[EgOisM]

Era un oltean la noi în Regie,
Ce-n colþ, pe Lipscani, avea Dogãrie.
Din zori pânã-n searã muncea ca zãlud,
Butoaie fãcea din stejar ºi din dud.
Avea ºi-o nevastã, ce plinã de ºarm,
Când el dogãrea, se þinea c-un jandarm.
ªi când omul nostru, de-o doagã sãritã,
Se-ntoarse acasã cu-o falcã rãnitã,
Centura, pistolul, gãsi supãrat,
Jandarmul, nevasta, tot-una în pat.
Þinti în jandarm ºi trase cu urã,
Pe soaþ-o snopi cu centura pe gurã.

Ne spune morala cã nu e de ºagã
Cu orice dogar când îi sare o doagã.