Nu e vorba de exagerare, în niciun caz. Numai cã eu arãt doar partea goalã a paharului, pentru cã alþii prea o aratã doar pe cea plinã. Aºtept premiera pentru a vedea ºi pãrerile altora, eu nu am de ce sã-l revãd, pentru mine, lucrurile sunt clare. S-ar putea sã constat cã paharul e mai gol decât la prima vedere. De exemplu, de unde cineva îl aprecia pe Mihai ca pe un cetãþean “corect”, pentru cã voia ca soþul sã cunoascã situaþia, eu îl consider un papagal, mai ales pentru cã o tot preseazã pe Mihaela sã-i spunã chiar ºi prin telefon. Aºa ceva doar ultimii oameni pot face. Cât de fraier poate fi sã nu-ºi dea seama cã de fapt ea nu voia sã-i spunã?
Mã îngrijoreazã faptul cã în urma observaþiilor elogioase ale strãinilor vor urma numai cronici elogioase.
Tocmai pentru cã pe alþii îi intereseazã prea mult, pe mine nu mã intereseazã cã e filmat “ca un documentar, cu camera pe umãr”… “influenþat fãþiº de operele …lui Lars von Trier”. “Calitatea excelentã a dialogurilor” nu e suficientã pentru un film, cred eu. Poate este pentru un debutant, dar eu nu sunt în mãsurã sã apreciez ºi nici nu am fãcut-o.
Eu am apreciat filmul, dar la 220V, nu 2200V. Nu am contrazis pe nimeni în privinþa jocului actorilor, sau calitatea dialodurilor. Când vorbeam de “premise false” fãceam referire la scenariu, mai precis la conþinut, nici mãcar la construcþia dramaturgicã, deºi sunt douã noþiuni greu separabile.
Ar fi interesant sã-l întrebe cineva pe Adrian Sitaru câte scenarii de lungmetraj a mai scris, de ce a vrut sã debuteze cu un scenariu propriu, dacã a refuzat ºi alte aferte de scenarii ºi de ce. Dar nu cred cã-l va întreba cineva.
http://www.youtube.com/watch?v=f3QRK8izGMo