Cinemagia Forum - View Single Post - Ceausescu reales la al 14-lea congres !!!!

Led-Ze-Pencil · 15 Jan 2009, 18:05

iata un articol, poate va lamureste:

"Jurnale personale:4 ianuarie 1989
29/12/2008

Jean mã anunþã cã e Ana Blandiana aici, cu Romi. Au fost la munte de Revelion, s-au oprit în oraº, în trecere. La amiazã ºi-au dat întâlnire la librãrie, deciºi sã ia împreunã o cafea. Sã vin ºi eu. Îi arãt cã mi-e imposibil, abia am scãpat de nevralgie, trebuie sã stau blocat în casã, la cãldurã. Sã vinã ei, cu toþii, la mine. Îl chem ºi pe M.

Au venit. Aratã foarte bine amândoi, strãduindu-se chiar pentru asta. Ea sã mã îmbrãþiºeze, o avertizez cã s-ar putea sã am gripã, dar ea: "N-are importanþã, tot te sãrut, doar eu am curaj, nu?". Cochetãria cu care spune acest cuvânt, cu subtext, de la intrare. Repede apoi, istorisirea aventurii lor. A depus douã memorii, cum fusese sfãtuitã, texte scurte, identice, pentru ambele cabinete. Dar nici un rãspuns, fireºte. Atunci s-a dus la Dere, sã-i cearã sã afle el, pentru ea, care e situaþia, sã meargã mãcar la generalul Olteanu, sã-l întrebe.

Ea pusese trei chestiuni: 1. Dacã strãini, ziariºti sau alþii o vor întreba despre condiþia ei, ce poate sã le rãspundã? 2. Ce e cu rubrica ei de la "România liberã"? 3. Ce e cu cãrþile ei, cu dreptul ei de semnãturã etc. Dupã o sãptãmânã, Dere a chemat-o. N-a mai trecut în încãperea alãturatã, fãcând semn la pereþii cu microfoane, cum face acea micã scenã de obicei, a rãmas în cabinetul sãu, dar s-a postat în picioare, în mijlocul încãperii, rostind frazele cu voce tare ºi rãspicat, ca ºi cum ar fi sugerat cã doreºte sã fie înregistrat întocmai. La întrebarea nr. 1 i se rãspunde: poate spune ce vrea ea. 2 – sã nu spere în vreo rubricã, în nici un caz la RL, de altfel, în curând, toate rubricile fixe vor dispare... 3. Interdicþia de semnãturã e de lungã duratã, sã nu-ºi facã nici un fel de iluzii. Ca atare, zice ea, s-a calmat.

Îºi vede de treabã, de scris, nu mai are nici un fel, nu mai are nici un fel de iluzii. E chiar bucuroasã cã s-a întâmplat aºa. Dar Moºu, o întreb, ce-a zis, cum a reacþionat? Se face cã nu mã aude, nu rãspunde, trece la altele. ªi mai târziu, când mai strecor numele Moºului, tot aºa, evitã orice comentariu. Povestesc însã cu mult haz anecdotele ce abundã în jurul ei. Au apãrut tot felul de prieteni, binevoitori, suporteri etc. Mulþi suspecþi. Într-o dupã-amiazã, la Comana, toamna era încã frumoasã, s-a decis sã se izoleze acolo, s-au pomenit cu o maºinã la poartã, din care au coborât doi bãrbaþi ºi o femeie. Volubili, de parcã s-ar fi despãrþit doar ieri. Nu ºi-i aminteau însã deloc. Le-au spus cã s-ar fi cunoscut cu 15 ani în urmã, la o nuntã la Poiana Braºov, la cutare... Da, ei au fost acum 15 ani la acea nuntã, unde erau peste o sutã de invitaþi; i-au poftit în casã, cafele, discuþii. Unul dintre musafiri s-a apucat sã povesteascã ce-a pãþit unul care s-a sãturat de munca lui de savant ºi a încercat sã iasã. L-au gãsit mort.

Altul, care n-a respectat nu ºtiu ce "indicaþii", a avut un accident fatal de maºinã. ªi i-a þinut aºa, într-un serial cusut cu aþã albã. Altã datã, s-au pomenit cu vizita unui tânãr, aproape adolescent, care pãrea un admirator ingenuu al poetei, dar, dupã insistenþe, cãci mai nu scotea o vorbã, le-a spus cã el venise cu încredere la ea, cã el sperase cã ea o sã-l sprijine, sã-l ajute, sã i se alãture, cãci el pregãtea un... atentat.

