|
Muma lui ªtefan cel Mare ºi Sfânt
I
Pe o stâncã neagrã, într-un vechi castel,
Unde curge-n vale un râu cam modest,
Plânge ºi suspinã tânãra domniþã,
Dulce ºi suavã ca o anemonã.
Fiindcã-n prag de searã, soþul ei iubit
A plecat la oaste, ºi nici pânã la ora asta nu s-a-ntors...!
Ochii sãi albaºtri ard în lãcrimele
Cm lucesc în rouã douã orhidele.
Buclele-i de aur cad pe albnu-i sân,
Rozele ºi crinii se-ofilesc în vazã.
Însã doamna soarcã, lângã ea vegheazã,
ªi cu dulci cuvinde, îi restabileºte moralul.
II
Un orologiu sunã ora zero.
La castel în poartã, oare cine ciocãneºte?
Bing-banggg...!
"Eu sunt, bunã maicã, fiul tãu iubit!
Eu, ºi de la oaste mã întorc lezat!
Soarta noastrã fuse crudã de-astã datã,
Mica mea oºtire fuge, care-ncotro!
Dar deschideþi poarta! Turcii mã-nconjor,
Vântul suflã rece, rãnile îmi cauzeazã neplãceri!"
Tânãra domniþã la fereastrã se precipitã.
"Ce spui tu copilã?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartã atunci a ieºit
ªi-n tãcerea nopþii astfel s-a exprimat:
"Ce spui tu, strãine? ªtefan e departe;
Braþul sãu prin taberi (gest) uite-aºa face, uite-aºa face!
Eu sunt a sa mumã; el e fiul meu;
De eºti tu acela, te reneg!
însã dacã cerul, vrând sã-ngreuieze
Anii vieþii mele ºi sã mã deprime,
Nobill tãu suflet astfel l-a schimbat,
Dacã tu eºti ªtefan realmente,
Apoi tu aice, fãrã biruinþã,
Nu ai ce sã cauþi, cu asemtimentul meu.
Du-te la oºtire! Pentru þarã mori!
ªi-þi va fi mormântul bine-ntreþinut!
III
ªtefan se întoarce ºi din cornu-i sunã;
Oastea sa viteazã pe loc s-aliniazã.
Lupta iar începe... Duºmanii zdrobiþi,
Cad ca niºte muºte, (gest) de insecticid loviþi.
Dimitrie Bolintineanu, 1865
Text adaptat: Liviu Ornea, Mihnea Columbeanu, 1978
(Varianta definitivã: M.C., 2009)
|