[Pashpix]

„Am încercat sã nu-i judec pe partizani”


Interviu cu Constantin Popescu de Florentina Ciuverca

Cineastul Constantin Popescu, care a regizat scurtmetrajul „Porc”, din seria despre comunism a lui Mungiu, vorbeºte despre cel mai aºteptat debut din Noul Val, „Portret al luptãtorului la tinereþe”. Mâine, filmul sãu, „Faþa galbenã care râde”, ruleazã la Locarno

Noul Val scoate la ivealã încã un nume care va face carierã în festivaluri: Constantin (Ticã) Popescu (35 de ani). Nu are ºcoalã de film, însã a exersat regia la casa de producþie a tatãlui sãu, Filmex, ºi pe platouri cu Lucian Pintilie. Dupã cinci scurtmetraje premiate în festivaluri, s-a apucat anul acesta de primul lungmetraj, „Portret al luptãtorului la tinereþe”, despre fraþii Ogoranu, partizanii din munþi. Între castinguri ºi pregãtiri pentru pelicula de debut, cineastul a mai strecurat douã filme-fulger: „Porc”, un scurtmetraj din seria „Amintiri din Epoca de Aur” a lui Cristian Mungiu ºi „Faþa galbenã care râde”, care va fi proiectat mâine la Locarno, în competiþia Leopards of Tomorrow. Ieri, scurtmetrajul a strâns primele aprecieri entuziaste la festivalul Anonimul din Sf. Gheorghe. Într-un interviu acordat EVZ, regizorul explicã de ce s-a încumetat la un debut atât de dificil.

EVZ: Zilele acestea, filmul dv. ruleazã la Locarno. Veþi fi acolo pe 13 august?

Constantin Popescu: Nu. Am fost la prea multe festivaluri în ultimii ani, o sã iau o pauzã. Nu sunt convins cã România va mai lua un premiu, pentru cã anul trecut a fost primit tot de un român, Adrian Sitaru. „Faþa galbenã care râde” e un film de 14 minute cu doi actori foarte talentaþi, Luminiþa Gheorghiu ºi Teo Corban, fãcut foarte repede, în doar douã nopþi, pentru cã eram în pregãtire cu lungmetrajul meu ºi, mai mult decât atât, Cristian Mungiu îmi propusese sã regizez un episod din „Amintiri din Epoca de Aur”, numit „Porc”.

Cum aþi reuºit sã strecuraþi ºi filmul „Porc” între celelalte douã?

E un film foarte simpatic, m-am bucurat cã mi l-a propus Cristian ºi þin sã-i mulþumesc cã mi-a dat ocazia sã-l fac. Joacã Ion Sapdaru, Mihai Constantin, o actriþã de teatru, Virginia Rogin, ºi doi copilaºi. E o poveste legatã de sacrificarea unui porc de Crãciun pe vremea lui Ceauºescu. L-am filmat rapid în ianuarie, la o zi dupã ce am terminat „Faþa galbenã”.

„Acum, filmul mi se pare deosebit de prost”

Din martie, filmaþi la “Portret al luptãtorului la tinereþe”. Când va fi gata?

Mai am douã sãptãmâni, în septembrie-octombrie. Cu totul, filmãrile se vor încheia în decembrie, pentru cã am nevoie de câteva scene de iarnã. Sunt condiþionat de câþiva actori, care au alte proiecte, ºi pe care trebuie sã-i aºtept. Vom filma în Bucureºti, în Fãgãraº, undeva în zona Braºovului ºi alte douã locuri pe care urmeazã sã le aleg.

Plãnuiþi sã-l terminaþi pânã la Berlin, la Cannes?

Nu sunt convins cã filmul ãsta o sã meargã la Cannes, nu mã agit sã-l termin pentru nici un festival. Vreau sã-l vãd întâi terminat ºi mã gândesc pe urmã ce o sã fac cu el. Nu cred cã e un subiect de Cannes.

