|
inca o barfa, povestita pentru Evenimentul Zilei de Shoni, unul dintre veteranii statziunii 2 Mai.
Amintirile acestora se învârt cu efect de tirbuºon, de la anii dinaintea Revoluþiei, când „Casa Albã“ (n.r. - WC-ul de pe plajã) era tocmai pe deal, iar un drum dus- întors echivala cu un chin sisific, pânã în zilele noastre, marcate de „nesimþire“. În topul listei „fãptaºilor“ din aceastã ultimã categorie, nimeni altul decât un fost membru al comunitãþii din 2 Mai: regizorul Sergiu Nicolaescu.
„Sergiu era de-al nostru la început, pânã când a dat tonul la vile, aici. El ºi-a construit-o pe prima. Dupã el au venit toþi. Apoi a cumpãrat activele unitãþii militare de aici prin Centrul Naþional al Cinematografiei. Aºa se face cã ne trezeam stând cu fundul pe nisip cu vinul în faþã ºi un fum de nu mai puteam respira venea dinspre studiouri, unde filma ãla.“
Dincolo de nervii de rigoare, cei doi prieteni au ºi teorii cu iz de fãrãdelegi imobiliare. „A vrut sã vândã locul ºi sã facã un fel de cartier de vile aici, cu ponton privat pentru iahturi. Pânã la urmã, ne-am împotrivit ºi s-a rezolvat problema“, spune ªoni.
În rest, în perioada de dupã ruptura dintre Sergiu Nicolaescu ºi foºtii sãi prieteni din 2 Mai, regizorul a fost supus unui tratament numai bun pentru o crizã continuã de sughiþ. În cuvintele aceluiaºi ªoni, „îi învãþam pe ãºtia mici, când îl vedeau pe Sergiu trecând pe lângã ei, sã-i zicã atât: «Serge, sugi p…»“. ªi sã scrie asta pe stâlpul de beton de pe plajã.
|