Sincer cam slaba cronica,te-ai concentrat cam prea mult pe ultimele minute din film si nu ai mentionat nimic despre cinematografie,despre jocul actoricesc al protagonistilor - punctele forte ale filmului. Bine ca il vazusem inainte sa citesc,altfel m-ar fi deranjat spoilerele. Ma asteptam sa iti placa filmul, a fost o surpriza pentru mine sa vad ca i-ai dat thumbs down. Lui Sam Mendes ii place sa faca filme ce trateaza viata de suburbie,familile mici care fac eforturi in a urma imposibilul Vis American si in care se isca niste conflicte de proportii colosale. Filmul surprinde bine ideea ca extremele nu se atrag mereu - Frank si April sunt doua personaje diametral opuse. El este genul cu picioarele pe pamant,absorbit de munca si de cotidian,fara timp pentru altceva si care oarecum nu reuseste sa se resemneze cu viata pe care o are decat treptat pe masura ce filmul evolueaza,in timp ce ea este o visatoare ce vrea sa se distanteze cat mai mult de aceeasi viata monotona ca sa devina o actrita. Singurul lucru pe care il aveau in comun era faptul ca niciunul nu era multumit cu ce avea,ambii erau plictisiti...si de aici se aprind scanteile.
Parisul a fost o simpla forma de evadare, se agata de el in speranta ca o schimbare ar putea-o face fericita. Cred ca dorinta de evadare e valabila si astazi,de multe ori ne-am dori sa fim intr-un alt loc,facand altceva - cotidianul etern poate deveni obositor,chiar daca din punct de vedere material nu iti lipseste nimic,cum nu le-a lipsit nici lor. Acea perioada a aniilor '50 practic ii obliga pe oameni sa fie conformisti,nu faceau altceva decat sa mearga la lucru si sa se intoarca sa aiba grija de familie - no room for dreams. Nu o poti acuza pe April pentru ca se 'revolta' si ca nu era multumita.
Deznodamantul acestei familii,ca tot l-ai cvasi-mentionat, nu e asa negativist pe cum ar putea parea,pentru ca la sfarsit Frank pare pentru prima data in totalitate resemnat cu ce are, vazandu-si copiii si incearca sa se bucure de ei si cu ei.
Ultima secventa,cea cu domnul Givings oprindu-si aparatul pentru a nu mai asculta bla bla-urile sotiei despre familia Wheeler este una reprezentativa,pentru ca se intareste ideea din American Beauty, cea de "...look closer",ca aparentele inseala si ca familile uneori nu sunt in interior asa cum par sa fie in afara,ca niciuna nu e perfecta. Mr Givings reprezinta oarecum conformismul, ai fi crezut despre el ca nu are neajunsuri si ca este pe deplin multumit de viata si de familie, insa ultima secventa semnifica incercarea lui de a fi fericit,"eliminand" subtil nemultumirile de zi cu zi si adaptandu-se cerintelor acelor vremuri pentru a se bucura de ele si pentru a-si tine familia fericita. April nu a reusit asta...
Cinematografia filmului e superba,luminile,culorile sunt spot-on. Sam orchestreaza cu maiestrie scenele,in special cea a cinei,unde miscarile camerei sunt impecabile. Kate Winslet e minunata ca intotdeauna, iar Leonardo DiCaprio face un tour de force care din pacate a fost ignorat de Academie (inca cred ca nominalizarea lui Brad Pitt trebuia sa fie a lui).
Sam Mendes se simte in largul lui "exploatand" viata de cuplu (urmatorul Away We Go va trata aceeasi "problema") si nu prea ai ce-i baga de vina,fiindca se descurca
. De la el astept insa cu mare interes Follies,dar mai e asteptare lunga.
Mi-as fi dorit ca personajele sa fie ceva mai bine dezvoltate,in special Frank,dar overall mi-a placut mult filmul
.