Originally Posted by Cinemania:
|
filmul merge foarte bine daca il incadrezi doar intre parametri propriului univers...
|
Stii, tocmai ASTA e... In primele 15-20 de minute, i-am acordat sansa asta cu deplinä generozitate, si începuse prin a-mi pläcea - ca film care, nefäcând parte dintr-un gen realist, se abätea de la rigorile realismului printr-o conventie proprie genului, inteligentä, constientä, liber asumatä... Dar de la un moment dat, a devenit clar cä asa-zisa convntie era simplä nepricepere, cä în loc se fie licente constiente erau infantilisme inconstiente, si cä inteligentä, ioc!
Exemplu: când un om e-n casa altuia si scotoceste dupä ceva, si vine locatarul... în continuare, fiecare trebuie sä aibä niste reactii firesti (äla de teamä, de fugä, etc., älälalt de suspiciune, de pândä, de atac... sau, fie si invers... sau altcumva, dar tot în limitele umanului). Dar când amândoi reactioneazä sfidând atât cea mai elementarä psihologie, cât si logica spatiului în care se aflä, numai fiindcä tu, ca autor, vrei s-o lungesti atâtea minute, sau sä-i aduci în cutare relatie, sau sä-l salvezi pe Gogu, sau sä-l omori pe Gicä - si treaba asta
se vede (si se mai vede si-n coispe alte secvente, si la nivel macro al povestii), nu mai esti în parametrii nici unui propriu univers, esti doar în parametrii propriei tâmpenii.