|
Potra mi-a fost si profesor, si era si prieten din liceu cu maicä-mea, asa cä l-am cunoscut bine.
Ca profesor, l-as plasa imediat dupä Littera: era metodic, clar, organizat - pedagog, ce mai. Comunica deschis si interactiv cu noi, atmosfera era dinamicä, destinsä, antrenantä. Era exigent, dar färä severitäti absurde. Unul dintre putinii profesori cu care învätai cu adevärat.
Ca om, din päcate, nu stätea la fel de bine... Avea lacune de caracter si altruism. N-am sä propag acum diverse lucruri auzite si neverificate, ci doar unul, care-i cert: în 1983-84, am fost vecini în Rosetti, pe aceeasi scarä, eu stäteam la 5, el la 9. Intr-o dimineatä, machiorul institutului, Mihai Ionescu, a înteles gresit o stire de la radio si a crezut cä eu suferisem un grav accident de circulatie si eram în comä la spital. Vestea s-a räspândit ca fulgerul prin tot institutul, iar o sefä de productie - Rada Antip (Istrate), care dupä Revolutie a intrat în politicä - l-a sunat disperatä pe Potra, cu rugämintea sä coboare patru etaje pânä la mine sä afle ce se întâmplä. Potra s-a rästit cä numai de-asa ceva n-are timp, si a închis telefonul. Pe la prânz, färä sä stiu nimic, am coborât din bloc si ne-am întâlnit întâmplätor jos, la cabina telefonicä. Potra a izbucnit: "Ce faci, dom'le, hai cä de-azi dimineatä mä piseazä ästia de la scoalä cä ti s-a întâmplat nu stiu ce, si sä väd ce-i cu tine, de parcä n-as avea si eu treburile mele! Sunä-i si spune-le cä esti bine."
Päcat...
|