View Single Post
Old 27 Mar 2009, 12:51   #3
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Originally Posted by Pitbull:
Era un haos total. O echipä de productie oricum ineptä si buimacä (director: Vasile Neagoe), incapabilä sä organizeze nici cele mai banale filmäri (...) Culmea, sef de productie era Geo Limbäsanu, brasovean de bastinä care se descurca de minune, cä-i cunostea pe toti (dimineata la prima orä - cä pe urmä lua la bord si nu mai cunostea pe nimeni...)
Cuvântul de ordine era "mâine nu se filmeazä" sau "azi avem liber, s-a suspendat"... Stäteam în hotel, pe-un ger de cräpau pietrele, (...)
Colac peste pupäzä, a venit Congresul al XIV-lea, si ne-au trimis acasä pentru o lunä (NICE VORBA sä dea voie la aparate de filmat si arme în judetul Brasov, în säptämâna congresului, plus aia de dinainte, plus aia de dupä!). In decembrie, ne-am întors si am reluat acelasi bâlci - pânä când... (va urma - vedeti voi de ce! )

La filmul cel bun şi mare

Sub colina tâmpă, într-un nou hotel
Unde la culcare se bea antigel,
Plânge şi suspină, de-i saltă cosiţa
Tunsă băieţeşte... Cine? Garofiţa!
Fiindcă-n zori de ziuă au plecat în pripă,
Iar ea tre' să ducă hrana la echipă.
Iar domnul director stă de-a dreapta ei,
Rostind dulci cuvinte despre dumnezei.

Orologiu-n stradă-i ziua jumătate.
Telefonul sună pe neaşteptate.
"Ce faci, Garofiţo? Te-aşteptăm de-un an!"
"Cine-i?" "Nu-mi ştii glasul, dulce limbăşan?
Soarta noastră fuse crudă şi-astă dată,
Am tras o secvenţă, şi nici aia toată!
Vântul suflă rece, ceţuri ne-nconjor!
Vino cu mâncarea, că ni-i tare dor!"

Garofiţa tace, cu sau fără voe.
Ia problema-n mână domnul Neagoe:
"Ce spui tu, măi Geo? Am ajuns departe!
Filmul «Misiunea...» merge ca la carte!
Eu îi sunt director, este filmul meu.
Dac-aveţi probleme, nu-s director eu!
Însă dacă gerul, vrând să-ngreuneze
Sângele în vene, să-l anchilozeze,
Glasul tău cel nobil astfel l-a schimbat,
De eşti şef-producţie, cu adevărat,
Apăi tu mâncarea, fără de maşină,
Poţi să-mi spui şi mie cum te-aştepţi să vină?
Fă-te A.R.O., Dacie, microbuz - ce-oi şti,
Şi-ntr-un ceas, aicea, ne-ntârziat să fii!"

Nu sfârşeşte vorba, şi-un claxon răsună.
De prin văi echipa, jalnic, se adună.
Şi până pe seară li se-anunţă-n scris
Că-n judeţ filmarea iar s-a interzis!

Dimitrie Bolintineanu
Mihnea Columbeanu
15 decembrie, 1989

Last edited by Pitbull : 16 Jul 2009 at 12:52.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif