|
Eram la muzeul de istorie naturalä (incomparabil mai särac decât Antipa, dar bine organizat si administrat; toate saloanele sunt negre si întunecoase, cu exponatele evidentiate prin lumini locale. Dioramele sunt mult mai simpliste si schematice decât la noi.) Intr-un loc, o tânärä mamä, cu o si mai tânärä ploadä, în cärucior, poposiserä la hodinä în fata unei diorame partiale: un cap de T-Rex, în märime naturalä, iesea din decor, drept asupra mämicii; aläturi, pe un trunchi, stätea agätat cu ghearele un Archaeopteryx. Toddlera din cärucior era foarte preocupatä sä zängäne cu bilele de plastic. Maicä-sa, profund absorbitä de cine stie ce gânduri, stätea în picioare fix sub botul cäscat al dinozaurului, arätându-i Archaeopteryxul pricäjit din pom, si debitând mecanic:
- Voil�* le nanar!... Tu vois le nanar...? ... Le nanar... Vois le nanar...! ...Le nanar? ...C'est joli, le nanar!... Le nanar! ...As tu vu le nanar...?
Si tot asa a tinut-o, cât timp m-am preumblat prin cea salä muzeisticä.
Evident, gâgâlicei din cärucior i se rupea si de T-Rex, si de "nanar", ea avea treabä cu bilele. Dupä cum si mä-sii i se rupea si de T-Rex, si de bile, ea avea treabä cu nanaru'.
(Habar n-am ce-nseamnä "nanar", pe net nu l-am gäsit. O fi vreun "pitpalac", "pitigoi", "cintezoi" sau "zgâmboi" - sau, poate, se scrie "nanard" si ar fi un fel de "mac-mac" sau "tusca-rätusca"...)
|