|
Of...
Nu e usor, din motivele pe care le-am expus mai sus: un val de prejudecäti capsoman-infatuat-suficiente... Solutii-cheie nu stiu dacä putem gäsi... E neesarä o schimbare gneralä de mentalitate, care are nevoie de timp - si de oameni (cu o tenacitate si räbdare îngereascä, desigur); putem fi noi aceia, cam ca fremenii lui Frank Herbert.
Oricum, Maffy, apropo de genul de problemä descrisä de tine, o solutie partialä stä în calea legalä: prevederi contractuale cât se poate de clare, privind gradul de interventie regisoralä în scenariu si consecintele privind paternitatea. Nu e lipsit de complicatii (survin elemente greu de cuantificat, desigur), dar genul ästa de rafinäri se rezolvä actionând, nu sezând si cugetând, sau poate numa' sezând...
Iar principiul e geeral valabil, asa cä haideti: sä ne gândim si la ansamblul problemei...
Na, mi-a mai venit o idee partialä: sä generalizäm treptat o modalitate de discutie a filmelor prin care scenaristul sä fie mereu analizat (pozitiv sau negativ, cum e cazul) insistent, marcat, independent de regizor - urmând o asemenea discutie si asupra regisorului, pentru a-i individualiza pe amândoi, si a releva cât mai clar diferentele de fond. Cum stiti, eu o fac deja de regulä, în analizele mele. Voi cäuta s-o impulsionez si prin conversatiile pe care le am cu confratii critici, pe la conferinte de presä, premiere si varii agape.
|