[ricutza]

am revazut azi Persona, asta dupa ce luni revazusem Reconstruction. si mi se par atat de asemanatoare...e incredibil!amandoua se joaca cu dimensiunile cinematografului, denunta manipularea si ne fac sa ne intrebam ce se intampla cu noi in procesul vizionarii.
Avand in vedere ca de cand am vazut Sang d'un poete am in cap replica: "The mirrors should reflect more on the images they send back", ma tot gandesc ca Persona ne poate face sa ne intrebam ce se intampla cu noi in momentul in care relationam atat de mult cu un primplan dintr-un film. Povestea baiatului care managie fata imensa de pe ecran, e lasata oarecum la libera explorare a spectatorului, dar daca totusi ce se intampla cu Alma, se intampla cu sufletul nostru?
cat de aberanta ar fi de fapt interpretarea ca Alma este spectatorul iar Elizabet vedeta de pe ecran?