[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: „Colaborarea mea cu Armata a fost dumnezeiascã“

Alexandra Olivotto (Cotidianul)


Sergiu Nicolaescu mãrturiseºte pentru Cotidianul cã a lucrat cu Armata la fel de bine ºi înainte, ºi dupã ’89.

Sunteþi regizorul care a colaborat cel mai intens cu militarii.

Fãrã doar ºi poate.

ªi s-a schimbat ceva comparând colaborarea de dinainte ºi de dupã ’89?

Cum sã nu se schimbe?! Acum, armata nu mai este obligatorie, ca pe vremuri, aºa cã totul s-a schimbat. Nu ºi colaborarea, munca mea a rãmas aceeaºi.

Puteþi sã îmi daþi exemplul unui film la care v-aþi folosit de cele mai multe resurse ale Armatei?

Depinde. Cu cei mai mulþi oameni a fost „Mihai Viteazul“ (aproape 4.000 de soldaþi), apoi „Dacii (maximum 3.000, aproape constant 2.000). Pe urmã era o divizie care era mereu la dispoziþia mea. Nu una de rãzboi, ci una de pace, care venea cu armament cu tot. S-a mutat dupã mine, la Cãlugãreni, lângã Sibiu ºi aºa mai departe. Însã, de exemplu, când am fãcut „Noi, cei din linia întâi“, aveam 30 ºi ceva de tancuri cel puþin.

Dacã aveaþi probleme tehnice pe timpul filmãrilor, vã ajutau?

Da, aveau tehnicieni în armatã, ei se ocupau. A existat o colaborare absolut dumnezeiascã. Chiar ºi în perioada de dupã revoluþie.

Consilieri militari aþi avut?

Da, dar erau istorici. Eu comenzile mi le-am dat singur. Întotdeauna spuneam „Atenþiune! Comanda la mine!“ ºi din momentul acela ce spuneam eu se executa.

Noul val românesc faþã cu tresele

Armata a fost blândã cu Nae Caranfil ºi cu Radu Muntean, nu însã ºi cu Constantin Popescu, care i-a cerut ajutorul în preajma alegerilor.

„La «Restul e tãcere» ne-au dat 120-150 de soldaþi de la infanterie din ultimul lor contingent, care au fost plãtiþi pe zi ºi au participat la cinci zile de filmare. Erau soldaþi în primele douã luni de instrucþie, nu ºtiau prea bine, sãracii, nici dreapta ºi stânga-mprejur. Erau docili, toþi comandanþii lor erau de faþã. Purtau niºte uniforme din postav gros, deºi era o cãldurã infernalã, ºi erau mult mai disciplinaþi decât figuranþii civili“, explicã Nae Caranfil pentru Cotidianul, precizând ºi cã Jandarmeria a contribuit cu 100 de oameni ºi cu 50 de cãlãreþi, care erau cascadori. „Pentru expertizã am avut un consilier militar, însã el era istoric“, susþine regizorul.
„De la armatã am luat tancuri, TAB-uri, uniforme, puºti, mitraliere. Am luat ºi soldaþi“, menþioneazã Radu Muntean, referindu-se la lungmetrajul sãu, „Hârtia va fi albastrã“. „Au existat douã faze ale colaborãrii noastre; am avut ºi un maestru militar de la armatã care stãtea cu noi, era responsabil pentru armament ºi le mai arãta actorilor cum sã þinã arma, cum sã tragã. Însã, la un moment dat, acest contract a încetat pentru cã noi am ratat ultima zi de filmare, adicã aceea în care trebuia sã filmãm secvenþa care deschide lungmetrajul, cu toatã pirotehnia respectivã“, povesteºte Radu Muntean. „Aºa cã ne-am descurcat fãrã armatã: am luat niºte TAB-uri de la Muzeul Militar, niºte arme de recuzitã ºi figuranþi în loc de soldaþi, asta e, expirase contractul. Existã evident o mare inerþie, plus birocraþie în mânuirea foilor, dar, pânã în momentul încetãrii contractului, nu am ce sã le reproºez, cu amendamentul cã trebuie sã stai sã aºtepþi o grãmadã ca sã se semneze hârtiile. Am urmat calea legalã, am depus cerere la Marele Stat Major, dar n-am ºtiut decât în ultima clipã cã s-a semnat contractul, eram cât pe ce sã amânãm începutul filmãrilor din aceastã cauzã“, subliniazã regizorul.

Cât despre producþia filmului „Portretul luptãtorului la tinereþe“, Constantin Popescu n-a fost la fel de norocos. „Trebuia sã luãm aprobãri pentru armament, corturi militare, uniforme, soldaþi etc. Ne-au refuzat din cauza alegerilor, n-au putut sã ne ajute. Corturile le-am luat de la o firmã particularã, de costume am fãcut noi rost, ºi de armament. Pânã la urmã ne-au dat aprobãrile. O sã colaborãm cu o altã ocazie“, nu se dã bãtut Constantin Popescu.