[slackerflu]

Acelasi parc de la marginea orasului, intr-o noapte parfumata de martie, Igor sta asezat la marginea unei banci din centrul parcului, sub un corcodus in floare. Cerul este extrem de senin, putandu-se observa o multime de stele, iar atmosfera este placut alinata de un vant caldut care freamata crengile copacilor, facand petalele sa se imprastie. Igor este incantat de peisaj, bucurandu-se de un moment prelung de liniste, dupa ce tocmai incheiase o discutie cu o femeie care se asezase langa el. Putem observa o silueta feminina indepartandu-se rapid, Igor uitandu-se lung si calm dupa ea, parca resemnat si plictisit de aceleasi discutii. Poarta acelasi haine deschise la culoare si pantofi sport albi, o camasa descheiata la gat, esarfa murdara lipsindu-i de data asta. Se lasa pe spate si se asaza confortabil pe banca, privind visator spre cer. Parcul este aproape pustiu, datorita orei destul de tarzii. Vis-a-vis de el, pe o banca la aproximativ patru metri departare, sta un batranel prafuit, slab si usor cocosat, sprijinindu-se intr-un baston vechi si uzat, de culoarea lemnului de cires. Poarta un costum murdar si tocit, de culoarea mustarului, pantofi englezesti maron de asemenea tociti, o camasa beige cu gulerul stramb si o perecehe de ochelari care atarna pe nas. Parul inca des, de lungime medie, ii este pieptanat intr-o parte, contrastand cu aspectul lui neingrijit.
Batranul il priveste atent pe Igor, lovind la un anumit interval de timp cu bastonul in pamant. Dupa aproximativ 10 minute de liniste, batranul se ridica, aratand de data asta o silueta mai impunatoare decat atunci cand era asezat, dovedind ca acel baston este folosit doar dintr-un capriciu personal, si nu din vreo nevoie fizica. Dupa ce sta cateva secunde in picioare, se indreapta catre banca lui Igor si se asaza langa el. I se adreseaza pe un ton vesel, cu o voce clara si precisa, parca netrecuta prin filtrul vremii:

Batranul: Buna seara, tinere! Te deranjeaza daca iti tin companie? Am vazut ca iti place
sa stai de vorba si m-am gandit sa ma alatur si eu. (poarta un zambet de siguranta pe chip)
Igor: Buna seara, desigur, luati loc linistit (Igor nu pare deranjat de prezenta batranului, este in continuare sub influenta mirifica a noptii)
Batranul: Multumesc, tinere. Stii, e placut pentru un om apus, asa ca mine, sa petreaca putin timp cu un tanar ca dumneata. Mai invatam una, alta....
Igor: Desigur... (zambeste usor)
Batranul: Dar da-mi voie sa ma prezint! (Se ridica dezinvolt si ii intinde mana) Leonid Andronache, scriitor...
Igor: (se uita lung la el, apoi ii intinde mana) Sergiu Florea, student la Drept.
Batranul: Ohohoo, vasazica justitia este telul dumneavoastra in viata! (e inca in picioare si il priveste fix pe Igor)
Igor: (intr-o voce joasa, privind in pamant) - Da... justitia... si onestitatea.
Batranul: (se asaza in sfarsit) Ma bucur. Chiar ma bucur...
Igor: (priveste absent catre cer, fara sa zica nimic, apoi privirea ii este atrasa de o domnisoara care trece grabita prin fata bancii)
Batranul: Draga domnule, haideti sa va spun ceva. Mie imi place sa vorbesc cu folos. Iar cu dumneavoastra urmatoarea conversatie sunt sigur ca va fi cu folos.
Igor: (este deranjat din starea de visare si devine atent) Si cu ce ma rog, ati dori sa va fiu de folos?
Batranul: Uite, tinere... Am auzit mai devreme conversatia pe care o aveai cu acea doamna care a stat aici, langa dumneata.
Igor: (il priveste pentru prima data in ochi) Da...?
Batranul: Am auzit acea conversatie, si inca cateva altele. (se scarpina la barbie, gandindu-se cum sa se exprime mai clar) Tinere, eu vin des in parcul asta, si am vazut ca si dumneata obisnuiesti la fel.
Igor: (il priveste fix pe batran, fara sa spuna nimic)
Batranul: (pe un ton raspicat si sigur) Domnule Florea, dumneata esti un fanatic, ca si mine.
Igor: (incepe sa rada galagios) Hahaha! Nu, serios? Un fanatic, asa-i? Hahaha! (isi schimba brusc tonul) Tataie, eu zic sa iti vezi de drum si sa ma lasi in pace, nu am chef de discursuri comuniste. (se intoarce usor cu spatele la batran)
Batranul: Domnule Florea... Domnule Sergiu Florea... Dumneata le vorbesti femeilor despre arta maternitatii, pentru ca in asta o transformi prin discursul dumitale, intr-o arta. Dumneata ai o pasiune pentru o idee, asculta-ma. (ii pune mana pe umar ca sa ii castige privirea) Esti pasionat de ideea mamei perfecte, a mamei pe care dumneata nu ai avut-o niciodata.
