|
Nu e greu de crezut. Trupele sovietice abia veniserã. Dacã ar fi fost venite mai de demult, soldaþii ºi-ar fi fãcut apariþia la crâºma din sat, celula de partid ar fi avut apã la moarã, colectivizarea ar fi fost fãcutã, nunta mutã nu ar mai fi avut loc, iar Mãlãele nu mai fãcea filmul. Sau dacã îl fãcea, abia atunci nu mai era credibil. Nu fac o comparaþie, ci doar o trimitere, nici întâmplarea din filmul lui Spielberg , ET, nu este realã, dar regizorul o face credibilã. Ca ºi în Dictatorul lui Chaplin. Aici problema se poate pune ºi altfel, nunta mutã era fãcutã la miºto, o sfidare la adresa ruþilor. Era un joc acceptat de toþi, sau o bãtaie de joc, nu se punea problema cã s-ar fi auzit musca. De aceea, brusc, nuntaºii renunþã la muþenie, minimalizând pericolul. Numai cã sovieticii vin ºi-i bubuie. Cum am mai spus, dictatorul murise, dictatura nu. Cu aceastã nuntã mutã, filmul lui Mãlãele este original.
Eu tot aºteptam sã pui altfel problema, ca de exemplul în cazul medaliei gãsite în mâna fetei, ºi anume cliºeul folosit. Dar ºi aici sunt circumstanþe atenuante, se întâmplã foarte des în realitate aºa ceva. I s-a reproºat, pe bunã dreptate, asemãnarea cu violul din filmul lui Piþa.
Teatralitatea filmului “Nunta mutã” este o falsã problemã. Toþi îl cunoaºtem atât de bine pe Mãlãele încât facem imediat asocierea cu teatrul. Eu mã aºteptam la o catastrofã, dar Mãlãele s-a descurcat incredibil ca regizor de film, în condiþiile în care, nu numai cã nu a lucrat la alte filme alãturi de regizori consacraþi, dar a lucrat în teatru atât de mult, încât intervine deformaþia profesionalã. Pe lângã asta, sã fim corecþi, scenariul nu este scris chiar de el.
I se peproºeazã abundenþa bancurilor, dar în felul acesta avem ºi noi un film românesc cu replici inteligente.
Trecând ceva timp, imaginea echipei de paranormali s-a mai estompat ºi mi-a rãmas “Nunta mutã” ca un spectacul cinematografic autentic, rar întâlnit în filmul românesc.
|