[Pitbull]

"Dincolo de America" - Imagini ajunse de-a valma pe peliculã
De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere

"Am vãzut acest film acasã, pe DVD, ºi deºi eram singur în fotoliu, am simþit nevoia sã-l aplaud," bãtea câmpii fãrã graþie Alex ªtefãnescu, suit pe proscenium la premierã. Justificarea cã, fiind critic literar, e bâtã în materie nu prea stã în picioare - ar fi totuna cu a scuza afirmaþia cã savurezi o balegã, fiindcã tu eºti filolog, nu maestru culinar. Dar, în fond, de gustibus non disputandum. Am primit odatã un mass e-mail cu poze coprofage, ºi n-am fãcut pe ofuscatul - mi-am amintit doar ce spunea Freud despre vârsta voluptãþii anale ºi, ulterior, plãcerea nevinovatã de a mânca cãcat (cacofonie acceptabilã). Aºa cã, mai ia, bãiete, mai ia!
ªi bãiatu' a mai luat o porþie, spre finalul alocuþiunii - repetând tâmpenia de mai sus. De fapt, tot preambulul a fost tembel în acelaºi sens, reamintindu-ne cã ºi minciuna are nevoie de talent. Bravo lui Alex ªtefãnescu, cã nu ºtie sã mintã. Ruºine sã-i fie, cã minte totuºi. Cu nesimþire.
Se pune problema: dacã se roagã de tine un prieten, o rudã, un fost elev, un profesor de demult, vecinul, oricine, sã vii sã-i susþii dejecþia public, ºi tu, din varii motive, nu-l poþi refuza pe ºleau, ce faci? Personal, dacã vreun nesimþit m-ar ºantaja sã apar într-o asemenea ipostazã, cred cã mi-aº aduce niºte portocale cu care sã jonglez pe scenã - sau, cum de-acum ºi pân-atunci cam slabe ºanse sã deprind acest nobil meºteºug, aº jongla cu cuvintele de sã nu mai înþeleagã nimeni nimic. Poate cã le-aº spune ºi bancul cu rãþuºca ºi crocodilul, cã tot dureazã o juma de orã-n cap. Le-aº povesti ºi niºte filme: "Azucena", "ªi totul era nimic", "Ticãloºii", "Logodnicii din America", "Legiunea strãinã", "Prea târziu", "Vlad nemuritorul"...
Ba nu. Nu m-aº referi la nici unul dintre ele - ca sã nu pun într-o luminã ºi mai proastã "Dincolo de America", un obiect pe lângã care oricare dintre peliculele de mai sus ar pãrea Nikita Mihalkov (iertatã sã-mi fie blasfemia contextualã).
Foile dupã care au citit înainte de filmare au fost scrise de onor Eugen ªerbãnescu. Deja, din start, suntem catapultaþi într-o zonã halucinant-infracþionalã. Îmi amintesc o anecdotã celebrã, despre un tânãr ofiþer din secolul al XIX-lea care s-a dus seara la operã cu logodnica lui ºi pãrinþii ei. Când s-a aºezat în lojã, i-a scãpat un pârþ. Sublocotenentul a salutat politicos, a ieºit din clãdire ºi ºi-a tras un plumb în tâmplã. Asta însemna, pe vremuri, onoare - ºi multã lume considerã demonstraþia aberantã, drept pentru care, i-aº zice ªerbãnescului: "Nu, Eugene, tatã, don't do it! Eºti încã tânãr! Ajunge doar dacã-þi schimbi numele, te muþi în creierii... ãsta, în vârful munþilor ºi creºti albine! Îþi dau cuvântul meu cã-ntr-un an, hai doi, toatã lumea va uita ce s-a-ntâmplat!" Dar cum n-am auzit nici mãcar de-o demisie din C.N.C., necum vreo detunãturã de armã (asearã, la premierã, când omul se preumbla sociabil prin foaier - ce-i drept, pe scenã nu s-a urcat), nu mai pot fi atât de iertãtor. Putem înþelege, eventual ºi cu îngãduinþã, ca la cârma cinematografiei naþionale consiliate sã stea