Originally Posted by Pitbull:
|
Sä-mi sarä ochii dacä te mint!
Ia-n mai uitä-te odatä!
|
Confirm "Do not touch the jellyfish!" aproape de final.
In alta ordine de idei si mie mi-a lasat aceeasi impresie Seven Pounds (titlul face aluzie la The Merchant of Venice - "Seven pounds of flesh"). Mie mi s-a parut cheesy si plin de clisee,chiar daca este bine jucat. Nu m-a sensibilizat tocmai din cauza ca a incercat prea mult sa fie un tearjerker (gen Dying Young sau Beaches),prea 'in your face'. Will Smith e un actor bun,dar incep sa ma satur sa-l vad facand pe eroul ( I am Legend, Hancock, I,Robot...).Mi se pare si kinda scary ideea de a face pe stalkerul,no matter the reasons si filmul e deseori ambiguu,lipsit de coerenta,nestiind in ce timp e plasata secventa respectiva. Nu e ca in Memento unde actiunea merge de la capat spre inceput,fiind intrerupta doar de conversatia lui telefonica,de care iti dai seama relativ repede ca se petrece inainte de toate celelalte. Memento are si el o structura complexa,dar in acest caz,e 'provocative',te face sa intri in pielea personajului,nestiind,precum acesta,ce s-a intamplat inainte. Tot "The Pursuit of Happyness" ramane piesa de rezistenta a lui Will Smith si Gabriele Muccino. Totul a fost natural in film,care alaturi de Ladri di biciclette, prezinta una dintre cele mai frumoase relatii tata-fiu puse vreodata pe pelicula. Te-ai putut conecta usor cu personajele,ele fiind down-to-earth si povestea este 'inspirational'. Seven Pounds didn't work for me.