[Pitbull]

"Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" - Indy delivers
Ca la bunica acasã!

Slavã Domnului, de data asta Spielberg n-a repetat gafa cu "The Lost World: Jurassic Park" (ca sã nu mai vorbim de "Jurassic Park, III", pe care i-a fost ºi târºã sã-l regiseze, de i l-a dat pe mânã lui Joe Johnston - poate numai fiindcã luase Oscarul pentru "Raiders of the Lost Ark"... hoo, unde vã repeziþi? Oscarul de efecte speciale - pãi ce credeaþi?). N-a mai repetat nici feºteleala cu "War of the Worlds". Ce-a promis, aia ne livreazã - adicã, în americana neaoºã, delivers: un Indiana Jones… dacã nu chiar ca la mama acasã, atunci mãcar ca la bunica (în sens ºi bun, ºi rãu!).
Vorbeam în analiza lui "Iron Man" despre oportunismul francizelor care se tot sincronizeazã cu istoria, de obicei din raþiuni pur comerciale - nici mãcar de naturã ideologicã, ci numai spre a accede la coardele mai sensibile ale spectatorilor alãptaþi cu news dimineaþa, la prânz ºi seara. Saltul în timp operat aici se justificã, însã, în primul rând prin faptul cã ºi peste Harrison Ford au trecut aproape douãzeci de ani de la ultimul Indy - ba chiar, douãzeci ºi ºapte, de la primul. În plus, serialul de televiziune a folosit isteaþa idee de a ni-l arãta ºi prunc, la-nceputul secolului trecut, ºi june student/soldat/terist, în Primul Rãzboi Mondial, ºi strãbunic (în copertele contemporane ale episoadelor), aºa cã personajul ºi tipul lui de aventuri se versaserã la încãlecat istoria. Ca atare, chiar nu e nici o problemã cã ne aflãm în obsedantul deceniu (la nivel de Rãzboi Rece), cãpcãunii-s agenþii K.G.B. (cã gestapoviºtii se transferaserã de mult în S.T.A.S.I.), iar Indy a devenit un fel de crai tomnatic. (Dacã stãm sã ne gândim, formula e la fel ca aia din "Supravieþuitorul", cu precizarea cã aici, întâmplãtor, a mai ºi reuºit, cât de cât.)
Modernizãri similare au suferit ºi clou-urile. Dacã înainte aveam artefacte biblice (Sfântul Chivot, Sfântul Graal), plus un ocol printr-un templu indian, acum ne bazãm pe misterele civilizaþiilor precolumbiene (Nazca, El Dorado, craniile de cristal), cuplate cu Incidentul Roswell ºi cu notoria preocupare a K.G.B.-ului pentru rãzboiul parapsihologic (în deplina sfidare a ideologiei de partid ºi de stat). Pân-aici, toate bune.
De-aici încolo, mai puþin bune - pentru cã scenariul, deºi bazat pe un story ofertant (George Lucas ºi Jeff Nathanson) e construit (de David Koepp) incredibil de prost. În primul rând, e totalmente liniar, de tipul "mã dusei ºi mã-ntorsei" (cam la fel cu acel cãþeluº-cu-pãrul-creþ dramaturgic din "Rambo IV"). Îi lipsesc interstiþiile, complicaþiile ºi întorsãturile din Indiana Jones-urile I ºi III, amintind prin simplitatea structurii mai degrabã de "...Temple of Doom" - care, însã, recupera prin dramatism ºi vreo douã lovituri de teatru bine meºteºugite. Lovituri de teatru avem ºi aici, îmbârligate în jurul lui "Mac" George McHale (Ray Winstone), dar sunt previzibile încã de la prima - a doua fiind chiar o figurã de alba-neagra, la fel ca aia cu Racer X din "Speed Racer" (deºi acolo era doar în trei pase - aicea-s patru: ba da, ba nu, ba da again, ba nu encore une fois) - ºi, ca sã fim sinceri, ºi lui Mutt Williams (Shia LaBeouf) îi cam scrie pe frunte din prima ce-avem sã aflãm despre el în ultima (ritmemã). O eroare dramaturgicã inadmisibilã se semnaleazã în sub-plotul cu C.I.A. (amorsat puternic în secvenþele iniþiale, pentru ca apoi sã disparã complet din poveste) ºi, de fapt, în tot ceea ce þine de atmosfera Rãzboiului Rece: la început, avem cât cuprinde: paranoia anilor '50, mitinguri anticomuniste, experimente nucleare în Nevada... Imediat ce-o ia avionul teleap-teleap peste mapamond (însoþit obligatoriu de linia roºie a traseului urmat de Indy - trade-mark al serialului), adio politicã, adio C.I.A., adio spioni, cortine de fier ºi sfere de influenþã. Nu mai avem decât douã tabere, ãia bunii ºi ãia rãii, care întâmplãtor fac ici-colo aluzii, îi pomenesc pe Stalin ºi Ike, ºi zic "Davai karandaº". Ce mi-e Al Treilea Reich, ce mi-e U.R.S.S. (nu cã n-ar fi cam aºa, în optica unora - da' oºcât...!)
