|
Proportional, nu. De-asta am si precizat, într-o parantezä, cä e fireascä existenta unei asemenea mase vulgare a marelui public - dar în anumite proportii. La ei se mentine pe un palier mai mult sau mai putin legitim si acceptabil. La noi e mult prea amplä; nu avem un public cinematografic îndeajuns de semnificativ pe plan social ca sä mentinä un echilibru normal. Una din cauze e abrutizarea educational-culturalä a specificului nostru de comunism (unul dintre cele mai orwelliene; Croatia aleasä de tine fäcea parte din Iugoslavia, unul dintre cele mai deschise spre Vest branduri de comunism; ce sä mai zic de polonezi, unguri, cehoslovaci? Dar si bulgarii, ba chiar pânä si rusii, stäteau mai bine ca noi - noi eram comparabili cu albanezii si nord-coreenii), care într-o primä instantä a atrofiat si amputat în mare parte potentialele apetente culturale, iar într-o a doua instantä a creat conditiile ca, dupä '90, vidul sä fie inundat de subculturi triviale si ieftine. Astfel, efectul s-a prelungit si peste prima generatie post-comunistä. Probabil abia acum începe sä se formeze o generatie viitoare la nivelul cäreia sä se simtä o oarecare revenire la o configuratie socio-culturalä mai fireascä în diversificarea ei.
|