă pe mâini şi haideţi la masă, după care la culcare. A fost destul pentru o zi.
─ Va fi ceva de povestit mai departe la nepoţi! spune Ion.
─ Eu vreau să povestesc şi strănepoţilor!
─ Aşa să faci! exclamă toţi.
Toată lumea râde. Toţi mănâncă cu poftă şi nu mai spun nimic. A fost o excursie inedită, care însă nu va fi uitată prea curând de cei patru.