Mai avem de-a face ºi cu monumentala gugumãnie de la început, când prin Nevada bântuie ditamai convoiul motorizat de kaghebiºti deghizaþi în militari americani - dupã care alþi kaghebiºti îºi fac de cap prin oraºe, fugãrindu-i pe eroi cu maºinile, de parc-ar fi pãscut oile împreunã cu nepoþii lui Unchiul Sam. Inadvertenþele miros aºa de tare a poncife de thriller prost de pe vremea aia, încât mã ºi întreb dacã nu cumva Spielberg le-a bãgat de banc. Dacã da, are circumstanþe atenuante - dar nu mai mult, fiindcã procedeul a ratat. O asemenea acrobaþie se face sau pe bune (cu detalii care sã sugereze complexitatea acþiunii de infiltrare, conferindu-i credibilitate), sau la miºto (cu mustãþi care se dezlipesc - simplificând, desigur). Întrucât filmele cu Indiana Jones sunt foarte meticulos lucrate, dar ºi pline de autobãºcãlie, ar fost bine ºi aºa, ºi aºa - dar nu aºa.
ªi, sã nu uitãm, formula de final: adicã-n toate trei Indianele Jones (sau... Indienele?), la sfârºit beºniþele se lãcomesc la obiectul magic, care se activeazã ºi le-o trage scurt ºi focos, fiindc-au pãcãtuit (prin mândrie, prin goanã dupã cãpãtuialã, prin etc.). Prin urmare, ºtiþi deja cum se terminã ºi a patra Indiancã (detaliile nu vi le spun, ca sã nu spoliez surpriza) ºi... zãu, da' chiar se simþea nevoia de puþinã originalitate!
Din fericire, dupã ce se terminã scenariul începe regia, iar aici îl regãsim în bunã parte pe Steve, cel de odinioarã. Nimeni nu poate contesta cã bãiatul ºtie meserie - pe care, de data asta, chiar ºi-o reaminteºte! Secvenþele sunt construite impecabil, ritmul narativ duduie, poantele se succed în cascadã, cavalcadã ºi intifadã (n-am gãsit altã rimã) - ºi, ca de obicei, luptele acrobatic-cascadoriceºti pe vehicule alergânde (alt trade-mark al francizei) reuºesc sã facã acceptabile cele mai imposibile ºi neverosimile nãzbâtii (uite, aici da, i-a ieºit pasenþa! Ce poate fi mai sãrit de pe fix decât ca Shia ºi Cate sã se dueleze cu floretele de pe boturile a douã jeepuri în goanã bezmeticã prin junglã - cu mãmica-antrenoare dându-i puiuþului instrucþiuni?). Meritã sã fie menþionatã ºi secvenþa detonãrii bombei din deºert, atât prin ingenioasele momente cu manechinele, cât ºi, mai ales, cadrul final, cu compoziþia dintre erou ºi ciuperca atomicã (din pãcate, soluþia gãsitã de Indy spre a se salva nu þine nici de-a dracu', semn cã pânã ºi cu cele mai zgubilitice supermanisme trebuie sã fim atenþi când avem de-a face cu explozii nucleare).
Aºadar, bifat acþiunea, bifat suspansul, bifat umorul, bifat cascadoriile, bifat chiar ºi puþin stil, pe ici, pe colo... Actorii? Nu-s rãi deloc. Deºi personajele sunt de-un schematism chiar prea-prea, fie ºi pentru o asemenea reþetã, actorii le croºeteazã frumos. Ford e Ford aºa cum îl ºtim, cu mijloacele lui interpretative cumplit de limitate (ºi abil speculate de cine-l cunoaºte - aici, Steve), dar important este cã reuºeºte încã sã mai fie Indiana Jones; charisma eroului de odinioarã nu s-a veºtejit (cum, din pãcate, dã semne la stallonienii Rocky ºi Rambo), ci s-a... pârguit, doar, mai bine. Cate Blanchett, în Irina Spalko, kaghebista-savantã, nu aduce deloc cu Coana Leana, ci compune, din nuanþe fine ºi accente precis plasate, o adversarã inflexibilã ºi vulnerabilã, stilizatã ºi convingãtoare - citeºte: umanã dar ºi fascinantã (mai ales prin folosirea dibace a datelor fizionomice, în raport cu machiajul ºi coafura, care-i compun o mascã insolitã). Shia LaBeouf creºte frumos, pe linia trasatã de rolurile sale anterioare, Ray Winstone pune carne ºi haz pe un personaj altminteri abia schiþat, iar John Hurt se joacã iscusit ºi creator cu contradictoriul profesor Oxley, la rândul lui predat de Philip Kaufman ("personajistul" echipei scenaristice) tot în stadiul de crochiu semifinalizat.
A, ºi... veþi mai revedea o veche cunoºtinþã, aici într-o prezentare mult perfecþionatã. La final. Citatul e explicit - ºi înscris într-o secvenþã care, deºi e complet previzibilã dramaturgic (cum am spus), e totuºi splendid rezolvatã la nivelul regiei, al imaginii ºi al efectelor speciale. Ca sã nu strivim corola de minuni a lumii, mã mãrginesc la a vã spune cã, strict vizual, face toþi banii (strict vizual - cãci nu mã pot abþine sã nu mã întreb: cum se putea sã stea Indy la marginea acelei vârtelniþe de cataroaie, uitându-se ca la spectacol, fãrã ca nici o pietricicã s-o ia spre el? Chestia cu "era în afara razei de acþiune" nu þine nici de fricã, fiindcã mai existã ºi forþã centrifugã pe lumea asta. Sau, poate, acolo nu funcþiona? ªi nouã de ce nu ne-a spus nimeni?)
Un alt citat explicit, ºi drãgãlaº foc, veþi gãsi în prima secvenþã - când se sparg lãzile alea cu artifacte classified. ªi, evident, veþi exulta la ritualurile de adorare a pãlãriei, mânuire a biciului ºi biruire a ºerpofobiei. Adicã, ce mai: zi-i Indiana Jones, ºi pace!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
23 mai, 2008, h. 02:00-03:23
Bucureºti, România