[slackerflu]

*A doua parte: (nu se pot activa functiile bold, italic si underline)
Se pare ca si partea asta e prea lunga, asa ca o sa fie trei pana la urma...

3. Caracterizare prin relațiile cu celelalte personaje:
o Sinești si Maria:
- Relația cu soția lui este una rece și chinuitoare, în special prin prisma comportamentului ei. Este nevrotică și se izolează în camera ei. Maria îl urăște pe soțul ei, dar ține la copiii lor și își accepta situația. Deși viața ei este una mizerabilă din punct de vedere sentimental, Maria vrea să se salveze și încearcă la un moment dat să își seducă soțul, propunându-i să plece împreună departe de acele locuri.
- Reacțiile lui Sinești la farmecele Mariei sunt unele extrem de dezvăluitoare; ne dam seama de acestea in special prin didascalii:
“Ocolește cu privirea rochia mătăsoasă, puțină și molatică, de pe fotoliu, care-l amețete ca un vin. (...) Își aruncă privirea din prag în dormitor și simte în el, la vederea acestui culcuș cald al voluptății, arsura unui gând.”
“O viziune de voluptate îi joacă în privire și, lovit, se frânge. (...) moale, dospește în el dorința” [Actul II, Tabloul VI, Scena 2]
=> Maria este pentru el o slăbiciune, este singura persoană pentru care Șerban Saru Sinești ar putea sa își piardă firea. Prin simplul fapt că o privește, iar această se joacă cu mintea lui, bărbatul cel puternic și sigur pe sine se transformă într-o ființă însetată de voluptate, îmbătată de frumusețea femeii, într-un animal gata oricând să își piardă controlul și să își urmeze instinctul.

- Apoi prin replicile sale catre Maria:
Sinești: “Tu ai făcut din căsnicia asta o luptă întoarsă, crâncenă. Am îndurat ani de zile îngenuncherea mândriei mele de bărbat... Te-am iubit cu o voință smintită și iubirea mea a fost arma cu care m-ai lovit. A trebuit să învăț că nimic nu întrece în cruzime hotărârea unei femei, care se știe aprig dorită, de a se refuza... cu dinții strânși de silă eram nevoit să te amețesc mai întâi cu alcool? Că îmbrățișarea mea, ca pe-o doctorie, nu o puteai suporta decât narcotizată?”
“Ceea ce nu știu cei iubiți, însă, este ce atroce voluptate poate fi să ții în brațe, abandonat ca morții însăși, trupul unei femei iubite...Și otrava asta am încercat-o... Era și ea tot un fel de alcool...”
“Tu niciodată n-ai să fii alta, Maria... Ca și mintea, ți-e sângele veșnic fierbinte. Cred că tot mintea îți înfierbântă și sângele... (...) Intru aici în interiorul ăsta dospit de făptura ta și amețesc. Mereu am simțit în tine o femeie nouă... mereu te-am descoperit alta...”
“Ești singura femeie din viața mea. Ars de o sete smintită ți-am căutat sosii în toate casele viciului. Am cercetat crispat albumele lor cu fotografii... Am încercat în neștire. Nu te-am putut regăsi în nici o altă femeie...” [Actul II, Tabloul VI, Scena 2]
=> sexualitatea intensă a momentului dezvăluie frustrările din mintea lui Sinești. Dorința intensă de a poseda întru totul femeia care îi stă drept soție îi macină simțirea, iar faptul ca acest lucru nu s-a întamplat niciodată cu adevărat, ci doar când Maria era sub influența alcoolului, stârnește în Sinești un set de sentimente aparent contradictorii (ură, dorință, voluptate, dependență), care de fapt dezvaluie un soi de masochism erotic și sentimental pe care numai o ființă de soiul lui Sinești îl poate suporta.
=> Sentimentele personajului către Maria constituie într-adevăr cea mai puternică slăbiciune a sa, dar acest lucru nu îl face să își piardă raționamentul. El nu se lasă dus de nas de către soția lui; momentele în care el pare să se piardă și să îi cedeze femeii, sunt de fapt parte din masochismul erotic care îl încantă pe bărbat. În realitate, Sinești este conștient pe tot parcursul discuției de intențiile false ale Mariei, și îi place să îi urmeze jocul, amândoi dovedind în această situație un deosebit talent actoricesc. Eventual, Sinești încetează jocul și devine violent cu Maria, revenind la sinele său monstruos .
“Are și situația de soț inșelat tristele dar realele ei satisfacții, dacă știi să-ți stăpânești nervii și să-ți transformi picătură cu picătura furia în voluptate, cum se schimbă otrava în doctorie...”
=> Îi dezvăluie faptul că el a știut despre relația ei cu Gelu Ruscanu tot timpul cât ei au fost împreună și că a urmărit-o în tăcere, explicația lipsei lui de reacție la această înșelăciune fiind din nou placerea sa masochistă. Prin cunoștința lui asupra tuturor planurilor Mariei, el scoate la iveală imensa putere pe care o deține și practic o desființează pe femeie in toate speranțele ei.
“Cum poți să fii în așa hal de sperioasă?... Ești bolnavă de nervi... Uită-te la mine... Uită-te la umerii mei... Ești o neroadă dacă-ți închipui că e în stare să mă doboare cineva... Vai de prostănacul acela, care își închipuie că poate lupta cu mine.. e un om pierdut...”
=> Are o incredibila încredere în puterile sale și în personalitatea sa de neclintit. Vorbește cu siguranță în voce, deși de fapt frică de a i se dezvălui crima este din ce în ce mai prezentă în mintea lui.

