in 2006, cu ocazia sarbatoririi a 400 de ani de la nasterea lui Rembrandt, Rijkmuseum il invita pe Greenaway sa faca un proiect prin care s ai se aduca un omagiu pictorului. Cum il stim pe Greenaway, mereu dornic sa exploreze diverse medii, se hotaraste sa faca un film, o piesa de teatru si o proiectie video in cadrul muzeului, despre Rembrandt si misterul care Greenaway considera ca se ascunde in spatele tabloului Rondul de Noapte.
Desi fiecare forma de manifestare a putut fi vazuta si separat, preznetarea din muzeu contine destul de multe trimiteri la film si piesa care genereaza noi nivele se semnificatii.
De exemplu, faptul ca Greenaway se hotaraste sa faca si un lungmetraj si o piesa de teatru pe aceeasi tema, nu pare ceva deosebit. Poti sa te gandesti ca sunt pur si simplu doua moduri diferite de manifestari. Totusi in momentul in care aflii ca Greenaway considera ca Rembrandt si in general reprezentantii scolii din Delft, fac film inaintea fratilor Lumiere, lucrurile incep sa se lege. Asa cum explica el, in momentul in care te uiti la un tablou din perioada respectiva, iti dai seama ca daca pictorul ar mai fi asteptat o secunda inainte sa se apuce sa picteze, tabloul ar fi aratat cu totul altfel. Greenaway considera din aceasta cauza, ca tablourile sunt extrem de cinematice. De atlfel se si crede despre Vermeer de pilda ca ar fi folosit camera obscura in compozitiile sale.
Legat de teatru, Greenaway spune ca in perioada in care Rembrandt a pictat Rondul de Noapte, in Olanda era tendinta ca o multime de nobili sa isi cumpere costume de armata pentru a se lauda cu ele. Din cauza asta, uitandu-se la modul in care sunt pozitionate personajele in tablou, si cum arata ele, Greenaway presupune ca protagonistii nu erau militari adevarati, ci omanei care fusesera pur si simplu pusi sa poarte costumele respective. Din cauza asta, Greenaway cosnidera ca Rondul de Noapte infatiseaza practic o scena pe care sunt pusi niste actori.
Iata ca ceea ce pare doar un alt film sau doar o alta piesa de teatru, pe tema Rembrandt, se imbina in prezentarea din muzeu in care Greenaway demonstreaza ca intr-un tablou, teatrul si filmul conveituiesc impreuna.
Scopul declarat al lui Greenaway si a oficialilor d ela muzeu este sa faca publicul sa aprecieze Rondul de noapte pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce se spune despre el ca ar fi. Pentru asta Greenaway gandeste un proiect imaprtit in doua sali in care vizitatirii intra dupa ce viziteaza expozitia muzeului. Prima este o incapere circulara in care sunt puse de sus pana jos si imprejur, 31 de ecrane de diverse forme si dimensiuni. Pe ecrnae sunt proiectate o serie de imagini in diverse incadraturi. In timpul proiectiei, pe rand, in spatele a 4-5 ecrane se aprind mici spoturi de lumina prin care se orienteaza privirile spectatorilor.
In cea de-a doua incapere e expus tabloul ca si cum ar fi pus pe o scena de teatru. Sunt facute niste cortine de-o parte si de alta, in fata sunt puse vreo 20 de scaune. Prin diverse mijloace multimedia, tabloul icnepe sa fie luminat pe portiuni, din el cosntruindu-se practic live, o poveste.
Acum ar fi multe de spus depsre ce se intampla exact cu ecranele si de ce, si cum stau lucrurile cu multimedia, insa categoric, nu e aici spatiul potrivit pt a prezenta astfel de idei.
Daca te intereseaza mai mult subiectul, putem discuta pe privat si vedem noi cum facem.