Le-a arãtat ºi un dispozitiv oarecare, cãruia îi lipsea doar focosul. Nebun? Provocator? Atentator cu adevãrat? Au început ei sã-l potoleascã, sã-i vorbeascã de vârsta lui, de viaþa pe care o are în faþã, de viitor ºi fericire etc etc. Poate are nevoie de bani? I-au oferit. Nu, avea portofelul plin. Zicea cã a rupt-o cu pãrinþii, cã erau activiºti pe la CC, cã îi e scârbã, cã s-a sãturat, cã a fugit de acasã, cã dacã nici ea nu-o sã-l ajute, ce rost are sã mai trãiascã? Le-a trecut prin gând cã e în stare sã se arunce în faþa trenului (cãci urma sã se întoarcã seara cu un tren la Bucureºti). R. L-a condus deci la garã, l-a urcat în tren, tot vorbin-du-i pãrinteºte, încercând sã-l tempereze. Dispãrut. Cine fusese? Speriaþi cã ar putea fi cu adevãrat ºi un disperat, cã ar putea fi prins, cã ei înºiºi pot intra la apã pentru "omisiune de denunþ", "complicitate" cum s-a întâmplat cu atâþia în anii ’50! S-au decis deci sã plece de la Comana, sã se izoleze în casa lor de la Bucureºti, sã nu rãspundã la telefoane. Dar ºi acolo, vecini care-i spioneazã, unul fãrã îndoialã în slujba savantului, mai e ºi o maºinã suspectã care e parcatã în dreptul casei lor, ceva mai sus, cu un bãrbat ºi o femeie în ea, fãrã rost, zile în ºir.

Un medic-savant poet, CD, care-i cautã ºi el cu o insistenþã maximã. E drept, totdeauna au avut asemenea "amici" neaºteptaþi, poate sinceri admiratori sau veleitari în ale literaturii sau, pur ºi simplu, snobi º.a.m.d. De pildã, un tânãr arheolog, care vine la Comana în fiecare an, matematic, de Sf. Petru, nechemat, neanunþat, vine cu precizie de mecanism.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Editura Albatros, 1998, p. 360-362"

