of, cand ma gandesc la cultura cinematografica proprie si personala stiu ca nu stiu mare lucru
si acuma stau si ma intreb: cate relevanta are asta pt mine? dar ca sa raspund la intrebarea asta trebuie sa raspund la alta intrebare: ce vreau eu sa ma fac cand o sa fiu mare? scenarist, teoretician, critic de film, sau doar un simplu
cinemaniac? :lol:
la urma urmei totul pleaca de la ceva simplu: (ca sa citez de undeva...din fundul...)
foamea, d-le
in functie de ce fel de foame te roade iti creezi si un ritm propriu de a selecta si vedea filme, de a citi despre (anumite) filme, regizori, scenaristi, etc., de a te da pe forumuri, si ce o mai trebui sa faci pt a nu muri de foame [rog a nu se intelege strict partea materiala a cuvantului foame]
la mine foamea e una si aceeasi cu dorinta de nestavalit de a vedea filme, filme si iar filme...filme de pierdut vremea, filme (apriori) de calitate...de a vedea filme din curiozitate sau
guilty pleasure
si acuma ma intreb (dau doar un exemplu): de Andrzej Wajda am auzit de multa vreme, dar inca nu mi-am facut timp sa ii urmaresc vreo creatie...de Abel Ferrara am vazut la un moment dat un film, si din momentul ala am inceput sa iau pe rand toate filmele (inca mai am de vazut
) dansului si sa le ingurgitez pe nerasuflate...exemplele pot continua...oare de ce?
sa nu aud din alea gen: ah, astia de prefera cinematograful nou!
la fel de bine imi pica orice film de Murnau, Fleischer, Sturges sau orice film marca Sofia Coppola, Kassovitz, Spike Lee
reperele de baza ale unei culturi cinematografice...hm...mai bine s-ar numi nutrientii de baza ale unei culturi cinematografice