[Pashpix]

Nicolae Mãrgineanu: Poveste de viaþã

de Roxana Ioana Ancuta

Nicolae Mãrgineanu. Regizor ºi scenarist. Creator al unor filme precum "Pãdureanca", "Priveºte înainte cu mânie", "Faimosul Paparazzo", "Logodnicii din America". 70 de ani de viaþã, peste 35 de ani de carierã.

Jurnalul Naþional: − Aveaþi 26 de ani când tatãl dvs, reputatul psiholog Nicolae Mãrgineanu, a pãrãsit închisoarea comunistã dupã 16 ani de detenþie ca deþinut politic. Ce i-aþi spus prima oarã dupã ce l-aþi revãzut?
Nicolae Mãrgineanu: − Surpriza de a-l vedea pe tata sãnãtos, într-o stare bunã a fost incredibilã. Nu ne venea sã credem! Dupã 16 ani ºi douã luni de închisoare în care ne-am vãzut o singurã datã, pentru câteva minute, la un proces auxiliar, nu ºtiam cum va arãta, care va fi starea lui. Veºtile despre iadul închisorilor comuniste deja apãruserã. Mulþi dintre deþinuþi nu s-au mai întors, alþii veneau extrem de slãbiþi ºi de bolnavi. Tata a avut noroc, s-a întors sãnãtos, cu moralul ridicat ºi cu o poftã enormã de viaþã. Bucuriile simple primeau pentru el o altã semnificaþie. Nu uit privirea lui când se uita la o frunzã verde, când se plimba prin curte ºi admira cerul sau sfinþenia cu care privea pâinea care era pusã pe masã. Când ieºea la plimbare, se clãtina puþin, îmbãtat de aerul prea puternic cu care nu mai era obiºnuit. O singurã datã ºi-a ieºit din fire: dupã ce am stat la masã, mama a aruncat firmiturile de pâine la gunoi. Tata s-a ridicat ºi a strigat îngrozit: "Nu faceþi asta! Sunt oameni care ar fi fericiþi sã le aibã!".
La început pur ºi simplu nu am înþeles reacþia lui, apoi ne-am cutremurat ºi parcã am început sã intuim ceva din viaþa lor de la închisoare. Nu încetez sã mã minunez cum a putut rezista în acele condiþii inumane din detenþie atâþia ani. Nu încetez sã mã întreb cum niºte oameni au putut chinui atât de tare alþi oameni numai pentru cã gândeau în alt fel. Mi-aþi pus o întrebare simplã, dar care, iatã, rãscoleºte multe amintiri....



− În 2002, aþi regizat "Binecuvântatã fii, închisoare". Un film mãrturie. A reuºit el sã vã vindece rãnile pricinuite de comuniºti ori sã vã rãzbune?
− Resentimente faþã de anumiþi oameni nu am avut. Sentimente de revoltã faþã de acel regim, desigur, am avut. Când eram adolescent, împreunã cu alþi colegi din cartier încercasem sã facem un grup de rezistenþã. Ceva extrem de naiv, gãsisem un pistol ruginit, câteva gloanþe ºi le ascunsesem în pivniþã. Pãrinþii au aflat ºi au reuºit sã facã dipãrute corpurile delicte. Dacã ar fi fost gãsite, riscam închisoarea nu numai noi, ci ºi unii din membrii familiei. Atunci mama m-a luat de o parte ºi mi-a spus: "Sufãr destul sã-l ºtiu pe tatãl tãu la închisoare ºi sã vã cresc pe voi. Dacã te aresteazã ºi pe tine, eu nu cred cã am sã mai rezist. Aºa cã fii foarte atent cum te porþi". Am înþeles ºi am încercat de atunci sã fiu extrem de prudent. Au urmat multe încercãri, dar vorbele mamei nu le-am uitat niciodatã.
"Binecuvântatã fii, închisoare" a fost o datorie moralã, un film închinat acestor oameni care au suferit atât de mult. Mã bucur cã am reuºit sã-l fac ºi îl consider filmul cel mai important din cariera mea.


− Cum aþi reuºit sã depãºiþi acele momente?
− Familiile celor închiºi erau ºi ele pedepsite. Sora mea, Daniela, ºi cu mine am fost daþi afarã din ºcoli ºi apoi, dupã ce am terminat cumva liceul ºi am intrat la facultate ne-au dat afarã ºi de acolo. Nu gãseam slujbe în "câmpul muncii", cum se spunea pe atunci. Dupã multe cãutãri, sora mea s-a angajat la pompe funebre, mergea cu þiganii sã-i controleze cum sapã gropile. Era obligatã sã le þinã sãptãmânal informarea de partid, ea citea þiganilor articolul de fond din "Scânteia", ºi þiganii, obosiþi, adormeau. Eu am lucrat trei ani ca ºofer pe tractor, pe autobuz ºi apoi pe basculantã în ºantier, la Hunedoara. Eram tineri ºi greutãþile nu ne afectau prea mult. Experienþa de viaþã era extraordinarã. Pentru mama, Dumnezeu s-o odihneascã, a fost mult mai greu. Dupã ce am aflat prin câte momente cumplite au trecut tatãl meu ºi cei din închisorile politice, viaþa noastrã din "libertate", care mi se pãruse grea ºi nedreaptã, pãrea acum o lungã zi de sãrbãtoare.



