Cinemagia Forum - View Single Post

Led-Ze-Pencil · 24 Nov 2008, 13:58

FILMUL NU L-A LAUDAT NIMENI DAR IA UITATI ROMANUL:

Mihaela Albu
O Lume... de "dincolo" de Lume

Un vis ºi o realitate. Visul care poate depãºi concretul. Lumea plãsmuitã care o concureazã pe cea realã. Sau... Din jale s-a-ntrupat Artistul!

Acestea ar fi, sintetic, concluziile cititorului care închide (cu pãrere de rãu!) romanul Dincolo de Groenlanda de Eugen ªerbãnescu. Deºi autorul l-a condus printr-un Labirint al realului ºi al iluziei, al miturilor întretãiate unele de altele, al simbolurilor grefate pe concret, el, cititorul, iese totuºi la luminã. La propria lui Luminã! Una dintre acestea ºi drumul cãtre ea îmi propun sã le descriu în cele ce urmeazã.

Voi porni însã în sens invers traseului iniþial. Voi derula firul Ariadnei de la capãtul pe care-l þin în mânã acum, în momentul în care am citit ultima frazã a romanului: "Mergeam întins înapoi spre lume. Cu fiecare pas, scriam un rând". Ultimul rând devine ultima "treaptã". De la ea, putem coborî spre început.

Un profesor de geografie, Costea, o profesoarã-scriitor al unui roman neterminat, dar ale cãrui personaje ºi fir narativ se suprapun peste cele ale romanului pe care-l avem în faþã, un meºter-zidar, Manu, centrul de interes al întregii construcþii. Un triunghi simbolic al unei lumi quasi-reale, quasi-imaginare, în care se desfãºoarã o poveste de iubire aflatã, de asemenea, la limita dintre real ºi vis. Manu o iubeºte pe Milena, aceasta pare sã-l iubeascã pe Manu, dar nu atât pe cel real, cât, mai ales, pe cel creat de ea. Costea, plãsmuitorul de iluzii, omul care are puterea de a seduce pe toata lumea, pare a o iubi ºi el pe Milena. Triunghiul se închide cu dubla atracþie a Milenei cãtre cei doi. Fiecare dintre personaje sunt, pe rând, reale ºi creaþii ale celuilalt.

Roman postmodern care ambiþioneazã (ºi reuºeºte!) sã fie, pe rând, roman de dragoste, roman fantastic, roman simbolic, metaforã a Creaþiei, sintezã a cel puþin douã mituri fundamentale, Dincolo de Groenlanda este (într-o epoca în care experimentul a condus nu de puþine ori la moartea romanului) o carte care se citeºte "pe nerãsuflate". Ea rãspunde astfel la principala condiþie cerutã de cititorul de roman: existenþa unui fir narativ care sã-i capteze atenþia ºi personaje conturate, capabile sã susþinã naraþiunea. ªi totuºi, Dincolo de Groenlanda trece pragul romanului clasic, adresându-se mai multor tipuri de cititori. De la suprafaþa faptelor narate, cei care deschid alte porþi ºi îi descifreazã simbolurile vor fi cu atât mai rãsplãtiþi.

"Dincolo de Groenlanda" sau "dincolo" de realitate! De o realitate pe care o percepem cu simþurile obiºnuite. Dincolo de ea, existã însã o alta, în care scriitorul Eugen ªerbãnescu pãtrunde ºi îºi invitã ºi cititorii s-o cunoascã. Este o lume a iluziei ºi a visului, în deplinã coexistenþã cu realul. Povestea de dragoste pe care pare a se sprijini naraþiunea este ea însãºi un vis, un fel de iluzie. La baza ei, ca ºi la baza întregii construcþii narative, stau doua mituri: mitul Meºterului Manole ºi cel al lui Pygmalion. Dar în momentul în care încerc sã le definesc locul în construcþia narativã îmi dau seama cã, de fapt, e vorba de unul singur - de mitul Creaþiei. Fiecare dintre cele trei personaje, fãrã a-l mai considera pe autorul însuºi, joacã, pe rând, rolul de Creator.

