|
L-am detorrentat si vizionat intempestiv si nepreväzut - adicä eu nu eram prea hotärât, mä mai gândeam, da' venise Collins la mine-n camerä, sä vadä rezultatele alegerilor pe TVR1, si zic: "Ia uite ce-am eu!" si l-am pus. Si nu ne-am mai dat dusi. Avea efectul hipnotic al oricärei monstruozitäti care-ti prinde ochiu' si nu-i mai dä drumul.
O analizä profesionalä e exclusä, din simplul motiv cä, efectiv, nu e un film, ci un fenomen. Oarecum, este la modul propriu o "manea cinematograficä", la fel de apropiatä de film cum e maneaua de muzicä. Practic, nici nu poti spune cä e "räu", sau "prost", la fel cum nu poti spune despre fripturile de butaforie din teatrul de modä veche cä sunt "nereusite", despre fructele de cearä cä "n-au gust", despre florile de plastic cä put prea tare a colonie de frizerie, despre manechinele din vitrine cä sunt "proaste, inculte, agramate, analfabete", sau despre femeile gonflabile cä sunt "o companie plicticoasä, si nu zic nimic interesant"... Cam pe-acolo stäm cu logica.
Ca atare, voi însäila ceva despre el, dar mai mult din perspectivä socialä. Sub aspect cinematografic, singura abordare cât de cât incitantä se referä la scenariu. Il am, încä n-am apucat sä-l citesc, dar am auzit cä are (în parametrii compromisului de gen, desigur), unele valente profesionale. Vom vedea dacä e asa - si, dacä da, ar putea fi interesant de urmärit relatia dintre ce scrie pe hârtie si ce-a ajuns pe ecran.
|