[Led-Ze-Pencil]

Cu atât mai bine.
Despre "Megatron", aici.
Despre "Joi", în topicul lui - e pe pag. 2.
Despre "Bricostory", asadar, într-un topic nou.

Ok.

Desi cred ca ar trebui tratate impreuna, asa cum se si prezinta.
Mai intai ca impresie generala: dupa fiecare proiectie realizatorii se ofereau publicului pentru o discutie despre respectivul film. Nimeni, la niciunul din cele 3, n-a intrebat nimic, n-a vrut sa afle nimic. O tacere penibila care nu stiu ce inseamna. Nici nu era anuntata ca pauza, ca lumea sa iasa la o tigara, erau vreo 5 minute pana se pregatea urmatorul, asa ca se statea in sala, realizatorul astepta intrebarile cu un zambet chinuit, sala tacea. Aplauzele pareau a fi de circumstanta, sau poate mi s-a parut.

Megatron, cel mult asteptat, m-a dezamagit binisor. Auzisem povestea, imi spuneam ca poate fi ceva de capul ei, suna bine. Un copil care are o obsesie cu un Super-erou, face un gest de super-erou ca sa ii faca pe cei doi parinti sa fie alaturi de el de ziua lui (ascunde portofelul mamei ca s-o oblige sa-l sune pe tata). Dar, ce-am vazut?
O camera bataita se chinuia sa-mi livreze povestea verb cu verb, asa cum scria nu in decupaj, ci in sinopsis: care va sa zica aflam ca un copil se pregateste sa mearga la Bucuresti de ziua lui la McD. Si aflam. Apoi cei doi fac un drum lung pana acolo, cu bicicleta, trenul, masina de ocazie si tramvaiul. Si fac drumul asta, cu bicicleta, trenul, masina de ocazie si tramvaiul. Dar nimic mai mult, fara emotii, trairi, sau macar o stare aparte, ci doar mecanic - ei isi transporta fizicul catre destinatie. Drumul lung pe care-l fac cei doi chiar ca seamana leit cu cel din "Lampa cu caciula", ca sa-si zica occidentalul: of, Doamne, cat trebuie sa mearga oamenii astia ca sa imbuce un MacMenu. Mai departe: copilul e suparat pe maica-sa ca de ce nu-l cheama si pe tata - si-l vedem pe copil mereu imbufnat, jucandu-se Bricks, ratoindu-se brusc la mama ca de ce nu suna, facand-o "vaca" de cateva ori si retragandu-se in tacerea lui apoi (nu stiu ce zic altii dar mie mi s-a parut ca a jucat foarte prost bietul copil - si de obicei copiii sunt cei mai buni actori). Copilul e enervant, insistent, tafnos, si nu-mi atrage deloc simpatia, ori ar fi fost nevoie si de asta ca sa-i inteleg drama si sa fiu macar un pic de partea lui. E doar o papusa stricata cu un fix: suna-l pe tata, nimic mai mult. Si tot asa, mecanic, ni se livreaza toata informatia care trebuie sa apara in film. Maica-sa e o blazata care pare ca face toata treaba asta dintr-o obligatie stabilita doar de Codul Familiei, nu din vreun sentiment anume fata de baiat. Vanzatorul de la McD este el fals-profesional-amabil, dar parca mai adauga si un fals de interpretare. Nu as mai fi vrut sa vad si sosirea tatalui - de fapt nu as mai fi vrut sa vad nimic, m-am bucurat ca s-a terminat. Asta a fost in final: mi s-a parut ca mi s-au livrat toate datele unei posibile mici drame, ale unei povesti posibil emotionante, dar fara harul de a le si lega intre ele frumos. Un semipreparat din care eu sa-mi construiesc in minte un film bun care sa ma atinga cumva la sentiment. Nu, mersi.