Meºterul Manole, cel care dorise sã construiascã durabil, este, într-o ipostazã, Manu. Din zidar, în accepþiunea proprie a termenului, el ajunge un "zidar" al cuvântului, un scriitor care poate construi o lume a ficþiunii. Costea, profesorul de geografie, creatorul de iluzii, îºi propune sã-l reconstruiascã pe Manu însuºi. Milena, - pe un plan ea însãºi scriitor - , pe alt plan - instrument în mâna profesorului, contribuie ºi ea la transformarea lui Manu. Triunghiul se deschide când pare a se închide. Pygmalion, îndrãgostit de propria-i creaþie, este acum Milena, dar este ºi Manu-scriitorul.

La limita intersecþiei celor douã mituri, romanul trimite la o perspectivã nouã din care ar trebui privit cel al Meºterului Manole. Este vorba de latura umanã a acestui erou tragic, care se supune destinului ºi îºi sacrificã dragostea pe care o poartã femeii iubite. Meºterul Manu, cel din roman, renunþã la lumea lui pentru femeia iubitã, iar construcþiei clasice, fizice (un cinematograf în cazul de faþã) îi ia locul una în planul ficþiunii. El devine, din mânuitor al cãrãmizii, un mânuitor al cuvintelor. "Salvarea e în cuvinte!", îi spune la un moment dat Milena. Modelarea-creaþie se face însã în planul ficþiunii, în romanul care va fi scris. În cel existent, Milena este, la rândul ei, supusã legilor impuse de Costea: "Eram nevoitã sã te trag spre literaturã. Mi-era fricã de Costea... Trebuia sã vadã cã lucrasem cu tine"(p. 235). Dar "jocul" se complica. Din trei ºi chiar patru la un moment dat, personajele se reduc la douã. Laura, cea care "semãna" cu Milena, se dovedeºte a fi una ºi aceeaºi persoanã cu aceasta; Costea însuºi pare a se identifica cu Manu în final, odatã ce acesta devenise el însuºi scriitor, fãuritor de iluzii cu alte cuvinte. "Acum eu eram Costea. Dintr-o ochire, am cuprins toate obiectele care se aflau în încãperea aceea. Cred cã aveam deja privirea lui Costea. Poate cã eram chiar Costea (...) Acum eu eram Costea." (p. 238-239)

