Originally Posted by thequietsurfer:
Stephane mi-a adus aminte de Axel numaistiucum(Johnny Depp) din Arizona Dream. Fortand o comparatie, filmul lui Kusturica cred ca a reusit sa puncteze mult mai abil momentele in care tragicul se infiltreaza in traseul individual al personajelor. In "La Science des reves" Gondry pare ca iese la plimbare cu mai multi caini in lesa, dar ii pierde pe drum si nu mai incearca sa ii recupereze. Ramane doar cu un chiuaua care duce dorul fostilor sai tovarasi de promenada. E un film usor autist in anumite privinte.
Te inteleg si pe tine, dar nu te aprob in totalitate.  Daca fac un film despre un orb, nu cred ca trebuie sa ii supun pe spectatori unui spectacol fara imagini si sa ii invit sa priveasca ecranul negru. Mi se poate replica ca pot reprezenta universul intim, imaginar al personajului, dar nici asta nu cred ca e o solutie daca refuz pur si simplu sa recurg la cateva artificii prin care situatia exceptionala sa se cojeasca de insolit si sa imi dezvaluie putin din ceea ce e universal in structura ei. Daca personajul e ciudat, asta nu inseamna ca si forma filmului trebuie sa contrarieze. El(Stephane) trece printr-o situatie care ii semnaleaza negativ inadaptabilitatea si tristetea nu il mai ocoleste. Ocoleste insa filmul si ii cam face cu mana. Se poate intrezari, dar nu are o prezenta daca nu pregnanta, macar notabila. In asta consta regretul meu. |
E clar, filmul asta nu e pt amatorii si sustinatorii bunului-simt, pt rationalii carora orice exces li se pare o blasfemie...si e de inteles, parintii ne-au invatat sa fim cumpatati si sa nu iesim din niste norme sociale adanc inradacinate....
mi se pare o idee extraordinara aceea mentionata de tine, cu ecranul negru in interiorul unui film despre un orb....e chiar o idee buna, are mult potential experimentalist, Slava domnului ca filmul este foarte permisiv si ofertant in materie de experiment si exprimare libera, necenzurata....daca toate filmele ar fi fost facute de persoane bine "educate" (adica spalate la creieri
) care nu ar fi indraznit sa sparga matca perceptiva ingusta a predecesorilor sau contemporanilor, am fi adormit in fata ecranelor si monitoarelor si am fi saracit in lumea unor banalitati mediocre, truisme plicticoase si informe.....acolo unde nimic nu exagereaza, totul este de bun simt, cum ne-au invatat parintii nostri...
pe bune, unii din voi aveti nevoie sa va descatusati sinapsele alea tocite care bat zilnic aceleasi si acelasi circuite, nu gresesc niciodata drumul si ajung mereu la acelasi rezultat: "este exagerat, este inadmisibil!"
Din nou, Slava Domnului ca exista un Michel Gondry, un Vincent Gallo, un Tim Burton care imbogateste si asa prea saraca asta realitate, putina si insuficienta.
Chiar, presupun ca un film ca Big Fish l-ati aruncat la gunoi, nu? Era prea detot acolo cu toate aberatiile alea care nu se intampla in realitate ci numai in mintea unor regizori bolnavi care ar trebui repudiati