[Pitbull]

"The Day the Earth Stood Still" ...de plictisealã
Încã un remake de-amoru' banilor

S.F.-ul clasic al lui Robert Wise, din 1951, face parte din acele opere cãrora însãºi trecerea timpului le-a sporit valoarea - în mod paradoxal, tocmai prin revelarea candorii lor. Viziunea infantilã asupra super-civilizaþiei extraterestre care-ºi trimite solul sã salveze Terra de oameni avea inefabil, iar farfuria zburãtoare de carton poleit trezea angoase incomparabil mai profunde decât sofisticatele sfere de-acum, cu cãznit-neliniºtitoarele semi-imagini ce fojgãiesc pe suprafaþa lor.
Desigur, în varianta originalã, doar doi pifani pãzeau O.Z.N.-ul, câtã vreme acum se adunã toatã floarea cea vestitã a forþelor terestre, aeriene ºi speciale americane, în frunte cu Kathy Bates, pe post de Secretar al Apãrãrii - singura chestie interesantã din tot filmul, dar numai la nivel de interpretare, cã partitura trãsneºte a cliºee de-þi mutã nasul. Nu foloseºte la nimic, în primul rând pentru cã principalii vinovaþi (producãtorii Paul Harris Boardman, Gregory Goodman ºi Erwin Stoff, plus scenaristul noii versiuni, David Scarpa - de regisor, un anume Scott Derrickson, n-are rost sã ne luãm, cã el a fãcut doar ce scria-n scenariu ºi ce-i ordonau producãtorii; în rest, creativitate nexam - pãcat, în "The Exorcism of Emily Rose" era chiar promiþãtor!) repetã gugumãnia lui Spielberg, cu "War of the Worlds" - aceea de a transpune în zilele noastre o poveste complet depãºitã, oprindu-se cu actualizarea la jumãtatea drumului. Aºa cum am spus ºi în analiza acelui eºec spielbergian de-acum trei ani, în asemenea cazuri singurele soluþii sunt cele extreme: sau respecþi întru totul vechiul story, preluându-l cu toate naivitãþile lui (pentru a le filma, deferent, cu mijloacele pe care le ai azi la dispoziþie - cum a procedat, în parte, Verhoeven, în "Starship Troopers"), sau modernizezi serios ºi competent, pânã la capãt - orice, numai nu o asemenea corciturã de cal ºi mãgar, sterilã ca orice catâr care se respectã. Dacã adãugarea unghiului ecologist pe lângã cel pacifist (tipic anilor '50) e explicabilã ºi legitimã, dacã ideea unui singur umanoid - plus robotoidul din dotare - venit sã ne extermine puþin, spre a o salva pe Mama Gaia, ar mai fi cât de cât acceptabilã, cu maaare îngãduinþã, apãi mai departe crede dracu' preumblãrile lui nenea Klaatu pe la ferme ºi pe sub poduri de prin provincia est-americanã, ºi capturarea cu plasa de fluturi a invincibilului roboþel, ºi recrutarea cuplurilor din fiecare specie în "sferele-arcã" (de A.D.N. n-au auzit, nu?) ºi mai ales figura de-o splendidã poeticitate ºi-o total inacceptabilã veridicitate a gâzelor metalice care devoreazã tot ce-a construit omenirea pe planeta asta. La ce bun efectele speciale spectaculoase (ºi, în treacãt fie zis, deloc originale), când faptele scârþâie, tovarãºi?
Ba încã, într-un aspect esenþial, filmul chiar coboarã ºtacheta sub nivelul celui din 1951. Argumentul esenþial, latura bunã, sensibilã, generoasã a lui homo sapiens, potenþialul lui divin care-i convinge pe intransigenþii extratereºtri sã-i mai dea o ºansã, e ca industria românã în discursul lui Caþavencu. Helen Benson (Jennifer Connely) ºi profesorul Barnhardt (John Cleese), adicã purtãtorii argumentelor umane ale demonstraþiei, sunt la fel de anoºti ºi neconvingãtori atât ca personaje, cât ºi ca actori. Culmea, caimacul îl ia micul Jaden Smith, la fel de talentat ca anul trecut, în "Pursuit of Happyness" - ºi, aici, în rolul unui puºti ce pare sã întruchipeze, cum nu se poate mai credibil, tocmai acele apucãturi detestabile ale neamului omenesc care i-au pecetluit soarta. Ce anume l-o fi convins pe mãreþul Klaatu sã ne ierte rãmâne un mister - ºi nu numai fiindcã sãrmanul Keanu Reeves e la fel de enervant în încremenirea lui goalã de orice conþinut, cu aceeaºi privire fixã de bãiat bun depãºit de situaþie, care aici se potcoveºte chiar ca nuca-n perete (crezând ei, pasã-mi-te, cã lasã, dacã-i extraterestru, merge - adicã-l face mai enigmatic, dom'le!). Aiurea, îl face o laie - trecute-s, Doamne, vremurile lui "Devil's Advocate"; sau, ca sã nu plângã, hai ºi "Matrix" (da' numa' ãl dintâi...)
Dar, mã rog, pe lângã atâtea opere clasice compromise prin remakificare de-amorul banilor, ce mai conteazã una în plus sau în minus? Singurul motiv de îngrijorare e cã, peste încã vreo câteva decenii, se vor apuca sã facã remake-uri ºi dupã astea. Dupã astea ºi atât - cã de originale nu vor mai avea ºtiinþã decât exegeþii.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 decembrie, 2008, h. 01:10-01:51
Bucureºti, România