24 Nov 2008, 13:58	#123
Led-Ze-Pencil Banned Join Date: Feb 2004 Posts: 988	FILMUL NU L-A LAUDAT NIMENI DAR IA UITATI ROMANUL: Mihaela Albu O Lume... de "dincolo" de Lume Un vis ºi o realitate. Visul care poate depãºi concretul. Lumea plãsmuitã care o concureazã pe cea realã. Sau... Din jale s-a-ntrupat Artistul! Acestea ar fi, sintetic, concluziile cititorului care închide (cu pãrere de rãu!) romanul Dincolo de Groenlanda de Eugen ªerbãnescu. Deºi autorul l-a condus printr-un Labirint al realului ºi al iluziei, al miturilor întretãiate unele de altele, al simbolurilor grefate pe concret, el, cititorul, iese totuºi la luminã. La propria lui Luminã! Una dintre acestea ºi drumul cãtre ea îmi propun sã le descriu în cele ce urmeazã. Voi porni însã în sens invers traseului iniþial. Voi derula firul Ariadnei de la capãtul pe care-l þin în mânã acum, în momentul în care am citit ultima frazã a romanului: "Mergeam întins înapoi spre lume. Cu fiecare pas, scriam un rând". Ultimul rând devine ultima "treaptã". De la ea, putem coborî spre început. Un profesor de geografie, Costea, o profesoarã-scriitor al unui roman neterminat, dar ale cãrui personaje ºi fir narativ se suprapun peste cele ale romanului pe care-l avem în faþã, un meºter-zidar, Manu, centrul de interes al întregii construcþii. Un triunghi simbolic al unei lumi quasi-reale, quasi-imaginare, în care se desfãºoarã o poveste de iubire aflatã, de asemenea, la limita dintre real ºi vis. Manu o iubeºte pe Milena, aceasta pare sã-l iubeascã pe Manu, dar nu atât pe cel real, cât, mai ales, pe cel creat de ea. Costea, plãsmuitorul de iluzii, omul care are puterea de a seduce pe toata lumea, pare a o iubi ºi el pe Milena. Triunghiul se închide cu dubla atracþie a Milenei cãtre cei doi. Fiecare dintre personaje sunt, pe rând, reale ºi creaþii ale celuilalt. Roman postmodern care ambiþioneazã (ºi reuºeºte!) sã fie, pe rând, roman de dragoste, roman fantastic, roman simbolic, metaforã a Creaþiei, sintezã a cel puþin douã mituri fundamentale, Dincolo de Groenlanda este (într-o epoca în care experimentul a condus nu de puþine ori la moartea romanului) o carte care se citeºte "pe nerãsuflate". Ea rãspunde astfel la principala condiþie cerutã de cititorul de roman: existenþa unui fir narativ care sã-i capteze atenþia ºi personaje conturate, capabile sã susþinã naraþiunea. ªi totuºi, Dincolo de Groenlanda trece pragul romanului clasic, adresându-se mai multor tipuri de cititori. De la suprafaþa faptelor narate, cei care deschid alte porþi ºi îi descifreazã simbolurile vor fi cu atât mai rãsplãtiþi. "Dincolo de Groenlanda" sau "dincolo" de realitate! De o realitate pe care o percepem cu simþurile obiºnuite. Dincolo de ea, existã însã o alta, în care scriitorul Eugen ªerbãnescu pãtrunde ºi îºi invitã ºi cititorii s-o cunoascã. Este o lume a iluziei ºi a visului, în deplinã coexistenþã cu realul. Povestea de dragoste pe care pare a se sprijini naraþiunea este ea însãºi un vis, un fel de iluzie. La baza ei, ca ºi la baza întregii construcþii narative, stau doua mituri: mitul Meºterului Manole ºi cel al lui Pygmalion. Dar în momentul în care încerc sã le definesc locul în construcþia narativã îmi dau seama cã, de fapt, e vorba de unul singur - de mitul Creaþiei. Fiecare dintre cele trei personaje, fãrã a-l mai considera pe autorul însuºi, joacã, pe rând, rolul de Creator. Meºterul Manole, cel care dorise sã construiascã durabil, este, într-o ipostazã, Manu. Din zidar, în accepþiunea proprie a termenului, el ajunge un "zidar" al cuvântului, un scriitor care poate construi o lume a ficþiunii. Costea, profesorul de geografie, creatorul de iluzii, îºi propune sã-l reconstruiascã pe Manu însuºi. Milena, - pe un plan ea însãºi scriitor - , pe alt plan - instrument în mâna profesorului, contribuie ºi ea la transformarea lui Manu. Triunghiul se deschide când pare a se închide. Pygmalion, îndrãgostit de propria-i creaþie, este acum Milena, dar este ºi Manu-scriitorul. La limita intersecþiei celor douã mituri, romanul trimite la o perspectivã nouã din care ar trebui privit cel al Meºterului Manole. Este vorba de latura umanã a acestui erou tragic, care se supune destinului ºi îºi sacrificã dragostea pe care o poartã femeii iubite. Meºterul Manu, cel din roman, renunþã la lumea lui pentru femeia iubitã, iar construcþiei clasice, fizice (un cinematograf în cazul de faþã) îi ia locul una în planul ficþiunii. El devine, din mânuitor al cãrãmizii, un mânuitor al cuvintelor. "Salvarea e în cuvinte!", îi spune la un moment dat Milena. Modelarea-creaþie se face însã în planul ficþiunii, în romanul care va fi scris. În cel existent, Milena este, la rândul ei, supusã legilor impuse de Costea: "Eram nevoitã sã te trag spre literaturã. Mi-era fricã de Costea... Trebuia sã vadã cã lucrasem cu tine"(p. 235). Dar "jocul" se complica. Din trei ºi chiar patru la un moment dat, personajele se reduc la douã. Laura, cea care "semãna" cu Milena, se dovedeºte a fi una ºi aceeaºi persoanã cu aceasta; Costea însuºi pare a se identifica cu Manu în final, odatã ce acesta devenise el însuºi scriitor, fãuritor de iluzii cu alte cuvinte. "Acum eu eram Costea. Dintr-o ochire, am cuprins toate obiectele care se aflau în încãperea aceea. Cred cã aveam deja privirea lui Costea. Poate cã eram chiar Costea (...) Acum eu eram Costea." (p. 238-239)