un tip aºa, mai cleios în materie de film, dar bun manager - dar când respectivul scrie: "Cãþãluj ku par-u rceº / Phure gagaina d'in Cuibu / ªî S. jra k n-u mnglejte pe ia / Dalam prrns cu miþa-n sak", ºi numeºte asta "catren", nu-l angajezi în câmpul muncii - chemi salvarea, îl trimiþi la sanatoriu ºi te rogi sã-l spele cu insecticid pe cap vreo sorã beatã, cã poate, cine ºtie... O minimã decenþã te opreºte mãcar sã-l valorifici prin bâlciuri. Cum, însã, la noi acest nivel elementar al bunului simþ nu existã, câþiva ghinioniºti sau perverºi tot se vot nimeri prin sãlile de proiecþie atinse de aceastã streche, ºi vor vedea un maldãr de întâmplãri fãrã cap ºi fãrã coadã, prin care niºte bipede cunoscute din filme sau de la televizor umblã ca pãlite-n cap cu leuca, se fut, bãlmãjesc vorbe fãrã ºir, iar se fut, se strâmbã-n aparat, se mai fut puþin, se stropesc pe faþã cu vopsea roºie, iar se prind iar se fut, ºi tot aºa. Deºi antropomorfe, fac parte dintr-o specie vegetativã printre ale cãrei funcþii biologice psihologia nu-ºi are locul nici mãcar la nivelul gândacilor, cu cele câteva instincte ale lor. Nu le voi cita aici numele, dintr-un reflex al respectului - deplasat, oricum, cãci pânã ºi þigãncile de pe strada Mircea Vulcãnescu, care mã acostau în drum spre casã dupã premierã, sunt mai stimabile, mãcar cã ele se curvãsãresc la modul raþional, nu cretin. Pe acelaºi principiu, se cuvine sã spun cã monteuza, una dintre cele mai admirabile profesioniste ale noastre, vãzându-mã dupã proiecþie s-a grãbit sã-mi cearã iertare pentru ceea ce vãzusem! Culmea - avea cele mai puþine motive s-o facã, de vreme ce montajul de realizeazã ºi se judecã dupã anumite criterii logice; dar când ai de-a face cu un morman de imagini ajunse de-a valma pe peliculã, pe-alea nu le mai "montezi" - le îngrãmãdeºti ºi gata, cã de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
O altã persoanã cu bun-simþ era un tânãr care stãtea pe locul din spatele meu ºi, împreunã cu fata de lângã el, a râs sincron cu mine ºi la fel de copios, pe tot parcursul întunecãrii (cã proiecþie nu pot sã-i zic, aº jigni aparatura). La sfârºit, când cineva ne-a fãcut cunoºtinþã, bãiatul a remarcat amuzat: "Avem acelaºi timbru sonor când râdem." Era actorul principal.
N-aº avea asemenea scrupule ºi apropo de numele omului care se mândreºte cu transformarea în formã vizualã a imbecilitãþilor de pe hârtii (era bucuros foarte de "succesul în avanpremierã la Viena ºi Frankfurt"), dar mi-e fricã sã-l reproduc aici; cuvântul scris are puterile lui ascunse, ºi dacã mi se întâmplã ceva? Mai ales cã scripta manent!

* * *

Revãzând cele de mai sus, mi-am dat seama cã le lipseºte o anume concreteþe cu privire la elementele componente ale subiectului - ceea ce, în limbaj rezonabil, s-ar numi "argumente". Dar ar fi o adevãratã impietate la adresa normalitãþii sã abordezi dintr-o asemenea perspectivã un domeniu strãin de orice logicã ºi raþiune - factor pe lângã care se adaugã ºi caracterul indecent ºi penal al faptei: însuºirea abuzivã a unor fonduri apreciabile, pentru a finanþa un ultraj la adresa culturii ºi civilizaþiei (considerate fie ºi la cel mai mic nivel acceptabil).
