|
...cu lacrimi de copil tâmpit
În genere, sublimul se dezmembrã
Picând înspre de unde a venit.
Mârºavele vestale îl jeleºte,
Plângând cu lacrimi de copil tâmpit.
Pe hãrþiile lumii se indicã
Corupte zãcãminte de granit.
Deasuprã-le, seraficul atârnã,
Sburând în stoluri de copil tâmpit.
Se-nfundã admisibil în tenebre
Al vieþii rectiliniu nesfârºit.
În urmã-i, ºovãindã, mai pâlpâie
O nouã faclã de copil tâmpit.
Aerian rondel! Ce filosofic!
Entuziast îl þuc pe Democrit!
Iar el, stihinic, spiritu-mi acaþã
Cu-o sumbrã ghearã de copil tâmpit.
Mihnea Columbeanu,
1978
|