[Pitbull]

"The Tale of Despereaux" - Decât bun ºi fãrã rost...
...mai bine frumos ºi prost

N-am citit cartea lui Kate DiCamillo, aºa cã mã voi referi la ea strict în sens teoretic, pentru a sublinia cã nu tot ce scrie se filmeazã. Deºi se bazeazã la rându-i pe un set de reguli, proza, ºi mai ales romanul, beneficiazã totuºi de o libertate structuralã incomparabil mai amplã decât dramaturgia de teatru ºi, mai ales, film - ºi n-ar strica sã ne scriem asta pe perete, deasupra patului, ca s-o vedem în fiecare zi, dimineaþa la sculare ºi seara la culcare; mai ales când facem film pentru copii.
Aºa se face cã scenariul însãilat de Gary Ross, Will McRobb ºi Chris Viscardi, pornind de la romanul lui DiCamillo, îi taie din start lui Despereaux aripile (mã rog, urechile - cã pe alea ºi le foloseºte pe post de deltaplan). Asemãnarea cu Oblio e inevitabilã - ºi, din pãcate, în dezavantajul actualului ºoricel... Lipsit de farmecul antecesorului sãu cu tichie þuguiatã, Despereaux se tot screme sã propunã un model similar de nonconformism inocent, dar se pierde în detalii; dictatura conservator-benignã a Consiliului ºoricesc, poate din strãdania binevoitoare de a nu fi nici prea-prea, nici foarte-foarte, devine prea puþin convingãtoare ca motor al aventurilor în care se lanseazã eroul exilat. Iar acesta nu e decât începutul... Cãci la fel de factice e ºi lumea de mult mai jos a ºobolanilor, precum ºi nivelul superior al castelului omenesc - pline de absurd cãutat, orginalitate forþatã ºi metafore cãznite, cãrora le lipseºte un singur lucru: scânteia de inspiraþie.
Revenind la aspectele structurale, cei trei scenariºti se confruntã cu problema unei surse literale prolixe, pline de sub-ploturi, ambianþe adiacente, personaje secundare ºi sensuri auxiliare, pe care nu reuºesc sã le asocieze organic într-o construcþie filmicã viabilã - în acest scop, ar fi trebuit fie sã mai taie din ele, fie sã le organizeze mai riguros dupã regulile scenaristicii, astfel încât conglomeratul sã acceadã la rangul de edificiu. Ca atare, însã, povestea e stufoasã ºi greu de urmãrit - rãmânând accesibilã, în chip paradoxal, doar copiilor prea mici ca sã se preocupe de asociaþii logice ºi niveluri tensionale, preocupaþi numai ºi numai de seducþia imaginii.
Contribuie în acest sens ºi regia lui Sam Fell ºi a lui Robert Stevenhagen, incapabilã sã descâlceascã în plan stilistic ghemele poveºtii. Greºeala capitalã constã tocmai în uniformitatea sterilã a firului epic, mereu în cãutare de efecte vizuale spectaculoase, în dauna accentelor narative. Aparatul gloseazã neutru peste momentele cele mai importante, fãrã sã le dezvolte sau sã le evidenþieze prin nimic, ceea într-o primã instanþã accentueazã deruta, iar în cele din urmã întãreºte plictiseala. Când într-un film de acþiune pentru copii ajungi atât de nepãsãtor, încât nici nu mai observi cum se desfãºoarã lupta finalã ºi ce se întâmplã cu personajele, we've got a big problem, vorba neamþului.
Ca sã fim drepþi, totuºi, pe partea plasticã lucrurile stau admirabil. Grafica ºi animaþia computerizatã, care cum ºtim progreseazã permanent, lãsând în urmã ºi momentul "Toy Story", ºi nivelul "Ratatouille", actualmente tatonând cu succes stereoscopia (în deliciosul "Bolt"), nu se dezmint nici de astã datã. Personajele au caracter, farmec ºi vitalitate, decorurile sunt expresive, starea de real a imaginilor animate continuã sã surprindã, atmosfera e convingãtoare ºi sensibil compusã. Poate cã reuºitele cele mai semnificative sunt portretele care, în ciuda naturii lor caricaturale (oamenii) ºi fantastice (animalele antropomorfizate), sunt vii ºi complexe - în special micuþa porcãreasã cu veleitãþi princiare, sau ºoarecele orb care vorbeºte cu glasul lui Christopher Lloyd. Mãcar pentru atâta lucru, "Povestea lui Despereaux" tot e de vãzut - în lipsã de altceva.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
20 ianuarie, 2009
Bucureºti, România