am uitat sa va spun: am fost in weekend din nou la cinema, ca sa mai vad o data Persepolis. Filmul e amazing. M-a emotionat de m-am flescait. Unii oameni chiar sunt atat de talentati...Satrapi creeaza un personaj central, copila Marjan, in fata caruia te simti strivit: nu ca ar fi puternica ci din contra: e atat de fragila, si se cauta cu atata disperare pe ea insasi, si totul are in ea un ecou atat de tulburator incat iti doresti sa fii salvatorul ei
By the way, satrapi inseamna in persana unitate administrativa a Imperiului Persan introdusa de Darius (cum ar fi la noi judet sau cum era inainte voievodat)...
Am reusit sa-mi lamuresc de ce Marjane, la inceputul filmului, in aeroport, nu are pasaportul la ea, cand i se cere la ghiseu...prima data imi scapase, acuma am inteles ca de fapt era nehotarata pentru ca nu stia ce vrea cu adevarat: sa se intoarca in Iran sau sa ramana in Paris....in cele din urma, dupa ce-si va reaminti trecutul si va face un fel de contabilitate a valorilor ei, foarte foarte greu, decide sa ramana in Franta....
A fost uimitor pt mine ca dupa film m-am dus la French Bakery si acolo am gasit o revista veche de vreo 3 luni in care era un interviu cu Marjane Satrapi, era si o poza cu ea, are niste ochi uluitor de negri, tristi, umezi, mari....starea de emotionalitate a luat o amploare si mai mare vazand-o...m-a convins ca suferinta scindarii ei ca si om e cat se poate de reala
La final, am furat revista