o Sinești și Gelu Ruscanu [Actul III, Tabloul X, Scena 2)
- Un moment foarte important, care schimbă perspectiva asupra personajului Șerban Saru Sinești, este momentul în care este dezvăluită problema lui Grigore Ruscanu, tatăl lui Gelu Ruscanu, și anume pasiunea pentru jocul de cărți și suma delapidată pe care Sinești îl ajutase să o returneze. Cei doi fuseseră prieteni buni, iar fără ajutorul lui Sinești, Ruscanu ar fi avut probleme grave cu legea. Această legătură dintre cei doi si serviciul făcut de Șerban Saru Sinești îl pun pe acesta într-o altă lumină, îi conferă pe lângă toate însușirile dure și nefericite de până atunci, o aură pozitivă, care spune despre el că ține la relațiile cu oamenii, că este un prieten dedicat și generos, care își ține cuvântul și în care se poate avea încredere.
- Momentul în care Sinești îl vizitează pe Gelu Ruscanu la redacția ziarului Dreptatea Sociala scoate la iveală o altă serie de caracteristici ale personajului:
=> Dă din nou dovadă de talent actoricesc, prefăcându-se la început că nu știe de idila dintre Maria și Gelu. Încearcă să îl manipuleze pe Ruscanu din punct de vedere psihologic, invocând amintirea prieteniei dintre ei și momentele trăite în trecut, într-un mod ironic, sugerând ca el crede imposibilă o idilă între Gelu și Maria. De fapt, scopul acestor cuvinte este acela de a-l presa pe Ruscanu, de a se juca cu mintea lui, în scopul nepublicării scrisorii.
=> Etalează un deosebit bagaj de cunoștințe, mai întâi în privința psihicului femeii, în special al soției sale, oferind o serie de argumente puternice în legătură cu sănătatea mintală a acesteia, scopul acestui discurs fiind desigur unul intimidant; apoi trateaza cu deosebită cunoștință de cauză subiectul în care el însuși era expert, și anume justiția. Îi dovedește că faimoasa scrisoare de dragoste din posesia lui Gelu nu poate constitui o dovadă pentru o acuzație de crimă, și că în fața justiției nu înseamnă aproape nimic, ci din contră, singurul lucru pe care l-ar face ar fi sa o distrugă pe Maria.
=> Se angajează într-o discuție despre dreptate cu Gelu Ruscanu, dovedind o extraordinară erudiție și putere de argumentare, expunându-și principiile lui asupra dreptății sociale, încercând să îl facă sa realizeze pe Ruscanu că ideile și credințele lui nu au nici o fundație si nici o finalitate palpabilă. Exprimă de asemenea în discuție un respect deosebit pentru Ruscanu, prin prisma relației deosebite avută cu tatăl său.
=> Nu conferă importanță scrisorii de la Grigore Ruscanu, în care acesta îi cerea suma respectivă, oferindu-i-o lui Gelu, contrar tuturor așteptărilor acestuia de șantaj. Aici se observă din nou partea onestă a caracterului personajului si importanța relației dintre acesta și tatăl lui Gelu Ruscanu.
=> Momentul în care Sinești îi dezvăluie lui Gelu modul în care tatăl său a murit este unul de o încărcătură sentimentală deosebită din partea ambelor personaje, Sinești povestind în detaliu circumstanțele situației, cu deosebită sinceritate, și recunoscând aceleași trăsături de caracter în Gelu și în tatăl său.
=> Modul în care se sfârșește discuția are o dublă semnificație. Faptul că Sinești aduce în discuție generozitatea sa față de Petre Boruga, și posibilitatea elibărării acestuia, arată atât generozitatea și iubirea sa față de oameni, cât și un posibil șantaj sentimental asupra lui Gelu Ruscanu, știind ca această problemă este una extrem de importantă pentru partidul socialist. Astfel, Sinești și-a angajat toate mijloacele în discuția cu Gelu Ruscanu, decizia rămănând cu totul la latitudinea sa, după această ultima apariție a lui Șerban Saru Sinești.
- În finalul piesei, scopul personajului este atins. Scrisoarea nu este publicată, reputația sa rămâne nepătată, iar Gelu Ruscanu se sinucide, lăsând-o pe Maria alături de Sinești.