Sa nu confundam stilul cu sablonul.
Malaele e un tip inteligent, cultivat, talentat, cu simtul umorului, cu personalitate puternica. Dar asta nu-l face autor original, nu e suficient.
Cred ca personalitatea prea puternica i-a jucat festa: nu s-a dus el inspre subiect, a tras subiectul la el si l-a facut cum a crezut el. Dominand cu autoritate asupra adevarului istoric de exemplu, schimbandu-l cum i-a convenit lui. Impunand un joc teatral, pentru ca acolo se simtea el puternic. Mobiland personajele cu aceeasi personalitate sau reducandu-le pe unele la nivelul unor caricaturi, ca si aici sta bine. De aceea nu exista personaje bine definite ci doar marionete neinsufletite si stereotipe care executa niste actiuni. A impus, prin personalitatea lui, anumite viziuni asupra diferitelor secvente, dictand: partea asta o facem in cheie de comic-burlesc; pe astalalta o facem a la Fellini; pe asta a la Carmazan, pardon, Kusturica.
. Scena asta o facem ca in spectacolul nu stiu care pe care l-am vazut eu si mi-a placut mult. Si tot asa. Filmul e "impilat", strivit de personalitatea lui, asa ca abia mai respira de unul singur.
Ori ideea este, cand esti autor, sa "gradinaresti" un subiect, o tema, sa-l ajuti sa se dezvolte singur si sa-i dai din cand in cand hrana, apa si aer din rezervele personalitatii tale.
Si in plus, si-a dramuit sau retinut orice dram de sensibilitate, tot asa, pt ca e el un tip puternic. Scena muta trebuia sa fie si comica, dar mai ales tragica si emotionanta. Si plina de tensiune, care sa izbucneasca in tine odata cu izbucnirea socrului care da cu pumnul in masa. Canci.