[miercuri]

Noroc cu admirabilul simþ plastic al cineastului, care-a fost ºi pictor la viaþa lui, ºi ºtie sã construiascã niºte cadre realmente superbe - inclusiv cu ajutorul lui Jonathan Freeman. În primul rând, aura retro a imaginii reuºeºte sã fie nostalgicã fãrã ostentaþie, dozând savant ºi discret tonurile desaturate, trimise spre sepia, ºi nota de real a culorilor, în compoziþii sparte de câte o patã stridentã - ca de pildã, rujul carmin al Verei, mai ales în timp ce cântã. În jurul lor se orchestreazã jocuri impresioniste de lumini, dominate atât de contre-jour-uri diafane, cât ºi de schisme brutale, aproape expresioniste, între zonele de luminã crudã ºi cele de umbrã adâncã. Peisajele noroase din Wales au o cuceritoare frumuseþe picturalã, iar secvenþele de rãzboi, puþine ºi percutante, recurg la formulele imagistice ale documentarului. Da, pentru aceste reuºite incontestabile la nivel plastic, meritã sã vedeþi... cam douãzeci de minute din film - de oriunde (început, mijloc, sfârºit), cã peste tot e la fel de frumos.

Dupa mine au ratat lamentabil si la capitolul asta. Filmul ar fi putut fi foarte placut din punct de vedere estetic, daca nu ar fi fost incoerenta filtrelor de culoare, efecte vizuale fortate (peretii transparenti din casa lui Thomas), culminand cu inregistrarea de tip home-video de la sfarsit (really, aia ce a fost? breaking the fourth wall?)
Ce m-a enervat cel mai tare a fost ca aceste giumbuslucuri neinspirate erau mai mereu insotite de o recitare insipida a versurilor lui Dylan Thomas, asa ca sa fie tacamul complet.

Din distribuþie de detaºeazã de departe Sienna Miller (Caitlin), cu resursele ei cunoscute de frumuseþe ºi talent - dar, în lipsa unei partituri bine organizate, nici ea nu se ridicã la înãlþimea altor roluri, ca acelea din "Interview" ºi chiar nepretenþiosul "Stardust". Cillian Murphy (William Killick) se zbuciumã cam degeaba, neavând resurse de a-ºi egala interpretãrile din "Cold Mountain" ºi "The Wind that Shakes the Barley" (noroc cu rolurile din "Batman Begins" ºi "Sunshine", cinstite în simplitatea lor). În fine, Matthew Rhys reuºeºte sã fie doar ºters ºi amorf, ratând rolul-pivot al filmului, care mai avea ºi avantajul/dificultatea de a aparþine unui poet celebru ºi controversat. Noroc cã nu-l prea observãm - Keira sã trãiascã, puica mamii, cum ne ia ea ochii cu cât de enervantã e; cred cã ºi pe Sharman a bãgat-o-n ceaþã, cã deºi scrisese scenariul vãzând-o pe ea-n Caitlin, fata a ales-o pe Vera-n schimb; ºi, vorba bancului cu miliþianul ºi limbile strãine: la ce i-a folosit?

Nu stiu ce sa zic de Sienna, care in mod normal in displace profund, mai ales pentru ca am vazut-o mai mult in roluri de femme fatale/bomba sexy nevrozata, care fumeaza ca un turc (nu foarte departe de personalitatea ei publica de altfel). Mentionez ca singurul rol in care m-a cucerit a fost cel din Interview (ma abitn sa ma uit la Stardust pana nu citesc cartea). Rolul acesta mi s-a parut din nou acelas truc.
Pe Cillian Murphy il cocotasem mai demult pe un pedestal (Disco Pigs, Breakfast on Pluto, The Wind that Shakes the Barley, 28 Days Later) si era practic motivul principal pentru care m-am interesat de film. Din pacate l-am regsit intr-un rol care nu face mare cinste filmografiei sale si nici calitatilor lui de actor.
De Kiera ai zis foarte bine, nu prea mai am ce completa, decat ca m-a exasperat auzind-o cum susoteste cu tot cu pseudo-defectu-i de vorbire (oare sunt singura care are impresia asta?) "Come back to me". Nu o sa ma mai uit la vreun period piece in care apare si ea (probabil ca vor urma si altele) multa vreme de-acum incolo.
La Rhys, chiar nu mai e nimic de zis.
Mai adaug ca sunt intru totul de acord si cu prima parte a recenziei.