Cannes-ul evitã de multe ori filmele istorice…

Da ºi nu. Depinde de subiectul istoric pe care ºi l-a ales regizorul. Oricum, eu sunt acum într-o fazã în care filmul mi se pare deosebit de prost. Aºa se întâmplã dupã ce vezi fiecare cadru de câte 40 – 50 de ori la montaj. Am senzaþia cã e groaznic, cã scenariul e prost, regia e proastã. Numai imaginea îmi place, deocamdatã (râde). Mi se pare cã e o frescã nereuºitã, o imagine palidã. Nu reuºesc sã explic nivelul de demnitate ºi de suferinþã pe care l-au încercat acei oameni. Din punctul ãsta de vedere îmi reproºez cã nu e filmul pe care l-am dorit eu de la început. Oamenii aceia au suferit teribil. Am întâlnit ºi opinii de genul „Da’ cine i-a pus?!”. Dincolo de cretinismul opiniei, asta-i toatã ºmecheria, sã nu te punã nimeni. Sã crezi într-o idee atât de mult, încãt sã mori cu ea de gât. Sã nu-þi trãdezi niciodatã camarazii. În proporþie de 90%, partizanii au fost prinºi în urma unor trãdãri. Eu am încercat sã nu-i judec. Poate au fost oameni care nu au putut, fizic, sã suporte când le tãiau ãia urechile, degetele, le scoteau unghiile, le bãteau copiii.

Poveºti cutremurãtoare

De ce aþi ales subiectul acesta? Nu e nici facil, nici lipsit de controverse.

Despre rezistenþa din munþi am început sã citesc acum 4-5 ani ºi iniþial n-am vrut sã fac filmul, a fost propunerea producãtorului. Dupã care am gãsit câteva poveºti cutremurãtoare ºi m-am apucat de scenariu. La început, m-am temut, pentru cã nu ºtiam de unde sã-l apuc, ce sã spun mai întâi, când sunt atâtea de spus. Mi-a ieºit un scenariu de 250 de pagini, ceea ce e foarte mult, mi-ar fi dat un film de 7 ore. Aºa cã l-am împãrþit în trei lungmetraje: unul despre fraþii Ogoranu, unul despre fraþii Arnãuþoiu ºi al treilea despre Elisabeta Rizea. Am încercat sã nu intru în polemicã cu nimeni, ºtiu cã existã foarte multe opinii pe tema asta.

Cum ies ei din filmul dv.?

Ca niºte oameni obiºnuiþi, despre care am citit niºte lucruri care le definesc demnitatea. ªi bune ºi rele. Am încercat sã nu omit nimic, sã nu mint. Singurele detalii care poate nu sunt adevãrate þin de faptul cã un personaj fumeazã, de exemplu, ºi poate în realitate nu fuma.

Deci ficþiunea e aproape inexistentã?

E foarte puþinã ficþiune. Totul se bazeazã pe ce am citit. Sunt puþine secvenþe despre care poþi spune cã sunt un soi de licenþã regizoralã. Am sã ºi scriu pe ecran data ºi locul unde s-au întâmplat anumite scene. Nu ºtiu ce reacþie va stârni filmul. Bãnuiesc cã unii îl vor privi cu indiferenþã, alþii cu neplãcere, iar alþii se vor bucura cã se face un film ºi despre oamenii ãºtia. Eu nu-i vãd pe toþi ca pe niºte eroi. Unii partizani însã au fost, dacã mã întreabã cineva.

„I-am cãrat pe munþi, prin ape, i-am alergat”

ªi actorii presupun cã trebuiau sã fie la fel de rezistenþi ca personajele lor…

Am fãcut un casting foarte îndelungat. Am cãutat actori tineri ºi oameni dornici sã reziste la condiþii de filmare mai dificile, în frig, ploaie, noroi. I-am cãrat pe munþi, prin ape, i-am alergat. ªi n-ai o rulotã încãlzitã, n-ai condiþii ca la Hollywood. Ritmul a fost aglomerat, ne trezeam la ºase dimineaþa ºi ne întorceam la 11 noaptea. Iar când faci asta douã luni… Am slãbit cu toþii. Drept pentru care i-am luat pe fiecare în parte ºi le-am vorbit foarte deschis. ªi s-au purtat exemplar. Cu unii dintre ei am avut un conflict într-o zi de filmare ºi m-am simþit îngrozitor. Probabil unii mai sunt ºi acum supãraþi, ºi pe bunã dreptate. Vreau sã le mulþumesc cã au avut o rãbdare de fier. Eu nu am orgolii de genul nu cer pãrerea nimãnui ºi sunt momente în care te sprijini foarte tare pe actori. E serviciu contra serviciu. Am auzit o opinie din gura unui regizor, care îi spunea unui actor „Dragã, eu îþi fac un mare serviciu cã te iau în filmul meu, cã eºti tânãr ºi necunoscut”. ªi mi s-a pãrut o mare mãgãrie. Alegi actorul respectiv pentru cã þi se pare potrivit pentru rol, iar el acceptã sã lucreze în filmul tãu pentru cã l-ai convins ca regizor.

Aþi avut probleme cu figuraþia?