ªantier,chimie,teatru
− Care a fost întâmplarea numitã film?
− În timpul când lucram pe ºantier, am reuºit sã-mi cumpãr o motocicletã ºi un aparat de fotografiat. Mã îndrãgostisem de fotografie. Ca sã scap de ºantier, am dat examen la o ºcoalã tehnicã de metrologie din Bucureºti. Aici aveam timp liber suficient ºi fotografia mã ajuta sã supravieþuiesc. Mai târziu, mi s-a permis reintrarea la facultatea de Chimie din Cluj, de unde fusesem exmatriculat. Colegii mei de la Chimie care terminaserã facultatea ºi visau sã lucreze în cercetare erau foarte decepþionaþi, repartizaþi prin fabricile din provincie sau scriind lucrãrile ºtiinþifice ale unor ºefi de partid care doar le semnau. Aºa cã am preferat sã mã pregãtesc rapid ºi sã dau examen la Institutul de Teatru ºi Film I.L.Caragiale din Bucureºti, unde spre surpriza mea am intrat primul. Dupã absolvire am lucrat zece filme ca operator-ºef ºi apoi am încercat sã fac filme în calitate de regizor.


− Aþi continuat cu succes activitatea filmograficã ºi dupã 1989. Aþi regizat "Un bulgãre de humã", "Priveºte înainte cu mânie" ºi încã 4 lungmetraje, dintre care cele mai recente sunt "Logodnicii din America" ºi "Schimb valutar" – acesta tocmai având lansarea oficialã cu o zi în urmã.
− "Un bulgãre de humã" a fost filmat în vara anului 1989. Premiera lui a avut loc în primãvara lui 1990, chiar într-o zi în care ºoferii exersau cu mult zel o grevã generalã care paralizase Capitala. Premiera devenise un amãnunt neînsemnat în acel moment în viaþa bucureºtenilor.
În vara lui 1990, am avut ºansa de a intra în pruducþie cu "Undeva în Est", film inspirat din romanul "Feþele tãcerii" al lui Augustin Buzura. Scenariul, oprit de cenzura comunistã, aºtepta de câþiva ani buni ºi Dan Piþa a avut curajul sã-l bage în producþie la casa de film "Solaris", pe care o conducea. Filmul "Schimb valutar" tocmai a avut premiera, pe 17 octombrie, la Cinema Studio. Am proiecte noi, dar nu îmi place sã vorbesc despre ele decât în momentul în care devine sigurã realizarea lor.


− A existat un moment în care aþi fi dorit sã renuntaþi la film?
− Nu a fost niciodatã un asemenea moment ºi nici nu va exista. Consider cã ºansa mea de a lucra în cinematografie a fost un privilegiu. Nu este uºor sã reuºeºti în lumea filmului, au fost desigur ºi momente dificile, uneori chiar amare, dar bucuria de a face film este mult mai mare ºi m-a ajutat sã trec peste obstacole.


− "Pãdureanca" a fost un film cu mare succes. Aþi putea realiza o ºi "Pãdureancã" a zilelor noastre?
− Nu pot sã-mi pun aceastã problemã. "Pãdureanca" a fost filmatã atunci, în vara anului 1986. Toatã truda nostrã, a actorilor ºi a echipei, s-a consumat atunci. Mã refugiam în filme de epocã pentu cã scãpam mult mai uºor de cenzura vremurilor. Acum mã atarge mai mult fimul de actualitate, deoarece temele pe care le oferã sunt foarte vii ºi diverse. Desigur, tema "Pãdurencei" este perenã ºi s-ar putea regãsi oricând în povestea unui scenariu. O altã amintire îmi revine însã legatã de "Pãdureanca". Când m-am întors de la Arad, unde am filmat douã luni, am mers sã-mi plãtesc telefonul. Când am dat colþul Strãzii Matei Basarab, unde locuiam, am constatat ºocat cã lipseau patru strãzi! Vedeam în depãrtare clãdirea poºtei din Vitan. Dispãruserã strãzile, casele ºi biserica Olari. Ceauºescu fãcuse curãþenie.


− A existat ceva care sã nu vã placã la un actor?
− Nu pot sã rostesc nimic rãu despre un actor, din contrã, admir cu toatã sinceritatea actorii ºi îi preþuiesc: actorii sunt întodeauna cei care ies în faþã, pe ecran sau pe scenã, cei care se vãd, care pot fi aplaudaþi sau judecaþi. Totdeauna m-a impresionat putera lor de dãruire. Când vi se pare cã un actor nu joacã bine, nu vã grãbiþi sã-l judecaþi. Vina nu este numai a lui. Conteazã mult cum este condus de regizor ºi cât de autenticã este partitura care i se oferã.



