|
Sa luam un exemplu, ca tot mi-am amintit zilele astea de filmul asta: La vita e bella.
Ca si Nunta Muta, are un episod cheie in jurul caruia se construieste: asa zisul joc pe care il inventeaza personajul lui Benigni pentru fiul sau, prin care ii explica tot ce se intampla acolo in lagar.
Dar in lagar ajung dupa jumatatea filmului, pana acolo ce se intampla? Minuni. Delicii cinematografice. Toata povestea de cucerire a viitoarei lui sotii, cea care ii pica in brate din cer, careia ii face avansuri deghizat in inspector scolar sau pe care o rapeste de la opera cu o masina identica cu cea care trebuia sa o ia. Minunile pe care le face (cheia, palaria, inghetata). Toata povestea de la logodna, intalnirea lor sub masa cand ea ii cere sa o ia de acolo, rapirea ei pe pe un cal vopsit in verde, apoi aparitia copilului si secventa cu refuzarea dusului - care va cantari asa de mult mai tarziu in lagar. Chelnerul obsedat de ghicitori...
Toate astea vor avea efect in episodul lagarului. Si in plus, toata aceasta poveste de dragoste/cucerire are loc pe un fond istoric care se defineste tot mai mult (atacurile asupra unchiului, calul vopsit, pravalia stigmatizata) si care rabufneste in lagar.
Daca filmul se termina inainte ca ei sa fie dusi in lagar si tot era un film teribil de savuros.
In plus, Benigni nu minimalizeaza deloc duritatea nazistilor, dimpotriva, o foloseste pentru efecte dramatice. In nunta muta activistii (corespondentii nazistilor in celalalt film) sunt niste pielea pvlii luati in tarbaca de orice taran. De aia tensiunea e aproape 0.
P.S. Stiu ca am comparat filmul cu o capodopera, dar nu din rautate, ci pt a-mi sustine ideea.
|