View Single Post
Old 06 May 2008, 16:18   #197
Pashpix
Guru
 
Pashpix
 
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
Exista dragoste de film!

Cristi Puiu este un nume care nu are nevoie de nici o prezentare speciala. Am sa amintesc, totusi, faptul ca a debutat in 2001 cu filmul "Marfa si banii", a continuat in 2004 cu un scurt metraj "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", iar in 2005 a realizat un film pe care toata lumea il cunoaste "Moartea domnului Lazarescu". Este deasemenea si scenarist, iar filmele sale au dobandit atat de numeroase premii incat spatiul nu imi permite sa le amintesc si oricum nu cred ca ar fi prea incantat. Premiile reprezinta doar o intamplare, poate un mijloc, scopul sau insa este filmul.

- Avem o cinematografie in Romania?

- Avem o cinematografie in Romania, asta este evident, si am avut-o intotdeauna. Cum arata ea este o alta discutie. Lucrul care ma mira pe mine cel mai tare este ca in toti acesti ani, cineastii s-au intrecut unul pe altul in tampenie si lipsa de talent. S-au facut foarte multe filme total lipsite de continut si pe acest fond, de lipsa de continut, de filme proaste, au avut loc cateva accidente fericite, care sunt filmele pe care le stim cu totii. Fie ca vorbim de regizorul Liviu Ciulei (Padurea spanzuratilor), Lucian Pintilie, sau Stere Gulea sau Tatos, sau Daneliuc, sau Mircea Muresan ( Rascoala), Gopo,etc. Toate filmele acestea , toti regizorii acestia, toate produsele astea audio-vizuale, care sunt filmele pe care le-au facut, au aparut ca accidente si asta este marea mirare. Cum de in rusia sovietica s-a facut cinema, facandu-se in acelasi timp film de propaganda si in ro s-a facut film de propaganda dar nu s-a facut cinema? Acum la intrbarea: Daca avem o cinematografie in adevaratul sens al cuvantului?, e o lunga discutie pentru ca eu nu stiu care este adevaratul sens al cuvantului... Exista oameni care tin tot felul de discursuri care mie mi se par cel putin bizare, vorbesc despre industrie cinematografica si alte lucruri de genul asta si nu ezita sa se compare cu Hollywood- ul... Cred ca avem o cinematografie care schioapata, inca de cand a facut ochi. Motivele pentru care schioapata s-au schimbat intre timp, dar cred ca avem o cinematografie si lucrul cel mai important si poate singurul lucru pe care il putem spune, sau pe care suntem indreptatiti sa-l spunem, este ca exista dragoste de film. Exista oameni tineri care vor sa faca film, sunt indragostiti de cinema. Nu stiu ce inseamna acuma si cum va arata cinematografia internationala in 10,20,30 de ani poate ca ne-am trezit putin cam tarziu, poate ca in curand vom vorbi de cinema tridimensional sau mai stiu eu cum va arata cinematografia viitorului, in 50 de ani . Cred ca avem o cinematografie si lucrul cel mai important si poate singurul pe care il putem spune ar fi ca exista dragoste de film. Exista oameni tineri care vor sa faca film, sunt indragostiti de cinema.

- Putem vorbi despre o “tanara generatie” de cineasti romani?

- Da! Putem vorbi asa, daca vrem sa vorbim despre valuri si alte formule de acest gen, dar pe mine ma supara etichetele... Vorbim despre generatie? Adica ce? Ce vrea sa zica asta? “Decreteii face filme!” Oamenii din generatia mea sau mai mari ori mai mici decat mine..`66, `67, cam pe acolo suntem, apoi se face un salt...Porumboiu cred ca este `75`, Mitulescu tot pe acolo...Ma rog! Cam asta putem vorbi despre o generatie. Irelevant, mi se pare. Adica leatu` `67, `68, ca la armata... Hai, baieti!

- Presa foloseste mult ideea asta...

- Presa nu are rime, presa cauta rime si acestea sunt cele mai simple. Cum este mai simplu? Trebuie sa-i bagam pe toti intr-o galeata, nu? Este nationala de trante, nationala de lupte libere...Cam asa, nu? Noi suntem nationala de cinema. Ne gandim asa in formule... Avem si o echipa de fotbal glorioasa. O sa-i batem pe italieni si pe francezi si pe olandezi si ne calificam in finala. Daca se intampla chestia asta, miracolul asta, atunci cinematograful se va intoarce de unde a venit, adica cumva, undeva in subsol...undeva unde nu va mai tine prima pagina . Cam asa stau lucrurile. In momentul in care apare cate un succes, indiferent de domeniu, oamenii isi atintesc privirile asupra lui si isi ascut creioanele. Cam asa se intampla, nu? In momentul cand apare cate o reusita importanta suntem atenti, facem ocii mari, scriem articole, cautam formule speciale.
Pashpix is offline   Reply With Quote sendpm.gif