|
Aseara am vazut filmul lui Aki Kaurismaki "Omul fara trecut". Il mai vazusem dar abia acum am inteles ce facea jocul actorilor sa fie un pic straniu. Interpretarile lor sunt minime (minimaliste): nu exista decat una sau doua expresii faciale pe pe care personajele le folosesc, altfel sunt lineari, desi viata lor nu este monotona iar evenimentele prin care trec sunt marcante. Postura fizica, miscarile trupului sunt cumva blocate, nu exista expresivitate corporala. Totul ramane asadar sa fie comunicat prin decoruri, dialog, muzica....
Surprinzator este ca nici dialogul nu e unul abundent. Este sec dar pe alocuri amuzant. Putin cinic. Nu exprima sentimente sau emotii, nu se refera la interiorul abisal al personajelor ci pur si simplu la situatia in care se afla si la ce activitati trebuie sa intreprinda. Este un limbaj functional, golit de sentimente pentru ca personajele traiesc la limita subzistentei iar grijile lor sunt intru supravietuire.
|