|
daca insisti: iata o prostioara inspirata de mare si culori (chiar am prins pestii aia pe dig):
Am fost la mare. Marea e un lucru fascinant. Daca doar marea ar exista pe lume ar fi de ajuns sa demonstreze ca exista Dumnezeu. Cel mai frumos e cand ploua, cand se intalneste apa dulce cu apa sarata, cerul cu pamantul.
Pe dig am salvat niste pesti aruncati de pescari intr-o baltoaca. I-am tinut in mana. Erau alunecosi si umezi. Tenebrosi. Reci . Dar vii. Cu gurile deschise, cautau apa. Nu aerul. Se comportau exact ca un om in pragul inecului. Aveau o culoare dezolanta, un gri malos, dar fascinant. O pictura. Cred ca pestii sunt fiinte foarte profunde. Metafizice. Nu mi-e mila sa-i mananc. Gasesc mai degraba ca ei au un spirit liber, o naturalete cu care se lasa prinsi si mancati.
Vreau sa sa fie seara si sa ma uit ce culoare are marea. Marea poate avea multe culori. Poate fi verde, albastra, gri, alba, neagra, rosie, galbena, oranj. Noaptea insa o invaluie intr-o umbra subtila. Gri fumuriu, albastru marin, argintiu, alb. Cateodata verzui si roz, ca intr-o pictura de velasquez. Cel mai frumos e cand incepe sa se confunde cu cerul. Linia orizontului se estompeaza, dipsare incet, incet. Ca in oglinda, norii devin valuri, valurile - nori.
__________________
breeee....
|