[Pauline Kael]

O cronica e parerea unui om despre un film. Atata tot. Filmul nu e o ecuatie matematica care trebuie rezolvata. Daca Ion se uita la un film de Bergman si i se pare cel mai prost si plicticos film vazut vreodata, atunci zece mii de critici n-o sa schimbe ceea ce simte. Cel mult o sa-l impiedice sa recunoasca ce crede cu adevarat.

Ca sa folosesc un englezism, exista o chimie speciala intre film si privitor. Spectatorul trebuie sa regaseasca ceva din el in film, o dorinta constienta sau inconstienta (ce misto ii pocneste Van Damme, asa i-as da si eu la sefu' f**...-i), imagini si personaje familiare care sa-i trezeasca emotii, mai rar chiar elemente estetice care corespund unui simt interior inefabil. Sunt lucruri care nu se pot cuantifica, degeaba mi se pare mie ca blonda din rolul principal e superba, daca tie iti plac brunetele.

Bun si acum sunt convins ca Pitbull o sa zica: ia stai o clipa! Eu am studiat, am vazut mii de filme, ba chiar am facut filme. Cu siguranta sunt mult mai capabil decat altii sa apreciez valoarea unui film. In cazul asta l-as intreba care e valoarea lui Bergman pentru Ion? Doua ore de plictiseala cumplita? Heh, poate pentru Ion nu, dar cu siguranta sunt multi oameni culti care au gasit o satisfactie profunda si o experienta originala in filmul acela si de acolo provine valoarea. Ok, dar sunt si mai multi care au ras de s-au prapadit la ultima comedie clonata de la Hollywood. Oare nu e asta ceva mai de valoare? Oamenii au iesit relaxati, au petrecut o seara placuta, asta isi doreau.

Si atunci ajung sa intreb: cum adica cine are dreptul sa critice? Oricine, evident, pentru ca initial critica e un proces interior. Fiecare are personalitatea si gandirea lui. Daca ne referim la exprimarea in fata altora, lucrurile devin si mai subtile, depinde de context. Pe vremea lui Ceausescu nu indrazneai sa zici ca un film propagandistic e o idiotenie, fiindca riscai sa fii luat la ochi. In contextul actual de obicei fiecare alege ce zice si pe cine asculta. Un critic e util pentru un grup mai mic sau mai mare de oameni care ii impartasesc gusturile. De exemplu criticul meu preferat e Fernando Croce de la CinePassion si cronicile sale ma ajuta sa selectez sau sa evit unele filme. La fel de bine, un membru cunoscut al forumului poate face sugestii utile, pentru ca ceilalti ii cunosc deja gusturile. Dar sa nu vorbim de valoarea absoluta a unui film, ca ma apuca rasul. A nu realiza relativitatea opiniilor si in fond relativitatea propriei persoane, e ceva ridicol.

Sunt absolut de acord cu ceea ce a scris Twinsen=a beautiful mind.
Cinematografia e cam ca psihologia: la periferia stiintelor,o pseudo-stiinta,dar atat de necesara si manipulativa.Cinematografia e la periferia artelor,o Cindirella pe care putini creatori o scot din impostura de a-si pierde pantofiorul transparent cu metafore,in schimbul gratitudinii unui public-print cumva lovit de coup-de -foudre artistic.
Malraux avea rezon,o carte extraordinara recitita de zeci de ori,o capodopera,prinde ca un bulgare de zapada straturi de sens,intr-un film vazut de zeci de ori,si la ani distanta,imaginile se ucid unele pe altele.
Sunt oameni care au har,pot comenta un film (o carte) cu cea mai mare obiectivitate.Acestia nu au legatura directa cu domeniul respectiv.
Sunt critici sau realizatori care n-au pic de inspiratie,dar invartindu-se in acest cerc ,lume capata ceva experienta(nici o referire directa la nimeni) in genaral vb.
Nimic mai trist decat cei care nu-si aleg propriile impresii si le imbratiseaza calai,calduti,lipiciosi ca vascozitatea unei materii imbibante pe ale altora.
Consider ca dreptul la replica il poate avea oricine,mai ales pe un forum ,unde ideile apar cumva confuze ,in negura incognito-ului si a impasibilitatii,a spiritului de bravada tipic romanesc( pe forumurile americane sau franceze toate parerile sunt respectate,chiar si a celor mai nepriceputi)..
Nu ar trebui ca parerea altcuiva,diferita de a ta sa te faca sa crezi ca parerea sa despre un film( aceasta fortuna labilis a artei)este o ofensa directa si o dovada de lezmajestate.
Inchisoarea din sufletul nostru este cea mai aspra forma de autopenitenta ,masochism si ...intunecare( ca in romanul stufos si cu o intriga demna de un film bun al lui Cezar Petrescu).
Bine,daca vreti sa agatati si n-aveti incredere in voi si in propria opinie si perceptie asupra filmelor,e altceva.