Igor: (isi schimba postura, devine drept si rigid) Nu stiu despre ce vorbiti, domnnule. As prefera sa va vedeti de drum si sa ma lasati singur.
Batranul: (zambeste) Tinere... Te privesc si vad in strafundul mintii tale aceeasi sclipire pe care o aveam si eu in tinerete. Am fost un fanatic la fel ca tine. Mi-am dorit sa fiu altfel, sa ating absolutul vietii, sa fiu eu insumi un supraom.
Igor: (zambind, putin amuzat de ultima replica a batranului) Foarte interesant... dar nu inteleg ce legatura are asta cu mine.
Batranul: (are un ton foarte serios, vorbeste lovind din cand in cand cu bastonul inpamant) Asculta-ma, fanaticul este un om exagerat, care nu cunoaste decat un singur adevar, adevarul lui personal, care este exclusiv in mintea lui. Isi urmeaza cu incapatanare, legat la ochi, telul pe care si-a blocat mintea si toata viata este guvernata de atingerea acestui tel. Eu am fost un fanatic pentru mine insumi! Mi-am dorit sa depasesc conditia asta mizerabila de om, sa ma exclud din societate si sa evoluez intr-o fiinta superioara, intr-un supraom! Atunci, in entuziasmul si pasiunea mea, imi propusesem sa incerc asta pana la varsta de 25 de ani, dupa care sa ma sinucid.
Igor: Hahaha! Domnule Leonid, asta inseamna ca nu sunteti cu mult mai batran decat mine, doar va vad in viata, aici pe banca! Hahaha!
Batranul: (ignorand ultimul comentariu al lui Igor) Atunci cand esti mistuit de o pasiune devii nebun... Nu iti accepti conditia si limitele, incepi sa exagerezi, sa te rascolesti... pana devii una cu acea pasiune si privirea iti e oprita de ea. Nu mai poti vedea clar telul spre care te indrepti, ci numai dorinta disperata de a-l urma.
Igor: (il priveste atent, cu mana la barbie, usor miscat de cuvintele sale)
Batranul: Cand am ajuns la 25 de ani, deja obosisem. Obosisem sa fiu pasionat, obosisem sa arunc cu atata ura in oameni. Momentul in care am incercat sa ma sinucid a fost de fapt momentul care mi-a readus viata in maini. Tinand acel obiect in mana care urma sa imi curme viata, am simtit un val de caldura cum ma inunda... o moleseala pe care nu o mai simtisem pana atunci. In acel moment, am realizat ca pasiunea si ura stranse in mine erau de fapt masti ale unei iubiri imense. (se uita inspre Igor, care il privea atent si putin miscat) Exact cum auzi, tinere... Eram plin de iubire. O iubire pasionala pentru viata, pentru trairea intensa pe care o aveam atunci cand uram. O iubire pentru oameni si societate, exprimata tocmai prin refuzul de a li se alatura. O iubire pentru voluptate si simturi, pasiunea pentru adevarata pasiune... care ma mistuise de nenumarate ori pana atunci. Iubeam totul atat de mult, incat imi negam posibilitatea de a ma bucura din plin de viata, urmandu-mi scopul absolut... care in acel moment s-a detasat de fiinta mea si s-a asezat in fata ochilor mei, exact asa cum arata el. L-am vazut... si... l-am negat.
Igor: (vizibil patruns de discursul batranului) Dar... dar... Cum e posibil, domnule asa ceva?
Batranul: Tinere, absolutul intr-un om e de admirat, el exista in el insusi, fara sa fie raportat la altceva. El inseamna totul, este integral si exclude dependenta de alte sentimente sau fenomene, exclude nesiguranta si dubiul! Este o pasiune care te devoreaza, un fanatism care capata o personalitate separata, purtand scuza iesirii din normalitate. Eu am vazut aceasta entitate si m-am separat de ea...
Igor: (nu schiteaza nici un gest, se apleaca cu coatele deasupra genunchilor si priveste trotuarul)
Batranul: (dupa un moment mai lung de liniste, loveste cu bastonul in pamant si spune cu o voce joasa) Dar dumneata, tinere... dumneata esti inca un fanatic. Dumneata ai o pasiune pentru o idee altfel decat cea care m-a mistuit pe mine. Dumneata vrei sa iti faci dreptate dand lectii femeilor despre cum sa isi creasa copiii. Dumneata vrei sa creezi din fiecare femeie o mama ideala care ar putea oricand sa fie si mama dumitale.
Igor: (isi ascunde capul in palme, vizibil emotionat)
Batranul: (se ridica si incepe sa se plimbe in fata bancii, vorbind tare si raspicat, cu un crescendo dramatic in voce) Domnule Florea! Ce incerci dumneata sa realizezi? Crezi ca scopul dumitale e unul pertinent? De ce iti dispretuiesti mama atat de mult? Asculta la mine!
Igor: (se uita inspre batran, este transpirat si putin rosu la fata, incretituri de nervi se disting pe fruntea lui)
Batranul: Tinere! Dumneata esti un norocos! Asculta-ma! Nu stii ce noroc ai avut ca mama dumitale te-a abandonat!
