[Pitbull]

"The Midnight Meat Train" - Horror flick, sau oroare de flit?
Poveste bunã, regie reuºitã... ºi scenariu prost

MOTTO: "Tot ce mi-am dorit vreodatã a fost sã întunec ziua ºi sã iluminez noaptea." - Clive Barker

Considerat ca fãcând parte dintre cele mai influente personalitãþi gay ale lumii contemporane, de cãtre ziarul britanic "The Independent of Sunday", într-a cãrui Pink List oscileazã în jurul poziþiei 70, Clive Barker a crescut pe Penny Lane, strada din cântecul omonim al Beatles-ilor. Pentru cartea sa "The Thief of Alawys" n-a acceptat, iniþial, mai mult decât un dolar de argint. Imaginaþia sa uluitor de neinhibatã exploreazã cele mai întunecate laturi ale psihicului uman, într-un stil literar considerat de unii comentatori incomparabil mai evoluat decât al lui Stephen King.
Nemulþumit de adaptãrile dupã "Transmutations" (1985) ºi "Rawhead Rex" (1986), a debutat în regie cu "Hellraiser" (1987), ecranizare dupã "The Hellbound Heart" - film care a devenit un clasic de cult, în special printr-una dintre cele mai inspirate invenþii horror dintotdeauna: cenobiþii, hidoºii îngeri cãzuþi pentru care iubirea ºi plãcerea sunt sinonime ºi direct proporþionale cu durerea, sosiþi în lumea noastrã prin Configuraþia Lamentãrii - o uºã spre infern care se deschide rezolvând enigma unui... cubuleþ de lemn (cã tot ne scotea din minþi Rubik Erno, prin anii '80!)
Filmul a primit Premiul Criticii la Fantasporto (Porto, Portugalia, 1988) - acelaºi pe care avea sã-l câºtige în 1990 "Nightbreed", un "Barker total": regia, scenariul ºi romanul ("Cabal"), în care o comunitate de mutanþi noctambuli foarte diversificaþi, proscriºi din societate, încearcã sã scape de un ucigaº în serie psihopat, ca ºi de hoarda "oamenilor normali". Ambele filme au mai fost premiate la Festivalul Filmului Fantastic de la Avoriaz, iar "Nightbreed" a primit ºi Silver Scream Award, la Amsterdam - fiind nominalizat ºi la Saturn Award, din partea Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, U.S.A.
Totuºi, unele opinii plaseazã la un nivel superior "Candyman" (r. Bernard Rose), dupã "The Forbidden", care-ºi construieºte trama horror pe o canava sociologicã organizatã în jurul legendelor urbane (ar trebui sã-l întrebãm pe Jan H. Brunwand cum stã treaba cu astea). În orice caz, toate cele trei subiecte s-au soldat cu sechelizãri interminabile care acoperã cea mai mare parte din prezenþa cinematograficã a lui Clive Barker, din care se mai remarcã, pe lângã ecranizãrile din anii '70, "Lord of Illusions" (1995, tot un "tri-Barker"), ºi câteva filme de televiziune - urmate de o serie întreagã de proiecte pentru anii 2008-9, dintre care primul pe interval e "The Midnight Meat Train" - ecranizare a povestirii omonime, din seria "Books of Blood", în care un fotograf din New York ajnge sã se confrunte cu un ucigaº în serie poreclit "Mãcelarul din metrou". La fel ca atâtea alte povestiri ale lui Barker, ºi aceasta are tuºe paranoice clare ºi o lipsã totalã de scrupule atât faþã de presonaje, cât ºi faþã de cititori - adicã horror, frate, nu vrãjealã! Aºa cum era de aºteptat, metroul nu este numai ceea ce pare a fi, "mãcelarul" din poreclã ºi "carnea" din titlu se referã într-adevãr la canibalism, ºi reiese cã e mult mai eficient sã asiguri tãcerea cuiva tãindu-i limba, decât omorându-l (mai ales cã, la Barker, adesea moartea e adesea de preferat în locul altor alternative - bunãoarã, o slujbã pe viaþã pe care nu þi-ai dorit-o niciodatã!)
Scenariul i-a fost încredinþat Barker-fanului de-o viaþã Jeff Buhler, care dezvoltã povestirea scurtã iniþialã expandând lumea abia sugeratã acolo, pãstrând totodatã mitologia ei de bazã (inclusiv ideea aproape lovecraftianã cã adevãraþii guvernanþi ai New York-ului ar fi... canibalii de dincolo de staþia terminus a metroului!). Din pãcate, se dovedeºte din nou cã racolarea fanilor pentru adaptarea unor proiecte ale maeºtrilor e cea mai neinspiratã idee posibil. Din capul locului, se simte sindromul expedierii amatoriceºti a ecranizãrii, din convingerea subconºtientã cã toatã lumea e atât de familiarizatã cu subiectul, încât va putea