|
Poate cã au 2 luni, de data asta, cã au fost multe sesizãri în acest sens, dar nu de citit. Cum ziceai, festivaluri, concedii … Dupã pãrerea mea, un film ar putea avea ºi 10 scenariºti, ar fi cu atât mai bun, sau poate nu. Dar, la noi, problema co-scenaristului este alta. Tot din experienþã îþi spun. Adicã nu e vorba de doi indivizi care se completeazã la scrierea unui scenariu, ci de un regizor, în general consacrat, care ia un scenariu, în general bun, modificã pe ici pe colo câte ceva, în general fãrã sã-l strice sau sã-i mãreascã valoarea, ºi se declarã co-scenarist juma-juma. Scenaristul adevãrat, în general neconsacrat, nu are ce face, pentru cã el nu are dreptul, sau chiar nu poate sã realizeze filmul.
Nu cunosc situaþia concretã a lui Radu Muntean, dar, în general, aºa stau lucrurile.
“Hârtia va fi albastrã” are un scenariu bun, coerent, bine închegat, dar are ºi o mare greºealã, din punctul meu de vedere, ca simplu spectator. Eu, care am fãcut armata la tancuri, ca viitor ofiþer în rezervã, ca ºi protagoniºtii filmului, ºtiu cã dacã am fi sãrit din blindat am fi fost mitraliaþi imediat, nu dupã 5 minute. Vreau sã spun cã un scenariu bun trebuie sã aibã multe alte “moaºe” pe lângã scriitorul textului, dar nu se numesc co-scenariºti. ªi din sãrãcie, dar ºi datoritã orgoliilor, filmul românesc nu prea are aceste… moaºe.
|