Igor: Dar... De unde...
Batranul: Domnule, ideea care mi se pare cea mai josnica pe acest pamant este cea de sacrificiu. Oamenii se transforma in martiri de sine si spun ca se sacrifica pentru o alta persoana, ca traiesc pentru acea persoana. O! Ce om demn de admiratie! Ar spune multi... Domnule, e o minciuna! O minciuna! Cel care se sacrifica de dragul copilului sau, al unei persoane iubite, sau al lui Dumnezeu, nu este altceva decat un fanatic! Da, da, da, este cel mai josnic fanatic! (se plimba in continure inainte si inapoi, cu pasi rapizi, vorbind tare si ametindu-l pe Igor)
Igor: Domnule... nu te inteleg... Ce are a face...
Batranul: Omul care pretinde ca face acest sacrificu de sine este de fapt un las! E un om care nu mai are incredere in propria persoana si refuza sa se confrunte cu slabiciunile lui! De fapt acest om spera sa obtina o salvare de sine prin sacrificul care il face pentru acea persoana. In fapt, lucrul asta nu e decat o iluzie, caci salvarea lui nu depinde de nimeni altcineva decat de sine! Omul acesta este un fanatic pentru ideea de sacrificiu, cum e orice fanatic pentru orice idee, si anume fara nici o finalitate! Satisfactia pe care o cauta nu va fi implinita niciodata, iar fanatismul il va duce pe om intr-o stare de disperare, care il va face sa sustina idei absurde, in care nici el nu mai crede. Toate doar din pricina pasiunii!
Igor: (foarte nervos, izbucneste) Domnule Leonid Andronache! De ce imi spuneti toate astea?!
Batranul: Tinere, acest om care e obsedat de ideea de sacrificiu prinde in mod inconstient in fanatismul lui si pe acea persoana pentru care se sacrifica. Aceasta persoana este de fapt o victima care nu are alternative, este prinsa in ideea ca cineva s-a sacrificat pentru ea, si nu are scapare. Va deveni la randul ei la fel! Gandeste-te bine la ce spun! Mamele le insira intotdeauna copiilor lor toate sacrificiile facute pentru ca lor sa le fie bine, iar acestia se simt indatorati sa le rasplateasca intr-un fel sau altul. E o constrangere psihologica de care greu se poate scapa! (se opreste si il priveste fix pe Igor) Domnule Florea! Mama dumitale a fost un om exceptional! A stiut ca nu vroia sa faca nici un sacrificiu, a stiu ca nu vroia sa te lege de ea, ca nu putea sa o faca. A fost una dintre putinele persoane care au ales sa nu asculte de legile conventiei sociale, si pentru asta este de laudat! A ales sa iti lase libertatea si independenta ca sa poti deveni o persoana la fel de puternica ca si ea.
Igor: (mainile ii tremura puternic, ochii ii sunt inlacrimati) ...
Batranul: Domnule! Dumneata esti liber! Persoana dumitale nu a depins de o idee ca sa isi faca loc in viata! Dumneata poti fi un supraom! Nu te indeparta de societate, nu alege sa fii un fanatic! Apropiere intre oameni aduce desavarsire atunci cand este facuta numai prin prisma personalitatilor a fiecaruia dintre cei doi indivizi. Dumneata nu esti prins de nimic si nu te vei prinde de altceva! (se asaza din nou langa el pe banca, il apuca de umeri si ii intoarce privirea inspre a lui) Tinere, esti pasionat, si asta nu are leac... Dar pasiunile se pot transforma in virtuti! Pasiunea ta este legata de dorinta de a-ti face dreptate, credeai ca ti-a fost comisa o nedreptate si vroiai sa te sacrifici tocmai pentru a nu lasa ca aceasta nedreptate sa fie comisa si altora. Dar fanatismul facea ca aceasta pasiune sa fie exercitata in mod gresit... Virtutea de care te leaga fanatismul tau este justitia... nu de mirare esti student la drept... Fanatismul dumitale iti dadea dorinta disperata de a fi un judecator general al tuturor femeilor, dar incercarea de a le pune pe calea cea buna nu avea cum sa cum sa aiba vreo finalitate sau vreo satisfactie. Lumea este asa cum o vezi, nu o poti schimba prin judecata si morala, o poti schimba doar in interiorul tau. Fii propriul tau justitiar si elibereaza-te de fanatism. Esti un om cu adevarat norocos...
Igor: (isi tine capul in maini si plange in liniste, nu poate scoate nici o vorba)
Vantul adie usor, atmosfera este de un calm aproape sinistru, intunericul este apasator, parcul avand putine felinare aprinse)

Batranul: (il priveste cateva minute in liniste, il bate usor pe umar, loveste cu bastonul in pamant si se ridica. Intoarce din nou privirea catre Igor, apoi apuca una din crengile corcodusului sub care statea si scutura puternic, facand ca o ploaie de petale albe sa se reverse asupra tanarului) Seara buna, tinere artist... (se indeparteaza agale, Igor ramanand in aceeasi pozitie pe banca, cu capul in maini, acoperit de petale)