Fericirea de lângã Maria Ploae
− Aveþi o familie frumoasã. Maria Ploae, cunoscuta actriþã, patru copii... O familie de artiºti. Viaþa v-a încercat greu, dar nici n-a întârziat sã vã fericeascã...
− Sunt fericit cã am întâlnit-o pe Maria, care mi-a împlinit frumos viaþa. ªi, mai mult, viaþa noastrã s-a împlinit când au venit copiii. Pe mãsurã ce trece vremea, meseria ne pare mai perisabilã, mai puþin importantã. În prim-plan este bucuria pe care o trãim alãturi de copiii noºtri ºi de realizãrile lor.


− Cu ce anume vã face plãcere sã vã ocupaþi timpul liber?
− În familie, sã citesc, sã vãd filme ºi când se poate sã mã plimb cu Maria prin naturã.


− Vã place Bucureºtiul?
− Când am venit în Bucureºti în anii ’60, am apreciat foarte mult faptul cã intram în anonimat. În situaþia mea de atunci, îmi doream mult acest lucru, deveneam mai puþin vulnerabil. Bucureºtiul îmi place ºi acum, este un oraº viu, fierbinte, uneori, ce e drept, prea fierbinte.


− Existã o dorinþã profundã legatã de film pe care nu aþi reuºit încã sã o realizaþi?
− Sper sã mai am ocazia sã realizez un film inspirat din istoria noastrã recentã, de care mã simt încã extrem de legat. Cred cã este foarte important sã se facã filme despre traumele gulagului românesc. Fãrã sã înþelegem ce s-a petrecut în trecutul nostru apropiat, nu cred cã putem înþelege prezentul.



Promisiunile din cinematografia românã
− 70 de ani. Cum vã gãseºte aceastã vârstã? Împlinit, fericit, împovãrat, sentimental...
− Profesional mã simt împlinit. Sunt cu conºtiinþa împãcatã cã am fãcut tot ce am putut, la momentul respectiv. Ce a fost bine sau rãu vor judeca alþii. Am însã convingerea cã filmele generaþiei mele vor rãmâne ca o perioadã distinctã în memoria filmului românesc.


− Din punctul dvs de vedere, spre ce direcþie se îndreaptã cinematografia noastrã?
− Este un moment benefic, fãrã precedent. Tinerii cineaºti au avut succese care pãreau de domeniul visului în cinematografia românã. ªi aº dori sã vã spun cã un premiu la un festival internaþional de film se obþine extrem de greu. Sunt multe presiuni din parte producãtorilor strãini pentru a-ºi promova filmele lor, deoarece un film premiat va fi mai bine vândut. Cu atât mai mare este meritul cineaºtilor români care au reuºit sã se impunã fãrã nici un ajutor. Cinste lor! Numele lui Cristian Mungiu a devenit un brand naþional ºi o carte de vizitã pentru cinematografia românã. Sunt cineaºti care nu au cunoscut cenzura, gândesc liber ºi au prospeþime în ceea ce gândesc.
Regizorii Cristi Puiu, Corneliu Porumboi ºi alþii au reuºit sã povesteascã convingãtor într-o manierã minimalistã. Au avut mult curaj, deoarece modul de povestire al acestor filme nu pãrea deloc atractiv din punct de vedere comercial. Aº vrea sã amintesc ºi de regretatul Cristian Nemescu, un regizor extrem de talentat, care ne-a lãsat câteva filme minunate, foarte distincte în peisajul cinematografic românesc, ºi de regizorul Cãtãlin Mitulescu, de ale cãrui filme mã simt cel mai ataºat. O mulþime de nume noi de regizori se afirmã peste noapte. Se pare cã cinematografia românã nu a avut niciodatã atât de multe promisiuni.



Un regret
− Pentru cine nu aþi reuºit sã creaþi un rol, dar vã doriþi?
− Am vrut sã fac un film despre perioada de detenþie a cardinalului Iuliu Hossu, cu Ovidiu Iuliu Moldovan în rolul principal. Nu a fost sã fie, din pãcate.


− Dacã ar fi sã rezumaþi viaþa dvs în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
− O experienþã care a meritat trãitã, pentru cã m-a îndreptat în cele din urmã spre Dumnezeu. Viaþa mea a avut pãrþile ei frumoase, dar ºi momentele ei grele, uneori dureroase. Am acceptat ce mi-a fot dat ºi m-am luptat pentru condiþia mea. Momentele în care am reuºit m-au ajutat sã lupt în continuare.

− Domnule Margineanu, ce vã face astãzi fericit?
− Faptul cã am "o tânãrã generaþie" în familie, cu care punem þara la cale. E un sentiment extrem de tonic.