N-a fost chiar aºa de multã figuraþie, doar vreo 50 de oameni, câteva zile. Au fost ºi limitãri de ordin scenografic. Foarte multe sate nu mai aratã ca cele de odinioarã, e plin de parabolice, de maºini. A trebuit sã muncim o sãptãmânã sã convingem oamenii sã-ºi dea jos antenele, sã-ºi acopere termopanele. Nu mai e aºa de simplu sã faci un film de epocã.

V-aþi aruncat într-un proiect foarte dificil chiar ºi pentru un regizor experimentat. V-a pãrut rãu în vreun moment?

Uneori, da, mi se pare cã m-am întins mai mult decât mi-a permis plapuma. Nu e genul meu de cinema. Pe de altã parte, nu am gãsit o altã alternativã de a-l face ºi trebuie sã mã rezum la ideea pe care am avut-o iniþial.

„Regia, o meserie singuraticã”

Radu Muntean spunea cã filmul dv. e cel mai aºteptat debut din ultimii ani. Vã preseazã aceastã aºteptare?

Pânã acum vreo jumãtate de an, da. Acum m-am potolit. S-au mai întâlnit debuturi mai puþin reuºite. Mã obligã oarecum sã fiu atent la ce fac, dar cred cã e ceva ce þine de meseria noastrã. Însã nu mã mai gândesc la asta. Dacã filmul pe care-l fac acum nu se dovedeºte a fi o catastrofã, voi continua.

Aþi învãþat singur regia, aþi furat de la alþii meserie. A fost vreodatã un dezavantaj lipsa unor studii?

Da. De multe ori. Au fost momente în care nu mai ºtiam ce sã fac cu o poveste, de unde s-o apuc. Nu ºtiu dacã are neapãrat legaturã cu ºcoala de film, probabil toþi se întreabã într-un punct cum sã filmeze o scenã. Dar e o meserie singuraticã asta. La un moment dat nu ai pe cine sã întrebi nimic. ªi trebuie sã te descurci când ai senzaþia cã þi s-au terminat ideile, cã totul îþi iese prost. Nu trebuie sã faci un film decât dacã ai ceva de spus. Filmele astea goale, lipsite de conþinut, sunt un deserviciu pe care ºi-l aduce regizorul singur.

PROZATOR

„Scenariul nu e punctul meu forte”

Urmãtorul dv. film, dupã cel despre fraþii Ogoranu, e „Principii de viaþã”. Se învârte tot în zona istoriei?

Nu. E un scenariu foarte interesant de Rãzvan Rãdulescu, radiografia unui eºec, de fapt povestea a 24 de ore din viaþa unui om. Rãzvan Rãdulescu e un nemaipomenit scenarist ºi scriitor. Scenariul, trebuie sã recunosc, nu e punctul meu forte. N-aº vrea sã vorbesc foarte mult despre el, prefer sã-l povestesc în imagini. E foarte greu rolul, e cel mai dificil cu care m-am confruntat pânã acum ca regizor. Mã gândesc de vreo ºapte luni la actorul principal, dar n-am ajuns la nici o concluzie. Am vreo trei „finaliºti”, care se luptã la finish, dar încã n-am discutat cu ei. Sper sã-l încep în iunie-iulie anul viitor.

Aveþi totuºi exerciþiu în prozã, aþi scris o carte bine primitã, „Mesteci ºi respiri uºor”.

E o copilãrie. Am încercat sã recitesc anul trecut câteva pasaje din ea ºi mi s-a pãrut îngrozitoare, am ascuns-o în bibliotecã. Mi se pare aºa de arogantã ºi de prosteascã. Scrisul, totuºi, nu cred cã e punctul meu forte.

AUTODIDACT

A furat meserie de la Lucian Pintilie

Absolvent de filologie, Constantin Popescu a debutat în 2002 ca prozator, cu romanul „Mesteci ºi respiri mai uºor“, nominalizat la Premiile Prometheus. A fost asistent de producþie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie, iar prima încercare de regie a fost scurtmetrajul „Apartamentul“ (2004), distins cu Marele Premiu al Juriului la Veneþia. Au urmat „Canton“, „Drezina“ ºi „Apã“, toate primite entuziast de criticã. Pentru primul sãu lungmetraj, „Portret al luptãtorului la tinereþe“, a primit 1,5 milioane de lei de la Centrul Naþional al Cinematografiei, în 2006. În film apar actorii Dragoº Bucur, Andi Vasluianu, Costi Diþa ºi Mihai Constatin. Urmãtoarea sa peliculã, „Principii de viaþã“, are un scenariu semnat de Rãzvan Rãdulescu.