Cartea se numeºte "Ca apa
pentru ciocolatã" ºi a apãrut acum ceva ani la Humanitas. Eu am citit-o înainte de a vedea filmul pe HBO (cred), drept urmare nu am fost prea entuziasmatã, cartea este într-adevãr excepþionalã, ca mai tot ce se scrie în America Latinã.
ºi uite cum îmi bag unghia-n gât cã eu dau banii pe cãrþi ºi ele apar moca, în format electronic, pe Net.
http://www.scribd.com/doc/2252381/La...ntru-ciocolata.
ei da, da' când am citit-o eu nici nu se uscase bine cerneala. totuºi, nimic nu se comparã cu mirosul cãrþii proaspãt tipãrite.
ãsta e pasajul meu favorit:
"Bunicã-mea avea o teorie foarte interesantã, spunea cã deºi ne nastem cu o cutie de chibrituri în noi, nu putem s-o aprindem singuri, avem nevoie, exact ca în experiment, de oxigen ºi de ajutorul unei luminãri. Numai cã în acest caz oxigenul trebuie sã provinã, de exemplu, de la rãsuflarea persoanei iubite; luminarea poate fi orice fel de mîncare, muzicã, mîngîiere, cuvînt sau sunet care sã acþioneze ca un detonator ºi sã aprindã unul din chibrituri. Ne cuprinde brusc o emoþie intensã, simþim în noi o cãldurã plãcutã care, pe mãsurã ce trece timpul, dispare treptat, pînã cînd altã emoþie vine sã o reînvie. Orice om trebuie sã descopere care-i sînt detonatorii pentru ca sã trãiascã, cãci combustia care se produce la orice aprindere este ceea ce dã energie sufletului. Cu alte cuvinte, combustia aceasta este hrana sufletului. Dacã nu descoperim la timp care ne sînt detonatorii, cutia cu chibrituri se umezeºte ºi nu vom putea aprinde niciodatã nici mãcar unul singur... Iar dacã se întîmplã asta, sufletul ne pãrãseºte trupul, rãtãceºte prin locuri întunecate încercînd în zadar sã-ºi gãseascã hrana, neºtiind cã doar trupul pe care l-a lãsat în urmã, neînarmat ºi cuprins de frig, e singurul care l-ar putea hrãni".