15 Jan 2009, 18:05	#39
Led-Ze-Pencil Banned Join Date: Feb 2004 Posts: 988	iata un articol, poate va lamureste: "Jurnale personale:4 ianuarie 1989 29/12/2008 Jean mã anunþã cã e Ana Blandiana aici, cu Romi. Au fost la munte de Revelion, s-au oprit în oraº, în trecere. La amiazã ºi-au dat întâlnire la librãrie, deciºi sã ia împreunã o cafea. Sã vin ºi eu. Îi arãt cã mi-e imposibil, abia am scãpat de nevralgie, trebuie sã stau blocat în casã, la cãldurã. Sã vinã ei, cu toþii, la mine. Îl chem ºi pe M. Au venit. Aratã foarte bine amândoi, strãduindu-se chiar pentru asta. Ea sã mã îmbrãþiºeze, o avertizez cã s-ar putea sã am gripã, dar ea: "N-are importanþã, tot te sãrut, doar eu am curaj, nu?". Cochetãria cu care spune acest cuvânt, cu subtext, de la intrare. Repede apoi, istorisirea aventurii lor. A depus douã memorii, cum fusese sfãtuitã, texte scurte, identice, pentru ambele cabinete. Dar nici un rãspuns, fireºte. Atunci s-a dus la Dere, sã-i cearã sã afle el, pentru ea, care e situaþia, sã meargã mãcar la generalul Olteanu, sã-l întrebe. Ea pusese trei chestiuni: 1. Dacã strãini, ziariºti sau alþii o vor întreba despre condiþia ei, ce poate sã le rãspundã? 2. Ce e cu rubrica ei de la "România liberã"? 3. Ce e cu cãrþile ei, cu dreptul ei de semnãturã etc. Dupã o sãptãmânã, Dere a chemat-o. N-a mai trecut în încãperea alãturatã, fãcând semn la pereþii cu microfoane, cum face acea micã scenã de obicei, a rãmas în cabinetul sãu, dar s-a postat în picioare, în mijlocul încãperii, rostind frazele cu voce tare ºi rãspicat, ca ºi cum ar fi sugerat cã doreºte sã fie înregistrat întocmai. La întrebarea nr. 1 i se rãspunde: poate spune ce vrea ea. 2 – sã nu spere în vreo rubricã, în nici un caz la RL, de altfel, în curând, toate rubricile fixe vor dispare... 3. Interdicþia de semnãturã e de lungã duratã, sã nu-ºi facã nici un fel de iluzii. Ca atare, zice ea, s-a calmat. Îºi vede de treabã, de scris, nu mai are nici un fel, nu mai are nici un fel de iluzii. E chiar bucuroasã cã s-a întâmplat aºa. Dar Moºu, o întreb, ce-a zis, cum a reacþionat? Se face cã nu mã aude, nu rãspunde, trece la altele. ªi mai târziu, când mai strecor numele Moºului, tot aºa, evitã orice comentariu. Povestesc însã cu mult haz anecdotele ce abundã în jurul ei. Au apãrut tot felul de prieteni, binevoitori, suporteri etc. Mulþi suspecþi. Într-o dupã-amiazã, la Comana, toamna era încã frumoasã, s-a decis sã se izoleze acolo, s-au pomenit cu o maºinã la poartã, din care au coborât doi bãrbaþi ºi o femeie. Volubili, de parcã s-ar fi despãrþit doar ieri. Nu ºi-i aminteau însã deloc. Le-au spus cã s-ar fi cunoscut cu 15 ani în urmã, la o nuntã la Poiana Braºov, la cutare... Da, ei au fost acum 15 ani la acea nuntã, unde erau peste o sutã de invitaþi; i-au poftit în casã, cafele, discuþii. Unul dintre musafiri s-a apucat sã povesteascã ce-a pãþit unul care s-a sãturat de munca lui de savant ºi a încercat sã iasã. L-au gãsit mort. Altul, care n-a respectat nu ºtiu ce "indicaþii", a avut un accident fatal de maºinã. ªi i-a þinut aºa, într-un serial cusut cu aþã albã. Altã datã, s-au pomenit cu vizita unui tânãr, aproape adolescent, care pãrea un admirator ingenuu al poetei, dar, dupã insistenþe, cãci mai nu scotea o vorbã, le-a spus cã el venise cu încredere la ea, cã el sperase cã ea o sã-l sprijine, sã-l ajute, sã i se alãture, cãci el pregãtea un... atentat. Le-a arãtat ºi un dispozitiv oarecare, cãruia îi lipsea doar focosul. Nebun? Provocator? Atentator cu adevãrat? Au început ei sã-l potoleascã, sã-i vorbeascã de vârsta lui, de viaþa pe care o are în faþã, de viitor ºi fericire etc etc. Poate are nevoie de bani? I-au oferit. Nu, avea portofelul plin. Zicea cã a rupt-o cu pãrinþii, cã erau activiºti pe la CC, cã îi e scârbã, cã s-a sãturat, cã a fugit de acasã, cã dacã nici ea nu-o sã-l ajute, ce rost are sã mai trãiascã? Le-a trecut prin gând cã e în stare sã se arunce în faþa trenului (cãci urma sã se întoarcã seara cu un tren la Bucureºti). R. L-a condus deci la garã, l-a urcat în tren, tot vorbin-du-i pãrinteºte, încercând sã-l tempereze. Dispãrut. Cine fusese? Speriaþi cã ar putea fi cu adevãrat ºi un disperat, cã ar putea fi prins, cã ei înºiºi pot intra la apã pentru "omisiune de denunþ", "complicitate" cum s-a întâmplat cu atâþia în anii ’50! S-au decis deci sã plece de la Comana, sã se izoleze în casa lor de la Bucureºti, sã nu rãspundã la telefoane. Dar ºi acolo, vecini care-i spioneazã, unul fãrã îndoialã în slujba savantului, mai e ºi o maºinã suspectã care e parcatã în dreptul casei lor, ceva mai sus, cu un bãrbat ºi o femeie în ea, fãrã rost, zile în ºir. Un medic-savant poet, CD, care-i cautã ºi el cu o insistenþã maximã. E drept, totdeauna au avut asemenea "amici" neaºteptaþi, poate sinceri admiratori sau veleitari în ale literaturii sau, pur ºi simplu, snobi º.a.m.d. De pildã, un tânãr arheolog, care vine la Comana în fiecare an, matematic, de Sf. Petru, nechemat, neanunþat, vine cu precizie de mecanism. Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Editura Albatros, 1998, p. 360-362"