Stephane mi-a adus aminte de Axel numaistiucum(Johnny Depp) din Arizona Dream. Fortand o comparatie, filmul lui Kusturica cred ca a reusit sa puncteze mult mai abil momentele in care tragicul se infiltreaza in traseul individual al personajelor. In "La Science des reves" Gondry pare ca iese la plimbare cu mai multi caini in lesa, dar ii pierde pe drum si nu mai incearca sa ii recupereze. Ramane doar cu un chiuaua care duce dorul fostilor sai tovarasi de promenada. E un film usor autist in anumite privinte.
Te inteleg si pe tine, dar nu te aprob in totalitate.
Daca fac un film despre un orb, nu cred ca trebuie sa ii supun pe spectatori unui spectacol fara imagini si sa ii invit sa priveasca ecranul negru. Mi se poate replica ca pot reprezenta universul intim, imaginar al personajului, dar nici asta nu cred ca e o solutie daca refuz pur si simplu sa recurg la cateva artificii prin care situatia exceptionala sa se cojeasca de insolit si sa imi dezvaluie putin din ceea ce e universal in structura ei. Daca personajul e ciudat, asta nu inseamna ca si forma filmului trebuie sa contrarieze. El(Stephane) trece printr-o situatie care ii semnaleaza negativ inadaptabilitatea si tristetea nu il mai ocoleste. Ocoleste insa filmul si ii cam face cu mana. Se poate intrezari, dar nu are o prezenta daca nu pregnanta, macar notabila. In asta consta regretul meu.