urmãri firul epic de parc-ar fi "Cei trei muschetari" - ba chiar, tot publicul nu poate consta decât din fani la fel de adoratori ca Noi, drept pentru care e permisibil chiar sã rasolim scenariul la modul cel mai jalnic. Construcþia cinematograficã a lui Buhler e o mostrã de neprofesionalism mai hidoasã decât imaginile voite ca atare din film, încropitã cu o lipsã totalã de logicã, de la motivaþiile, procesele de gândire ºi acþiunile personajelor, ºi pânã la cele mai elementare deplasãri ale lor prin spaþiu - în special când se fileazã unele pe altele prin apartamente, doar o idee mai neverosimil decât copiii care se joacã de-a v-aþi ascunselea. Altfel, la fel de rudimentar se însãileazã ºi zama-lungirea povestirii, folosind regulile construcþiei dramatice mecanic dar eronat, impunând plot-point-uri ºi mid-point-uri doar pentru cã aºa scrie-n manual, dar fãrã nici o susþinere logicã, ºi întinzând gratuit desfãºurãri care s-ar fi rezolvat într-un sfert din timpul aferent. Cred cã a fost singurul film la care am început prin a crede cã se crea o anume convenþie absurdã, în cheia genului (îmi ºi zbura gândul la Kafka sau Beckett), numai ca sã descopãr treptat cã nu era decât tembelismul scenaristului. Singurele calitãþi ale scenariului sunt ideile moºtenite din povestire - într-adevãr, originale ºi angoasante, în sminteala lor inteligentã; dar nenorocirea e cu atât mai mare, cu cât Barker propusese din capul locului o nebunie, confirm stilului sãu caracteristic - deci, ca s-o ridice în picioare pe ecran, avea nevoie de un profesionist brici, nu de-un bou.
Lucrurile se complicã ºi mai rãu, prin intervenþia paradoxalã a regiei. Producãtorul Joe Daley, prieten apropiat al celor doi autori, i-a încredinþat-o iniþial lui Patrick Tatopoulos, înlocuindu-l însã în 2006 cu Ryuhei Kitamura - care, din fericire, are o experienþã destul de vastã: paisprezece filme din 1996 pânã azi, inclusiv "Aragami", "Azumi", "Sky High" (2003), "Gojira: Fainaru uôzu" (2004), "LoveDeath" (2006) - plus nenumãrate contribuþii în compartimente paralele cu regia. Din mai puþinã fericire, omul pare cam de mult timp sã fi cãzut în manierism ºi auto-pastiºare - mai ales în planul tãcerilor lungite inutil, care deºi vizeazã tensiune, acumuleazã mai mult plictisealã, plus tot felul de alte exagerãri ºi excese care fac ca majoritatea filmelor lui sã fie mai lungi cu câteva zeci de minute. Starea de fals ºi bãltire astfel obþinutã se amplificã ºi mai mult prin calchierea regiei extrem de stilate ºi elaborate a lui Kitamura peste trama ºubredã a lui Buhler - rezultatul frizând isteria purã, ca întotdeauna când avem de-a face cu forme fãrã fond (deºi, aici, mai corect ar fi sã spunem: forme ºi fond fãrã o relaþie destul de organicã între ele - o poveste bunã ºi o regie reuºitã, despãrþite de prãpastia unui scenariu prost). Camera se miºcã atât de bine prin spaþiile halucinante ale celor douã lumi, încât nu trece mult ºi începe sã te plictiseascã. În acest context, trimiterea la "Blowup" nu poate decât sã cadã în ridicol, iar acrobaþiile operatoriceºti gen "Taxi Driver" epateazã, cel mult, ca simple exerciþii de stil în sine. În zona distribuþiei, Bradley Cooper ºi Leslie Bibb sunt convenþionali ºi prea puþin convingãtori, iar maleficul Vinnie Jones nu face decât sã-ºi exhibe fizicul de fotbalist ºi fizionomia aºijderea, încremenit într-o cãutãturã urâtã revendicatã mai mult de la mama naturã. Într-un rol inutil, de sub-plot ºi mai inutil, au mai luat-o ºi pe Brooke Shields. În sfârºit, din spirit patriotic, Kitamura a distribuit-o în rolul primei victime, de o falsitate garantatã pentru a ucide kickstartul, pe tânãra Erika Sakaki.
Ceea ce iar îmi aminteºte cã, la gândul hibrizilor americano-japonezi din ultima vreme ni se cam zbârleºte pãrul la ceafã, de oroare non-horror - cum însuºi Clive Barker spunea, la un moment dat: "Majoritatea filmelor «horror» de azi nici nu sunt horror. Nu-mi provoacã oroarea. De-asta am mare grijã când folosesc cuvântul «horror» ca sã descriu ceva."

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
20 aprilie - 30 octombrie 2008
Bucureºti, România