Totuºi, în eventualitatea cã mi s-ar putea solicita argumente, fac efortul de a încerca sã le constitui inteligibil; atrag atenþia cã (problemã prezentã ºi în cazul altor demersuri analitice din ultimii ani), folosirea unor termeni uzuali de specialitate (scenariu, regie, cadre, scenografie, etc.) e o convenþie menitã sã uºureze lectura, neavând nici o tangenþã cu realitatea; din acest motiv, am folosit ºi ghilimelele.
"Scenariul": complet ilogic la toate nivelurile; nu existã corespondenþã între motivaþiile exprimate verbal ale "personajelor", ºi acþiunile acestora - ºi nici între procesele lor mintale. Situaþiile ºi faptele mimeazã rudimentar un model din anii '50. Autorul habar nu are de acea epocã, îºi însãileazã falsa reconstituire pe baza câtorva cliºee preluate dupã ureche ºi asimilate primitiv. Comportamentele securiºtilor, ale miliþienilor ºi ale altora nu sunt credibile nici istoric, nici mãcar în principiu (fãcând abstracþie de context). "Replicile" sunt sutã la sutã false, compuse aberant ºi agramat.
"Regia": amplificã brutal toate aceste efecte, ºi adaugã ºi altele similare; oamenii se miºcã mecanic ºi iraþional, sfidând atât firescul, cât ºi funcþionarea normalã a organismului omenesc la nivel psiho-motor. Vorbele, deja complet eronate din scriiturã, sunt rostite inuman, într-o combinaþie de platitudine ºi stridenþã, care face ca majoritatea replicilor sã creeze efecte de comic absurd. De asemenea, se remarcã o necunoaºtere deplinã a celor mai elementare reguli de exprimare în imagine - mizanscenã, decupaj, unghiulaþie. Exemplul dat mai sus, cu mutilarea oligofrenã a versurilor din "Cãþeluº cu pãrul creþ" comparativ cu nivelul "scenariului", e întru totul aplicabil ºi "regiei". Douã dintre cele mai ridicole exemple:
- curticica în care se lucreazã: într-o parte, geamurile unei cãsuþe numitã "liceu"; în cealaltã, o scheliºoarã de lemn, cam cât un coteþ, numitã "ªantierul Sãlii Congreselor" (adicã al actualei Sala Palatului!);
- momentul de la sfârºit, când "profesoara/scriitoare" urmãritã de "securitate" s-a ascuns într-o casã de la mare, cu "muncitorul" ºi "directorul". Brusc, noaptea, apar mulþi securiºti care iau cu asalt casa, trãgând din toate poziþiile. Dincolo de aberaþia proceduralã, totul aratã ca un joc al unor copii din spatele blocului.
"Scenografia": improvizaþie penibilã, spaþii complet false ca decor, stare, expresivitate, ºi ilogice ca funcþionalitate. Exemple: vestita "carte" a "scriitoarei", foarte prezentã în tot filmul, provine din zilele noastre sub toate aspectele (calitatea hârtiei, formatul de imprimare, datele tehnice de legãtorie, concepþia copertelor); costumele complet anacronice; etc.
"Imaginea" (a unui profesionist respectabil - cu alte ocazii): amatoriceascã; lumina e pusã incredibil de prost; dominã bãile de luminã complet nejustificate (în camere luminate de câte un bec), sau "modelãrile" fãrã surse posibile; kitsch înfiorãtor la nivel cromatic - dâre de luminã roºie, verde, albastrã, pe feþele actorilor, etc.
"Sunetul": cacofonic, dezordonat, lipsit de orice substanþã, creativitate, ba chiar ºi logicã: zgomote neperspectivate, contrazicând distanþa la care se aflã sursele lor, stridenþe sonore nejustificate; lipsa ambianþelor sonore, sau însãilarea lor în mod convenþional ºi stângaci.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
27 septembrie, 2008, h. 12:00-14:12
Bucureºti, România